ICCJ. Decizia nr. 2243/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la Judecătoria sectorului 1 la data de 27 februarie 2003 reclamanta SN TC R. SA a chemat în judecată pârâții P.S. și S.A. solicitând ca instanța să constate inexistența dreptului de proprietate al pârâților asupra unei porțiuni de teren situată în str. T., ce se suprapune peste mai mult de jumătate din terenul reclamantei; s-a cerut, deasemenea, să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra porțiunii de peste jumătate din terenul pe care-l stăpânește la adresa menționată, precum și radierea din cartea funciară a intabulării pe numele pârâtului P.S.
în motivarea acțiunii s-a arătat că pentru o porțiune din terenul proprietatea reclamantei a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească dreptul de proprietate în favoarea a patru persoane și anume: S.A., B.N., H.M. și V.M., de la ultimii trei cumpărând pârâtul P.S.
S-a mai arătat că SN TC R. SA a devenit proprietar asupra a 25.856, 60 mp teren prin sentința civilă nr. 5625/1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, precum și prin contracte de vânzare cumpărare succesive.
Prin încheierea din 17 martie 2003 instanța a luat act de precizarea făcută de reclamantă, în sensul că nu este posesoarea imobilului în litigiu.
Prin întâmpinare pârâtul P.S. a solicitat să se constate nulitatea acțiunii, susținând că obiectul acesteia nu este determinat cu exactitate deoarece reclamanta folosește termeni extremi de vagi, generali, de genul "porțiune de teren", "mai mult de 1 din teren" și altele asemănătoare.
Pârâtul a formulat, de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că aceasta trebuia să fie o cerere în realizarea dreptului, iar pe fond a contestat valabilitatea titlului reclamantei.
La data de 31 martie 2003 reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând, în primul rând, să se constate potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., existența dreptului său de proprietate asupra parcelei de teren de 24.803,60 mp, dobândită ca efect al sentinței civile nr. 5625/1995 a Judecătoriei sectorului 1.
Prin aceeași modificare a acțiunii s-a solicitat în baza textului legal menționat, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâților asupra suprafeței de teren, recunoscut în favoarea acestora prin două sentințe succesive ale Judecătoriei sector 1, în măsura în care terenul cu privire la care a fost recunoscut dreptul lor, se suprapune cu suprafața deținută de SN TC R. SA.
în fine, s-a solicitat să se dispună rectificarea de carte funciară în sensul reducerii, corespunzător admiterii acțiunii, a suprafeței de teren pentru care s-a deschis această carte funciară.
Reclamanta a mai precizat că acțiunea formulată este una în constatare, iar nu în revendicare, cu toate consecințele ce rezultă din această calificare cu privire la timbraj și competența materială a instanțelor.
S-a precizat că reclamanta are posesia întregii suprafețe de teren care constituie proprietatea lor, dar și pârâtul P.S. face încercări de a ocupa porțiuni din acest teren.
Printr-o nouă întâmpinare în raport de acțiunea modificată, pârâtul P.S. a arătat că are în posesie exclusivă întregul teren, astfel cum acesta este intabulat în cartea funciară și în contextul procesului verbal de punere în posesie al executorului judecătoresc, neexistând identitate fizică între cele două terenuri.
Prin încheierea de ședință de la 21 aprilie 2003 instanța a luat act de precizarea reclamantei, în sensul că nu se poate stabili suprafața exactă de teren pentru care drepturile reclamantei și al pârâților se suprapun.
în condițiile art. 57-59 C. proc. civ. reclamanta a chemat în judecată și pe numita P.A.O., soția pârâtului P.S., pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Prin sentința civilă nr. 4315 din 30 iunie 2003 Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București în raport de valoarea obiectului dedus judecății.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, pârâții P. au formulat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta este o persoană juridică nouă care nu este succesoarea S.R.AT., iar transmisiunile succesive ale terenului în litigiu nu au nici o legătură cu această reclamantă.
S-a invocat de asemenea, excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., arătând că ei stăpânesc în întregime terenul asupra căruia au titlu.
Examinând probatoriile administrate, îndeosebi cu înscrisuri și expertiza tehnică efectuată de către M.C.L., Tribunalul București, secția a IV a civilă, prin sentința civilă nr. 563 din 4 iunie 2004, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis cererea astfel cum a fost modificată, constatând existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra unui teren în suprafață de 24.803, 60 mp. S-a constatat inexistența dreptului de proprietate al pârâților P. pentru suprafața de 9.785,67 mp, iar în ceea ce o privește pe pârâta S.A. s-a stabilit inexistența dreptului pentru o suprafață de 4.796,81 mp.
S-a dispus rectificarea înscrierii în cartea funciară, instanța motivându-și soluția prin aceea că reclamanta a făcut dovezi certe, inclusiv prin expertiză tehnică asupra existenței dreptului său, în timp ce pârâții nu au fost în măsură să producă asemenea dovezi.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, reclamanta în ceea ce privește cheltuielile de judecată, iar pârâții pe fondul cauzei.
Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 76 din 6 martie 2006 a respins apelul declarat de reclamantă și l-a admis pe cel al pârâților, schimbând în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Au fost păstrate dispozițiile din sentință privind respingerea excepției de inadmisibilitate și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul N.N.
în motivarea deciziei curtea a arătat că ambele părți dețin hotărâri judecătorești irevocabile, cu caracter constitutiv, stabilindu-se prin expertiza tehnică efectuată la instanța de fond că o parte din suprafața de teren este comună. Or, această situație nu se poate rezolva decât printr-o comparare de titluri pe calea unei acțiuni în revendicare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâții P., criticând-o și susținând că este nelegală.
Prin recursul său, reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia conține o motivare contradictorie, străină de natura pricinii, iar pe de altă parte, în contextul prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-au încălcat formele de procedură în sensul că s-a încălcat principiul disponibilității.
în fine, s-a susținut că s-a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 111 C. proc. civ.
Prin recursul lor, pârâții P. au solicitat să fie admise excepțiile pe care le-au formulat, iar în caz contrar să fie menținută soluția pronunțată în apel.
Recursurile sunt întemeiate.
Deși a făcut o motivare amplă, instanța de apel nu a lămurit de o manieră la adăpost de critici, consecințele reținerii ca temei al acțiunii reclamantei a prevederilor art. 111 C. proc. civ., stabilind în mod eronat că valorificarea drepturilor reclamantei nu este posibilă pe această cale.
Pe de altă parte, instanța de apel a confirmat și validat o situație de fapt reținută de către tribunal în contextul în care materialul probator, inclusiv cel cu expertiza tehnică, este insuficient de relevant pentru lămurirea situației de fapt, a configurației terenurilor, dispunerii acestora și întinderii drepturilor părților.
Pe de altă parte nu au fost verificate de o manieră suficient de cuprinzătoare aspectele legate de calitatea procesuală activă a reclamantei sub aspectul continuității ca persoană juridică și cu referire la transmisiunile succesive ale dreptului asupra terenului în litigiu.
Toate aceste trei mari categorii de probleme impun reluarea judecății în apel și lămurirea lor, inclusiv prin suplimentarea probatoriilor cu dovezile necesare.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312-313 C. proc. civ. înalta Curte a admis ambele recursuri, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2029/2007. Civil → |
|---|
