ICCJ. Decizia nr. 8990/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea notificată sub nr. 27/21 de BEJ Ț.V., reclamantul D.I. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Tecuci, județul Galați, preluat prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 din patrimoniul părinților săi, D.H.I. și M., ambii decedați.
Prin dispoziția nr. 585 din 19 august 2003, Primarul Municipiului Tecuci a respins notificarea motivat de faptul că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.
Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamantul D.I. a cerut anularea dispoziției menționate și pe fond admiterea cererii și restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Tecuci.
Reclamantul a susținut că prin actele de stare civilă a făcut dovada calității sale de moștenitor a proprietarilor imobilului cu mențiunea că din patrimoniul tatălui său, D.H.I. au fost naționalizate imobilele din str. S., pentru care el a formulat cerere de retrocedare precum și cel de la nr. 151 pentru care a formulat cerere de restituire H.C.
Prin sentința civilă nr. 557 din 16 iunie 2004, Tribunalul Galați a respins cerere ca nefondată.
în motivarea sentinței instanța a reținut că reclamantul nu a prezentat o dovadă care să ateste că autorul său ar fi fost proprietarul imobilelor situate în str. S. nr. 151 și nr. 223 din municipiul Tecuci imobile care, de altminteri, nu se identifică cu cel solicitat de reclamant prin notificare.
Prin decizia civilă nr. 291/A din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința tribunalului în sensul că a admis cererea dedusă judecății, a anulat dispoziția contestată și a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în municipiul Tecuci.
în motivarea deciziei s-a reținut că anexa la Decretul nr. 92/1958, act normativ în baza căruia s-a dispus naționalizarea imobilelor situate în str. S. nr. 151 și 223 din patrimoniul numiților D.E. și H.I., constituie un act doveditor al dreptului de proprietate în sensul Legii nr. 10/2001, mențiunile acestuia, de altminteri, coroborându-se cu mențiunile celorlalte înscrisuri emise de autoritățile locale precum și cu cele cuprinse în actul de proprietate al imobilului învecinat.
Așa fiind, apreciind că reclamantul a dovedit că autorul său era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului din str. S. nr. 223 (actualmente nr. 227), instanța de apel a dispus ca acesta să fie restituit în natură reclamantului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Tecuci invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului pârâta susține că reclamantul nu a respectat cerința prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a formulat notificare separată pentru fiecare dintre imobilele care solicită a-i fi restituite, că din înscrisurile prin care se atestă naționalizarea imobilelor din strada S. nr. 151 și nr. 223 eliberate de Direcția Arhivelor Naționale a Județului Galați nu rezultă ce cotă parte din aceste imobile era proprietatea autorului reclamantului și că restituirea în natură nu era posibilă întrucât imobilul indicat în notificare a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14698 din 11 aprilie 2003 către SC P. SRL.
Recursul este fondat.
Constatarea faptelor, astfel cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți este atributul exclusiv al instanțelor de fond iar hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată cu privire la situația de fapt cu suficientă claritate, prin trimitere la probele de la dosar, obligația judecătorilor de a-și motiva în fapt și în drept hotărârea constituind una din garanțiile dreptului la un proces echitabil.
Identificarea imobilului în cazul cererilor prin care se solicită retrocedarea acestora este o cerință esențială, prevăzută de altminteri și prin dispozițiile art. 22 alin. (2) din lege iar operațiunea se impune cu atât mai mult în cazul în care există indicii cu privire la modificarea datelor de identificare ale imobilelor între momentul deposedării de către stat a imobilului, în speță în anul 1958, și momentul la care se solicită retrocedarea în natură a acestuia, anul 2001.
Măsura se impunea în cauza dedusă judecății și față de împrejurarea că pârâta s-a apărat în sensul că nu mai deține imobilul în litigiu întrucât acesta ar fi făcut obiectul unei înstrăinări în favoarea unei alte persoane, mai înainte de declanșarea procedurii judiciare, situație în care persoana îndreptățită urma să își precizeze, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, poziția sa procesuală față de eventualele acte de înstrăinare ale imobilului întocmite de entitatea deținătoare.
O asemenea omisiune săvârșită de instanțele de fond este esențială și impune reluarea judecății cauzei de la prima instanță.
Așa fiind, reținând că împrejurările de fapt ale cauzei, pentru considerentele arătate, nu au fost pe deplin stabilite, în conformitate cu dispozițiile art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârile date de instanțele de fond și a trimis cauza pentru reluarea judecății la prima instanță.
în rejudecare, instanțele vor proceda la identificarea imobilului care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamantul D.I. cu privire la care se afirmă că la momentul naționalizării era situat în "str. S. (...) nr. 223" vor stabili dacă acesta se individualizează în prezent prin aceleași elemente de identificare și, respectiv, care este situația juridică actuală a bunului.
Față de mențiunile din anexa la Decretul de naționalizare din care rezultă că din patrimoniul numiților "D.E. și H.I." au fost naționalizate imobilele din "str. S. nr. 151 și nr. 223 cu 3 apartamente naționalizate" instanța va stabili care este compunerea imobilului a cărei retrocedare o solicită reclamantul (nr. 223) și dacă acesta este distinct de cel situat la nr. 151 și care face obiectul unei alte cereri de restituire formulată într-un alt proces de numita H.C.
Dată fiind strânsa legătură existentă între cele două cereri de restituire a celor două imobile instanța urmează a analiza utilitatea întrunirii celor două procese.
în soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului, instanțele de fond vor avea în vedere că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscut în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Cu alte cuvinte, în speța dedusă judecății, întinderea dreptului de proprietate al reclamantului ca, de altminteri, și cel al moștenitoarei defunctului D.E.Z., H.C., se prezumă a fi cea trecută la poziția 8 din anexa la Decretul nr. 92/1958.
Totodată, instanțele vor avea în vedere că prin intrarea în vigoare la 14 februarie 2001a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele care cădeau în sfera sa de aplicare a acestui act normativ, cum este și cel în litigiu, opera o indisponibilizare legală până la finalizarea procedurilor legale instituite prin acest act normativ în favoarea foștilor proprietari deposedați de stat în mod abuziv sau a moștenitorilor acestora.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9121/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9109/2006. Civil → |
|---|
