ICCJ. Decizia nr. 1525/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 1520 din 26 septembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Oradea a fost respinsă notificarea prin care petenta G.H.A. a solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, str. R. nr.1 (în realitate P.F. nr. 1), înscris în C.F. Oradea, nr. top 660/2, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar tabular K.A.
Petenta a formulat contestație împotriva acestei dispoziții, susținând că este îndreptățită la o cotă parte din dreptul de proprietate, fără a o preciza, în calitate de succesoare a antecesorului său K.A.
Prin sentința civilă nr. 294/C din 20 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Bihor au fost admise cererile de intervenție accesorie formulate de intervenientele SC C.P.Ș.M. SRL Oradea, SC H.G. SRL Oradea, SC C.F.M. SRL Oradea și a fost respinsă contestația.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din referatul de fundamentare ce a stat la baza emiterii dispoziției primarului, contestatoarea a solicitat cota de 6/36 din imobilul ce formează obiectul litigiului, fără a dovedi raportul de rudenie cu foștii proprietari tabulari, K.A. și W.R.
Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 77/A din 10 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Confirmând soluția instanței de fond, instanța de apel a reținut că apelanta a susținut că este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, în calitate de moștenitoare a proprietarei tabulare K.R., bunica sa, respectiv mama numitei K.M., a cărei fiică este contestatoarea și că atât mama, cât și bunica acesteia au decedat în condițiile ce caracterizează situația comorienților la data de 11 iunie 1944, la Auschwitz, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 654 alin. (1) C. civ.
împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs contestatoarea, susținând, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond decesul autoarelor sale ea încadrându-se în situația comorienților, cele două defuncte nedecedând în aceeași împrejurare, ci în realitate au fost persoane dispărute, care au fost codecedate și că se impunea completarea probelor pentru lămurirea acestor aspecte.
Recursul este nefondat.
Prin notificare, contestatoarea a indicat eronat adresa la care se află situat imobilul, iar prin contestație a susținut că este îndreptățită la o cotă parte din imobil, fără a o preciza, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular, K.A.
în faza de apel, prin precizarea aflată la fila 52, contestatoarea, în mod inconsecvent, a susținut că este moștenitoarea proprietarei tabulare, K.R. și a fiicei acesteia, K.M., care este mama sa.
Este de menționat faptul că atât instanța de fond, cât și cea de apel au stăruit pentru depunerea de către contestatoare a tuturor înscrisurilor doveditoare a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu este fondată critica referitoare la lipsa rolului activ al instanțelor.
Instanța de apel a reținut temeinic faptul că bunica și mama contestatoarei, K.R. și K.M. au decedat în condițiile ce caracterizează situația comorienților.
Astfel cum rezultă din extrasele din registrul de decese al serviciului de stare civilă al fostului Consiliu local al municipiului Oradea, bunica și mama contestatoarei au decedat la aceeași dată, 11 iunie 1944, la Auschwitz.
în atare situație sunt aplicabile prevederile art. 21 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora, în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeași împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supraviețuit celeilalte, ele sunt socotite că au murit deodată, astfel că nici unul dintre comorienți nu îi poate moșteni pe ceilalți.
întrucât nu a fost făcută de către contestatoare dovada că ar fi succesoarea nici uneia dintre persoanele pe care le-a menționat ca fiind autorii săi, în mod corect au stabilit instanțele că aceasta nu are calitatea de persoană îndreptățită a măsuri reparatorii, în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1556/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1449/2007. Civil → |
|---|
