ICCJ. Decizia nr. 1131/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 3100 din 7 august 2001, Turculeț Maria a formulat contestație împotriva deciziei nr. 139/2001 emisă de intimata SC M. SA Constanța, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului proprietatea sa, situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 81 mp și o construcție cu parter și etaj.
în motivarea contestației s-a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de părinții săi prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1648/1927, la cea dată construcția având la parter o prăvălie, iar la etaj 4 camere și dependințe. în anul 1934, construcția a fost extinsă cu încă un etaj. Prin actul de donație autentificat sub nr. 17920/1945, N.G., tatăl contestatoarei, a donat acesteia imobilul solicitat.
Contestatoarea a mai precizat că acest imobil a figurat în evidențele ICRAL Constanța ca fiind preluat prin decizia nr. 69/1962, emisă în baza sentinței civile nr. 4145 din 19 septembrie 1961 pronunțată de Tribunalul Constanța, considerându-se că imobilul a fost abandonat, astfel că se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins excepția inadmisibilității construcției invocată de intimată, iar pe fond contestația a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu a fost depusă la dosar sentința civilă nr. 4145/1961 prin care se pretinde că imobilul a fost preluat de stat, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că intimata ar fi fost de rea credință când a cumpărat acțiunile prin contractul nr. 241 din 12 aprilie 1996.
Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentințe, pe care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 142 din 19 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că terenul în litigiu se află în patrimoniul privat al municipiului Constanța, iar construcția în patrimoniul intimatei, ca efect al procesului de privatizare în condițiile Legii nr. 15/1990, Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 55/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat de intimată cu Fondul Proprietății de Stat, iar acest contract este considerat valabil până la dovada relei credințe sau a nerespectării condițiilor de valabilitate conform legii.
Contestatoarea a atacat această deciziei cu recurs, criticând-o atât sub aspect procedural cât și pe fond, susținându-se că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin decizia nr. 5057 din 9 iunie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat decizia pronunțată în apel și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
în motivarea deciziei s-a reținut că instanța de trimitere urmează a clarifica, în contradictoriu și eventual prin suplimentarea probatoriului, chestiunea identității imobilului, faptul dacă preluarea de către stat s-a făcut cu sau fără titlu valabil și dacă actul de înstrăinare către intimată este valabil și a fost încheiat cu bună credință.
Prin decizia civilă nr. 144/C din 10 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în rejudecare s-a admis apelul declarat de contestatoare și s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a admis contestația și s-a anulat decizia nr. 139 /2001 emisă de SC M. SA Constanța.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei în natură construcția situată în Constanța, B P+2E, identificată prin raportul de expertiză întocmit de ing. S.C.
Capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea terenului în suprafață de 225 mp a fost respins pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea cererii de suspendare și la respingerea excepției inadmisibilității.
în motivarea deciziei pronunțate în rejudecare s-a reținut că, din analiza tuturor probelor administrate și având în vedere cele dispuse prin decizia de casare, în cauză s-a făcut dovada că reclamanta este persoană îndreptățită în condițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 iar imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv. Cu referire la acesta s-a reținut că terenul a rămas în proprietatea statului, astfel că pârâta în mod greșit s-a pronunțat, prin decizie și cu privire la teren, iar asupra construcției deține numai un drept de administrare, devenind incidente în cauză prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 în sensul că este posibilă restituirea în natură a acesteia.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs SC M. SA Constanța, care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se invocă nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea prevederilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că hotărârea, sumar și confuz motivată, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța a înlăturat apărarea pârâtei iar motivarea soluției nu răspunde la motivele de apel ale reclamantei, cu claritate redate în decizia de casare.
Se mai susține că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut și mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanta a cerut restituirea unui imobil individualizat la data actului de donație, ca situat în Constanța, compus din 81 mp teren și o construcție care a fost distrusă în anul 1941, iar instanța a obligat pârâta să restituie construcția compusă din P+2 etaje, aflată pe un teren în suprafață de 225 mp, făcându-se o serie de referiri la probele administrate în cauză.
în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că în cauză s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 prin care s-a recunoscut principiul bunei credințe a subdobânditorului, recurenta SC M. SA Constanța constituindu-se ca societate comercială în baza Legii nr. 15/1990, dobândind bunurile în proprietate potrivit art. 20 alin. (1) din lege, care au devenit capital social deținut de Statul Român sub formă de acțiuni, în care este inclus și imobilul în litigiu, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, recurenta era societate comercială privatizată integral.
în același sens, se face referire și la dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, situație în care, chiar dacă titlul în baza căruia statul a preluat imobilul nu este valabil, procedura de restituire se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S.
Recursul este nefondat.
Decizia recurată a fost pronunțată în rejudecarea apelului, ca urmare a casării cu trimitere dispusă de înalta Curte de Casație și Justiție.
în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
în speță, instanța de rejudecare s-a conformat statuărilor instanței ierarhic superioare, în sensul textului de lege menționat administrându-se proba cu acte și expertiză tehnică imobiliară, probe care au permis lămurirea aspectelor indicate prin decizia de casare, vizând calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a reclamantei, identificarea imobilului în cauză și concluzia că acesta a fost preluat de stat în mod abuziv.
Contrar susținerilor recurentei, hotărârea supusă recursului este amplu și temeinic motivată, răspunzându-se punctual cerințelor menționate prin decizia de casare, și implicit motivelor de apel invocate, astfel că este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă.
Nu este întemeiată nici critica vizând incidența prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța nu a acordat ce nu s-a cerut și nici mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză- în rejudecare, și prin răspunsul la obiecțiunile formulate, se concluzionează că imobilul identificat în teren, menționat în releveul întocmit de experții E. și C. și prezentat de intimata pârâtă, este același cu cel indicat în sentința civilă nr. 4145 din 19 septembrie 1961 a Tribunalului Popular al orașului Constanța prin care imobilul a trecut în proprietatea statului.
în cauză nu-și găsesc incidența nici prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru că instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul acestuia, iar hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea Legii nr. 10/2001, actul juridic dedus judecății fiind întemeiat pe dispozițiile acestei legi, care nu a fost încălcate în litera și spiritul ei.
Prin decizia recurată s-au respectat dispozițiile de principiu ale Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului abuziv preluat.
Contrar susținerilor recurentei, aceasta are asupra imobilului, construcție în cauză numai un drept de administrare și nu un drept de proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 241/1996 încheiat în cadrul procesului de privatizare de care înțelege să se folosească, aceasta cumpărând acțiuni și nu bunul ca atare.
în aceste condiții, toate susținerile recurentei privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 sunt nefondate, aceste dispoziții fiind incidente în cauză.
Față de toate considerentele expuse, înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1143/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 112/2007. Civil → |
|---|
