ICCJ. Decizia nr. 9048/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9048

Dosar nr.4707/1/2006

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 29 iunie 2005, reclamantul M.T.P. a chemat în judecată, pe pârâţii Primarul Municipiului Arad, P.V. şi P.T., solicitând anularea parţială a dispoziţiei nr. 340/2005, emisă de Primarul Municipiului Arad şi emiterea unei noi dispoziţii pentru restituirea în echivalent a apartamentului nr. 23.

Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.M.T.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că prin dispoziţia nr. 340 din 10 martie 2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Arad, s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor cu nr. 20, 23, 25, 29 şi 30 din imobilul situat în Arad, împreună cu terenul aferent, precum şi apartamentele cu nr. 2, 3 şi 8 din Arad, P.V. şi T.

Reclamantul P.M.T., are calitatea de chiriaş al apartamentului nr. 23, situat în Arad, şi ca atare nu are calitate procesuală pentru a solicita anularea dispoziţiei nr. 340 din 10 martie 2005, emisă de pârâtul Primarul Municipiul Arad.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul P.M.T., care a invocat dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că are calitatea de persoană îndreptăţită să exercite acţiuni în numele său pentru desfiinţarea actelor administrative care îl prejudiciază.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 45 din 6 februarie 2006, a respins apelul declarat de reclamantul P.M.T., ca nefondat, cu motivarea că în raport de prevederile art. 3, art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, nu are calitate procesuală activă pentru a ataca în instanţă dispoziţia primarului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul P.M.T., reiterând faptul că are calitate de chiriaş al apartamentului în litigiu şi poate exercita acţiune în justiţie pentru anularea dispoziţiei.

Recursul nu este întemeiat.

Reclamantul P.M.T. este terţ faţă de raportul juridic determinat prin emiterea dispoziţiei nr. 340 din 10 martie 2003 emisă de intimatul-pârât Primarul Municipiului Arad, prin care s-a dispus restituirea mai multor apartamente, printre care şi cel cu nr. 23 situat în Arad, în favoarea intimaţilor P.V. şi T.

Prin Legea nr. 10/2001, s-au instituit măsuri reparatorii pentru foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi ca atare numai aceştia pot beneficia de reglementările cuprinse în lege.

Conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (în forma aplicabilă până la 02 septembrie 2005) în prezent art.26 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia emisă de unitatea deţinătoare, în termen de 30 de zile de la data comunicării, competenţa revenind secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul respectivei unităţi.

Prin urmare, legea stabileşte părţile, respectiv „persoana îndreptăţită" la restituire şi „persoana juridică deţinătoare a imobilului" şi procedura în care se desfăşoară.

Cele două părţi au calitate procesuală activă (persoana îndreptăţită) şi pasivă (unitatea deţinătoare).

Din prevederile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu rezultă că terţul are dreptul la acţiune în anularea dispoziţiei de restituire în natură sau prin echivalent al imobilului.

Reclamantul poate solicita constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei de restituire în natură a imobilului, dar nu pe calea Legii nr. 10/2001, ci pe calea dreptului comun.

În consecinţă, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de P.M.T. împotriva deciziei nr. 45 din 06 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9048/2006. Civil