ICCJ. Decizia nr. 1073/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2001 reclamanta B.L., în nume propriu și pentru L.I., M.V. și L.V. a formulat acțiune împotriva Primarului municipiului Vaslui contestând oferta de măsuri reparatorii prevăzută în deciziile 311, 312 și 313 din 18 iunie 2001.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că în mod greșit s-a respins solicitarea de restituire în natură a suprafeței de 3000 mp, deși aceasta este liberă în sensul legii și este deținută de A.N.L. din anul 1999.
Prin sentința civilă nr. 360 din 14 martie 2003 a Tribunalului Vaslui a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și desființate în parte deciziile nr. 311, 312 și 313 din 18 iunie 2001 emise de Primarul municipiului Vaslui în sensul că la punctul 2 este necesar să fie prevăzută valoarea și modalitatea concretă de reparare prin echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, ținându-se cont de posibilitățile legale și opțiunile persoanei îndreptățite.
Prima instanță a reținut, în esență, că prin deciziile atacate, unitatea administrativă reținând imposibilitatea restituirii în natură a bunurilor solicitate prin notificare, a hotărât, la punctul 2 al deciziilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, în sensul stabilirii dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, fără însă a stabili valoarea și modalitățile concrete de reparare.
în acest sens s-a constatat încălcarea cerințelor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 privind criteriile impuse de lege de evaluare a bunurilor, obiect al procedurilor reglementate de aceasta, ca și a celor prevăzute de art. 24 alin. (4), (5) și (6) din aceeași lege, constând în determinarea unei modalități concrete de reparare prin echivalent, cerințe de asemenea neîndeplinite în cauză.
Apelul declarat de L.I. împotriva susmenționatei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 46 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Iași, hotărârea primei instanțe fiind schimbată în parte. A fost admisă cererea petentei L.I. și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3490 mp teren situat în localitatea Vaslui. A fost menținută dispoziția nr. 311 din 18 iunie 2001 emisă de Primarul municipiului Vaslui în ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent valoric pentru construcția demolată și diferența de teren nerestituit în natură din Vaslui.
A fost înlăturată din sentință dispoziția privind menționarea modalității concrete de reparare prin echivalent ținându-se cont de posibilitățile locale și opțiunile persoanei îndreptățite.
A fost menținută dispoziția sentinței privind precizarea valorii imobilelor în ofertele de restituire prin echivalent bănesc.
Totodată au fost respinse apelurile declarate de B.L., M.V. și L.V. împotriva aceleiași sentințe.
Instanța de apel a reținut, față de dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 că este persoană îndreptățită în sensul legii de reparație doar reclamanta L.I., soția antecesorului părților, L.V., singura care a acceptat moștenirea acestuia și a formulat notificare în baza legii speciale.
Cât privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că față de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, dar și de situația terenului solicitat în suprafață de 3490 mp, ocupat de construcții provizorii (garaje), este întemeiată cererea apelantei privind restituirea în natură a acestui teren.
S-a reținut, de asemenea, legalitatea dispoziției hotărârii atacate privind desființarea deciziilor contestate cât privește neindicarea echivalentului valoric al măsurilor reparatorii ce s-ar cuveni reclamanților, întrucât acestea sunt contrare prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, corect aplicate de prima instanță.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul municipiului Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. civ.
în dezvoltarea acestor critici pârâta a susținut că instanța de apel face o greșită aplicare a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerând garajele ca fiind construcții ușoare sau demontabile executate fără autorizații, deși s-a dovedit că acestea sunt construcții solide, din beton, care nu pot fi demontate fără a se distruge structurile din care au fost ridicate.
Greșit s-a reținut că suprafața de 3000 mp atribuită A.N.L. nu ar figura în anexa la Hotărârea Consiliului Local Vaslui nr. 67/1997, deși în suprafața totală atribuită agenției se află și suprafața solicitată, aspect menționat și în raportul de expertiză efectuat în cauză și dovedit de corespondența purtată de instituțiile abilitate în perioada 1999 - 2002.
în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 498/2003, au susținut că în situația dată, terenul solicitat și atribuit agenției cu respectarea documentațiilor de intravilan legal aprobate, nu este liber în sensul legii de reparații, astfel încât măsurile reparatorii cuvenite reclamantei nu pot fi stabilite decât în echivalent.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și, în urma rejudecării cauzei, respingerea apelului reclamanților cu consecința menținerii hotărârii tribunalului.
Suplimentar, prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2007, pârâta a învederat și împrejurarea că față de înscrisurile invocate și depuse în probațiune în recurs, terenul solicitat este traversat de rețele subterane și supraterane care îl fac impropriu restituirii în natură.
în raport de împrejurarea învederată și cunoscută doar la data formulării cererii sus menționate, consideră ca insuficient probatoriul administrat până în această etapă procesuală și, în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile".
în aplicarea și interpretarea acestei dispoziții legale, prin pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 s-a stipulat că "în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existența și utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu apă, gaz, petrol, electricitate de mare calibru etc.). în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane".
Dispoziția legală menționată consacră în acord cu principiile și spiritul legii de reparație, prevalența restituirii în natură, instituind totodată regula subsidiarității acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare.
însă, în acest scop, entitatea învestită cu soluționarea notificării, în etapa administrativă a procedurii și, respectiv instanța de judecată în faza judiciară a acesteia, au îndatorirea să administreze toate probele necesare în scopul identificării cu exactitate a terenului și dacă acesta prezintă lucrări sau amenajări care îl fac impropriu restituirii în natură.
în speță, expertiza tehnică efectuată în cauză și reținută de instanța de apel la pronunțarea hotărârii sale, a identificat terenul solicitat și a reliefat împrejurarea că acesta este ocupat de construcții provizorii, fără ca, în acord cu prevederile legale evocate să concluzioneze în sensul existenței sau nu a amenajărilor descrise la pct. 10.3 din norme.
Or, din înscrisurile depuse în recurs cu referire la acest aspect, rezultă că terenul în litigiu este ocupat de utilități subterane și supraterane, împrejurare ce nu a fost cunoscută și avută în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii atacate și care nu poate fi verificată direct în această fază procesuală, dat fiind limitele probațiunii impuse de art. 305 C. proc. civ.
întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ. "înalta Curte de Casație și Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii _ în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite" și cum, în speță, nu este lămurit dacă terenul, obiect al litigiului poate fi sau nu restituit în natură în acord cu prevederile legale evocate și omise a fi avute în vedere de instanțe, astfel că, în temeiul prevederilor legale menționate a fost admis recursul pârâtei, casată decizia curții de apel iar cauza trimisă acestei instanțe pentru rejudecare.
Cu prilejul rejudecării cauzei, va fi analizată prioritar situația terenului solicitat, în sensul verificării existenței sau nu a amenajărilor invocate în recurs, scop în care vor fi administrate toate probele considerate de instanță a întruni cerințele art. 167 C. proc. civ., inclusiv suplimentarea sau refacerea expertizei tehnice judiciare și, de asemenea, vor fi analizate și celelalte critici invocate în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1030/2007. Civil → |
|---|
