ICCJ. Decizia nr. 9923/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9923
Dosar nr. 2045/44/200.
Şedinţa publica de la 4 decembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1703 din 16 februarie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Galaţi, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamanta M.N., împotriva deciziei nr. 318/A din 10 martie 2004, pronunţată la instanţa de apel de către Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că la date 16 februarie 2003, reclamanta M.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat la plata sumei, de 1.500.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea, în sensul că, prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalului Brăila a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (3) şi (5), art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) şi. art. 33 C. pen., reţinându-se că, în calitate de avocat a întocmit documente false cu intenţia de a induce în eroare, partea care a preluat părţile sociale de la o societate ai cărei acţionari au fost soţul său şi un prieten al acestuia.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 76 din 3 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, rămasă definitivă, sa dispus achitarea sa în temeiul art. II pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru ambele infracţiuni.
A mai precizat reclamanta că, i-a fost lezată probitatea profesională prin mediatizarea cazului de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalului Brăila, fiind supusă alături de familie oprobiului public.
Prin sentinţa nr. 820 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească suma de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 318 din 10 martie 2004, a admis apelurile declarate de pârâţii Statul Român şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, schimbând hotărârea, în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamanta M.N.
Această instanţă a reţinut în esenţă, ca în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 504 alin. (l) C. proc. pen., faţă de situaţiile limitativ prevăzute de text, reclamanta fiind achitată ia instanţa de fond pentru infracţiunile deduse judecăţii, iar în recurs i s-a schimbat numai temeiul juridic.
Această ultimă hotărâre a fost criticată prin recursul declarat de reclamantă pe baza motivelor prev. de art. 304 pct. 7-9 C. proc. pen.
Faţă de valoarea pretenţiilor ce formează obiectul litigiului, Înalta Curte, a invocat din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, iar prin Decizia nr. 1703 din 16 februarie 2006, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă Curţii de Apel Galaţi devenită competentă să soluţioneze recursul.
S-a mai reţinut că, trimiterea în judecată a reclamantei pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.215 alin. (l) şi (3) şi art. 290 C. pen., nu s-a finalizat prin hotărâre de condamnare, aceasta fiind achitată prin sentinţa penală în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluţie menţinută şi în recurs, schimbat doar fiind temeiul achitării din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În plus, s-a arătat că pe parcursul urmăririi penale şi a judecăţii nu s-a luat împotriva reclamantei nici o măsură privativă de libertate, reclamanta susţinând numai că, i-a fost lezată probitatea profesională prin mediatizarea cazului său şi ca a fost supusă alături de familie oprobiului public.
Instanţa de recurs a stabilit că acţiune a reclamantei nu s-a întemeiat pe art. 504 C. proc. pen., text care se referă numai Ia persoane condamnate definitiv sau împotriva cărora s-a luat măsura reţinerii sau arestării preventive.
De fapt, temeiul juridic al acţiunii îl constituie disp. art. 22-23 şi art. 26 din Constituţia României şi art. 998 şi art. 999 C. civ.
Or, fiind o acţiune civilă în raport de textele indicate, este evaluabilă în bani şi în raport de valoarea pretinsă, potrivit art. II alin. (2) şi (3) din Legea 219/2005, competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel Galaţi.
Reînvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 515 R din 6 iulie 2006, a declinat din nou competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casare şi justiţie.
A avut în vedere împrejurarea că în mod greşit instanţa supremă a dat eficienţă dispoziţiile art. II alin. (2) şi (3) din Legea nr. 219/2005.
Mai arata că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să reţină că, sentinţa pronunţată în fond de către tribunal este supusă numai recursului, situaţie în care, avea obligaţia să caseze Decizia curţii de apel şi să trimită cauza spre rejudecare la instanţă de recurs.
În cauză trebuie reţinut că, prin Decizia nr. 1703 din 16 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit că, în raport de susţinerile reclamantei M.N. nu se poate reţine ca temei de drept art. 504 C. proc. pen., deoarece, acest text se referă numai la situaţia persoanei condamnate definitiv sau împotriva căreia s-a luat măsura reţinerii sau arestării preventive.
În raport de precizările făcute de reclamantă, în sensul că i-a fost lezată probitatea profesională prin mediatizarea cazului său şi că a fost supusă oprobiului public împreună cu întreaga familie, obligaţia instanţei era aceea de a face calificarea juridică a acţiunii, în raport de dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală respectiv, în art. 998 şi art. 999 C. civ.
Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte, este obligatorie pentru judecătorii instanţei reînvestite după casare, astfel că, se impunea soluţionarea recursului de către Curtea de Apel Galaţi, instanţă ce trebuia să ţină cont de problemele de drept dezlegate, precum şi de necesitatea soluţionării cererii de recurs în raport de criticile formulate de reclamantă, respectând în totalitate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Se impunea a fi observat ca, prin cererea reclamantei adresate instanţei, aceasta a solicitat obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata daunelor morale evaluate la 1.500.000.000 lei, reprezentând prejudiciu ce i-a fost cauzat prin lezarea probităţii profesionale prin măsurile abuzive la care a fost supusă, obligaţie întemeiată pe disp. art. 998-999 C. civ.
Potrivit art. 2 pct. 2 şi art. 3 pct .3 C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, tribunalele ca instanţe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, iar curţile de apel, ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe roiul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia sunt de competenţa curţilor de apel se trimit acestora.
Litigiu dedus judecăţii în prezenta cauză a fost evaluat la 1.500.000.000 lei, astfel că, în raport de valoarea sa şi de dispoziţiile legale amintite, Curtea de Apel Galaţi, a devenit competentă sa soluţioneze recursul, chiar dacă apelul a fost judecat de aceeaşi instanţă.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa supremă şi-a declinat prima competenţa de soluţionarea, ceea ce conduce la concluzia că problema competenţei materiale a fost dezlegată în mod obligatoriu pentru instanţa de trimitere, aceasta din urmă neputând genera un conflict de competenţă.
În consecinţă, urmează a fi declinată competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi, prezenta decizie constituind şi regulator de competenţă, situaţie în care, are caracter obligatoriu pentru curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină în favoarea Curţii de Apel Galaţi competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta M.N. împotriva deciziei civile nr. 318/A 10 martie 2004, a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 decembrie .2006. 6
← ICCJ. Decizia nr. 1097/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 9513/2006. Civil → Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9923/2006. Civil
