ICCJ. Decizia nr. 1556/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 13 februarie 2002 S.P.M.N. și S.V.H.G. au solicitat Ministerului Sănătății și Familiei, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în București, construcție și teren aferent în suprafață de 906 mp preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorul lor S.M.Ș.N.
întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea anterioară republicării acesteia la 2 septembrie 2005) aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 1 iulie 2002, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și Familiei, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice P.N.P. și Municipiul București, prin Primar General, în motivarea căreia reclamanții au arătat că sunt singurii moștenitori ai autorului S.M.Ș.N., de la care în mod abuziv și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale ale vremii, a fost preluat imobilul, în condițiile în care tatăl lor făcea parte din categoriile exceptate de la naționalizare, fiind intelectual profesionist.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 462 din 10 mai 2004, a admis excepția invocată de pârâtul Centrul de Boli Reumatismale "Dr. Ion Stoia" și în consecință a respins cererea ca inadmisibilă, reținând în esență că, chiar dacă reclamanții au stabilit drept cadru procesual la momentul investirii instanței, contestarea lipsei răspunsului pârâților la notificarea adresată acestora, competența instanței este strict limitată la analiza legalității deciziei sau dispoziției emise în baza legii.
Ca atare, se mai arată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, orice acțiune vizând restituirea unui imobil pe calea dreptului comun nu mai poate fi primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, cei interesați având posibilitatea de a recurge la procedura administrativă prealabilă, prevăzută în legea specială.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 39/A din 19 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând că lipsa răspunsului la notificare nu echivalează cu rezolvarea cererii, reclamanții neputându-se adresa direct instanței de judecată, cu cerere de retrocedare a imobilului.
în cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanții S.P.M.N. și S.V.H.G. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin în esență că soluția pronunțată nu este în spiritul Legii nr. 10/2001, nefiind în intenția legiuitorului ca pasivitatea îndelungată a entității investită cu soluționarea notificării, să-i prejudicieze pe cei îndreptățiți la restituirea unor imobile preluate abuziv.
Recursul se privește ca fondat.
în prezentul litigiu, este de necontestat că reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest act normativ, în redactarea anterioară republicării, notificând, la data de 13 februarie 2002 Ministerul Sănătății și Familiei, căruia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (construcție și teren aferent în suprafață de 906 mp) din București, (fila 6-7, dosar nr. 4874/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă).
Or, în condițiile în care acestei notificări formulată de persoanele îndreptățite, nu i s-a răspuns, conform legii, prin decizie sau dispoziție motivată, iar la data de 1 iulie 2002, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, se impune concluzia că lipsa răspunsului, în speță, într-un interval mult mai mare, decât cel prevăzut de lege, de la data formulării notificării, echivalează cu un refuz al persoanei juridice deținătoare de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege.
în acest context, cadrul procesual nu putea fi decât cel stabilit prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, indicate de altfel și în cererea introductivă, iar demersul judiciar al persoanelor îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de aceștia și probele administrate.
Prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, cazul dedus recursului de față pune de fapt în discuție situația în care lipsește răspunsul entității investite cu soluționarea notificării, lipsă datorată conduitei culpabile a acesteia, conduită care nu poate afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt, de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare tribunalului, care urmează a se pronunța pe fondul cererii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1525/2007. Civil → |
|---|
