ICCJ. Decizia nr. 930/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 930.
Dosar nr. 16690/3/200.
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti petenta C.C. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 4324 din 16 mai 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 26 situat în Bucureşti, cu obligarea contestatoarei la restituirea despăgubirilor primite.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 1979/1982 emisă în temeiul Decretului 223/1974.
După apariţia Legii 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Bucureşti pentru restituirea în natură care a respins cererea prin dispoziţia contestată deoarece cota de ½ din apartament a fost preluată de stat cu titlu, în baza Decretului 223/1974 şi cu plata despăgubirilor în valoare de 53.609 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 13 din 10 ianuarie 2006 a admis contestaţia, a anulat parţial dispoziţia nr. 4324 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte respingerea notificării, a obligat Primarul General al Municipiului Bucureşti să restituie în natură contestatoarei cota de ½ din apartament, cu obligarea contestatoarei de a restitui suma de 119.688.570 lei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite de aceasta, de 53.609 lei.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că titlul cu care a fost preluat imobilul nu este valabil deoarece Decretul 223/1974 a constituit prin el însuşi un act abuziv, contrar Constituţiei din 1965 şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Bucureşti arătând că în acceptaţiunea Legii 10/2001 sunt considerate imobile preluate abuziv, imobilele preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit, or, în speţă preluarea cotei de ½ din apartament nu s-a realizat cu titlu gratuit, deoarece contestatoarea a primit despăgubiri potrivit art. 2 din Decretul 223/1974. De asemenea, instanţa a dispus restituirea cotei fără a clarifica situaţia juridică a imobilului şi a verifica dacă acesta nu a fost înstrăinat în temeiul Legii 112/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 408 A din 21 iunie 2006 a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON reţinând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în temeiul unui act normativ care contravenea art. 36 alin. (1) din Constituţia din 1965.
Faptul că art.1.4 din HG 498/2003 stabileşte că Decretul 223/1974 nu este un act normativ abuziv, reprezintă o adăugare la Legea 10/2001, instanţele de judecată fiind singurele în măsură să aprecieze, potrivit art. 6 din Legea 219/1998 asupra legalităţii titlului statului.
Instanţa a verificat situaţia juridică a imobilului, sens în care s-au depus toate actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate (filele18-22 ale dosarului de fond). De asemenea, din adresa nr. 4012 din 29 noiembrie 2005 a SC A. SA rezultă că apartamentul este ocupat de chiriaşul S.R. (fila 63).
Pentru a se stabili valoarea actualizată a despăgubirilor a fost efectuată o expertiză contabilă care a concluzionat că suma de 53.609 lei acordată în anul 1982 contestatoarei, actualizată la zi este de 119.688.570 lei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu potrivit Decretului nr. 223/1974 prin plata de despăgubiri
- în mod eronat pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în speţă neputându-se reţine culpa sa procesuală.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil pentru stat întrucât prevederile sale contraveneau Constituţiei din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate era ocrotit de lege. Acelaşi decret contravenea şi art. 481 C. civ., conform căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, precum şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Având în vedere că proprietatea reclamantei, respectiv cota de ½ din apartament a fost preluată de stat fără titlu valabil, în mod corect, instanţele care au instrumentat cauza în fond şi apel au dispus restituirea în natură a imobilului.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sunt nelegale pentru că adaugă la lege, făcând o distincţie pe care aceasta nu o presupune între preluarea cu titlu şi fără despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, ambele categorii de preluări fiind abuzive conform Legii 10/2001 şi în sensul art. 6 alin. (1)al Legii nr. 213/1998.
Ca atare, instanţa de apel, după ce a analizat înscrisurile depuse la dosar, a constatat că apartamentul nu a fost înstrăinat şi, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea 247/2005, a menţinut sentinţa de fond prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului.
Nu se poate reţine nici cel de-al doilea motiv de recurs care vizează obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Conform art. 274 C. proc. civ. obligaţia de restituire a cheltuielilor de judecată îşi are sorgintea în culpa procesuală a părţii căzută în pretenţii.
În speţa de faţă s-a solicitat restituirea în natură a unui apartament preluat fără titlu în proprietatea statului, iar nesoluţionarea favorabilă a notificării şi poziţia constantă a recurentului adoptată pe parcursul procesului, în sensul că imobilul a fost preluat cu titlu, justifică acordarea cheltuielilor de judecată.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 408 A din 21 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 950/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 932/2006. Civil → |
|---|
