ICCJ. Decizia nr. 9248/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9248
Dosar nr. 20690/1/200.
Nr. vechi 5966/2005
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 septembrie 2001, la Tribunalul Bucureşti, reclamantul P.M. a chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta SC S. SA Bucureşti solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 18.490 mp situat în Bucureşti.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că terenul aflat în litigiu a fost proprietatea lui P.E.(bunicul reclamantului) şi apoi, prin moştenire, proprietatea E.P. şi I.M.P. (bunica şi respectiv tatăl reclamantului) de la care a fost preluat de stat, în mod abuziv, prin expropriere, în anul 1964.
Reclamantul a mai arătat, în acţiune, că a notificat pârâta, la data de 27 martie 2001, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, dar, neprimind răspuns la notificare, a trimis pârâtei o nouă adresă la 28 iunie 2001. Abia la 6 august 2001, pârâta a comunicat, printr-o adresă, că terenul revendicat este proprietatea sa, achiziţionat în cadrul procesului de privatizare, în anul 1995.
La data de 16 octombrie 2001, reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că pe lângă SC S. SA Bucureşti a chemat în judecată, în calitate de pârâţi şi A.P.A.P.S., S.I.F. IV Muntenia Bucureşti şi A.S.P. Bucureşti solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să:
- se stabilească nevalabilitatea titlului statului asupra terenului care a fost expropriat cu încălcarea legilor în vigoare la data exproprierii;
- fie desfiinţat în parte, numai pentru suprafaţa de 18.490 mp, actul adiţional din 8 februarie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 9 februarie 1994 încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat şi A.S.P. şi actul adiţional din 13 martie 1995 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 mai 1994 încheiat între Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia şi A.S.P., datorită relei credinţe a dobânditorului care cunoştea că bunul se află în litigiu;
- fie obligată pârâta SC S. SA Bucureşti la restituirea în natură a terenului.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1155 din 9 decembrie 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată cu motivarea că titlul statului este valabil deoarece terenul a fost preluat prin expropriere, iar, pe de altă parte, reclamantul trebuie să recurgă la „etapa administrativă, în caz contrar reclamantul putând solicita despăgubiri"
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, prin Decizia civilă nr. 1699 A din 15 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
În considerentele deciziei instanţei de apel s-a arătat, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, dar nu a urmat procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, ci s-a adresat direct instanţei de judecată, iar, pe de altă parte, reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii prin echivalent şi nu la restituirea în natură a imobilului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul susţinând că Decizia cuprinde motive contradictorii cu privire la măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul şi că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al un or imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg, printre altele, imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial, precum şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării (art. 2 din Legea nr. 10/2001).
Potrivit art. 9 din aceeaşi Lege nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Din actele prezentului dosar rezultă că terenul aflat în litigiu a fost cumpărat la 1 octombrie 1946 de către P.E., bunicul reclamantului (filele 12-15 din dosarul primei instanţe). În urma decesului proprietarului, terenul a fost moştenit de E.P., soţia supravieţuitoare şi P.I.M., fiul, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor eliberat la 12 august 1958 (filele 16-17).
Prin Decretul nr. 489 din 6 august 1964 al fostului Consiliu de Stat, terenul în suprafaţă de 18.490 mp, proprietatea E.P. şi a lui I.M.P. a fost expropriat „în scopul menţinerii producţiei fabricii de cărămizi" (fila 18 din dosarul primei instanţe). Copia decretului de expropriere, depusă la dosar, poartă menţiunea „secret", ceea ce îndreptăţeşte concluzia că decretul nu a fost publicat în Buletinul Oficial. Pe baza decretului de expropriere, terenul a fost atribuit Întreprinderii Ceramica şi apoi, prin reorganizarea unităţilor industriale, Trustului de izolaţii pentru lucrări industriale şi în fine pârâtei SC S. SA, care îl deţine încă dinaintea datei de 22 decembrie 1989.
În urma decesului E.P., întreaga avere a revenit fiului P.I.M., iar la decesul acestuia din urmă moştenitori au fost P.E. (soţia supravieţuitoare) şi P.M. (fiul). În certificatul de moştenitor întocmit în urma decesului lui P.I.M. (fila 68 din dosarul primei instanţe), s-a menţionat că face parte din masa succesorală şi terenul de 18.490 mp, aflat în prezent în litigiu.
Ca urmare a decesului P.E. a rămas ca unic moştenitor P.M., reclamantul din prezentul dosar.
În temeiul Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, Primăria Municipiului Bucureşti a adoptat Decizia nr. 117 din 20 februarie 1992, prin care a stabilit dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 18.490 mp (filele 25-27 din dosarul primei instanţe). Această decizie administrativă din 20 februarie 1992 a rămas definitivă, nefiind atacată de vreo persoană interesată.
Reclamantul P.M. s-a adresat Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 28 ianuarie 1994, cu o acţiune posesorie, care a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8587 din 14 septembrie 1994, rămasă definitivă şi devenită irevocabilă, acţiunea fiind admisă şi pârâta SC S. SA Bucureşti fiind obligată să-i lase reclamantului în liberă posesie terenul în suprafaţă de 18.490 mp (filele 24-25 din dosarul instanţei de recurs). Prin aceeaşi sentinţă a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost anulată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC S. SA Bucureşti în acelaşi dosar.
Pârâta SC S. SA Bucureşti, la rândul său, s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, cerând anularea unei adeverinţe eliberate de Primăria sectorului 1 Bucureşti, la 29 februarie 1992, dar acest litigiu a fost soluţionat în mod irevocabil, abia după şapte ani, prin Decizia nr. 217 din 28 octombrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, hotărându-se anularea adeverinţei respective.
Acea adeverinţă, emisă în temeiul Legii fondului funciar nu prezintă, însă, relevanţă pentru soluţionarea prezentului proces declanşat în temeiul Legii nr. 10/2001.
Probele cu acte enunţate mai sus îndreptăţesc concluzia, la care a ajuns, în mod corect şi instanţa de apel, că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Aşa cum s-a arătat mai sus, decretul de expropriere din anul 1964, în temeiul căruia a fost preluat imobilul, nu a fost publicat în Buletinul Oficial.
Chiar şi în situaţia în care Decretul nr. 489/1964 ar fi fost publicat, în Buletinul Oficial preluarea tot ar fi fost abuzivă deoarece respectivul decret a fost emis fără respectarea Constituţiei în vigoare la data preluării şi cu încălcarea dispoziţiilor Codului civil potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Nici o probă a dosarului nu atestă că proprietarii ar fi primit vreo despăgubire la data exproprierii.
Mai mult, scopul exproprierii a fost menţinerea producţiei fabricii de cărămidă, or, la puţin timp după expropriere, terenul a fost destinat unei baze sportive.
În sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, enunţat mai sus, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în mod abuziv.
În consecinţă, indiferent în posesia cui se afla la data adoptării Legii nr. 10/2001, imobilul se restituie în natură.
Soluţia instanţei de apel, de respingere a acţiunii, ca şi motivarea acestei soluţii că reclamantul nu a urmat procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001 sunt greşite.
Considerându-se persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, reclamantul a trimis pârâtei SC S. SA, o notificare, cu respectarea prevederilor art. 21 din lege. Pârâta nu s-a pronunţat, în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin decizie motivată, asupra notificării de restituire în natură a imobilului.
Constatând că unitatea notificată nu s-a pronunţat, în termenul legal, asupra notificării, reclamantul s-a adresat justiţiei cerând aplicarea prevederilor legale.
Este greşită motivarea instanţei de apel că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi să adreseze notificarea instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea, A.V.A.S.(fosta A.P.A.P.S.).
Prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat procedura de restituire pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, or imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat cu titlu valabil.
Motivând, pe de o parte, că imobilul a fost preluat abuziv iar, pe de altă parte, că reclamantul trebuia să urmeze procedura reglementată prin art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Apărarea unităţii deţinătoare că s-a privatizat cu respectarea dispoziţiilor legale şi că a acţionat cu bună credinţă urmează a fi înlăturată. Încă de la 28 ianuarie 1994, pârâta SC S. SA fusese chemată în judecată şi a căzut în pretenţii într-o acţiune posesorie, hotărârea judecătorească respectivă rămânând definitivă şi devenind irevocabilă. Chiar pârâta, recunoscând că regimul juridic al terenului nu a fost clarificat, s-a adresat justiţiei la 22 mai 1992, litigiul fiind soluţionat irevocabil abia la 28 octombrie 1999.
Cu toate că era parte în litigiile purtate cu reclamantul pentru acelaşi imobil, pârâta a depus documentaţia necesară şi a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr.0464 eliberat de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (fila 31 din dosarul primei instanţe).
Încunoştiinţată fiind despre demersurile făcute de reclamant pentru restituirea proprietăţii, pârâta SC S. SA a încheiat la 9 februarie 1994 contract de vânzare-cumpărare acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat şi apoi acte adiţionale la acest contract (filele 49-56 şi 269-273 din dosarul primei instanţe). Or, acţionând în acest mod, pârâta nu a încheiat contractele de bună credinţă.
Prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1994, SC S. SA a cumpărat acţiuni şi nu active, adică nu a cumpărat terenul aflat în litigiu. Acţiunile cumpărate au constituit doar o fracţiune a capitalului social, care nu se confundă cu bunurile din patrimoniul societăţii comerciale, aşa încât unitatea deţinătoare nu poate invoca, în apărare, aplicarea art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A.V.A.S. administrează doar acţiunile deţinute de stat sau de autorităţile publice locale aşa încât nu are calitate procesuală pasivă în litigiul prin care reclamantul a cerut restituirea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv.
Reclamantul nu poate justifica un interes legitim pentru a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni.
Referitor la S.I.F. M., chemată în judecată prin acţiunea modificatorie, se constată că această societate a vândut în 1994 şi 1995 A.S.P. acţiuni şi nu imobile aşa încât reclamantul nu are calitatea de a cere desfiinţarea, chiar şi parţială, a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi a actului adiţional la acel contract. De altfel, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin încheierea din 8 aprilie 2004 (fila 39 din dosarul instanţei de apel) a constatat dizolvarea de drept a A.S.P., motiv pentru care această asociaţie a fost scoasă din cauză în prezentul dosar (filele 68-69).
Decizia instanţei de apel ca şi sentinţa primei instanţe fiind pronunţate cu aplicarea greşită a legii urmează să fie admis recursul declarat de reclamant şi să fie casate ambele hotărâri.
Rejudecând procesul, urmează să fie admisă acţiunea formulată de reclamant, dar numai în parte. Astfel, prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit, în timpul soluţionării pricinii în primă instanţă, de către expertul C.N. (filele 284-290 din dosarul primei instanţe) s-a stabilit că din suprafaţa de 18.404 mp expropriată prin Decretul nr. 489/1964, mai este deţinută în prezent de către pârâta SC S. SA, ca urmare a lucrărilor de amenajare a lacului Griviţa, doar suprafaţa de 8705,26 mp, pentru care urmează să fie admisă acţiunea.
Cererea recurentului cu privire la cheltuielile de judecată va fi respinsă, deoarece nu au fost depuse dovezi că recurentul a achitat onorariul avocatului sau a efectuat alte cheltuieli pe parcursul soluţionării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva deciziei nr. 1699/A din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 1155 din 9 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, şi în fond:
Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul P.M. împotriva pârâtei SC S. SA Bucureşti şi obligă pârâta să restituie reclamantului în natură terenul în suprafaţă de 8705,26 mp situat în Bucureşti, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.N. (filele 284-291 din dosarul nr. 6973/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă).
Respinge acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtelor A.V.A.S. şi S.I.F. M.
Respinge cererea recurentului cu privire la cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9223/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9077/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
