ICCJ. Decizia nr. 1703/2007. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, M.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C.Ș., suspendarea executării sentinței civile nr. 1110 din 11 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

în motivarea cererii s-a arătat că pe rolul Curții de Apel București se află recursul declarat de M.M. împotriva deciziei civile nr. 76/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. în cursul judecării recursului a decedat M.I., tatăl lui M.M., ceea ce a dus la suspendarea judecății conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ. După suspendarea judecății, intimatul a învestit sentința civilă nr. 1110/2001 și a formulat o cerere de executare silită prin care solicită predarea imobilului unde M.M. locuiește efectiv.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2006, dată în dosarul 6958/2/2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea și a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 1110 din 11 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, până la soluționarea recursului împotriva deciziei civile nr. 76/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în aplicarea prevederilor art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ., că tatăl recurentei a ipotecat imobilul situat la adresa din București, în condițiile în care nu avea calitatea de proprietar exclusiv, imobilul fiind deținut în coproprietate cu M.M. în urma partajului succesoral, judecat prin sentința civilă nr. 593/1999, imobilul a fost atribuit în deplină proprietate și posesie recurentei.

Prin sentința civilă nr. 8640/1999 a Judecătoriei sectorului 6 s-a desființat ipoteca instituită asupra apartamentului, cu care a fost garantat împrumutul autentificat sub nr. 40410/1995. Obținerea ordonanței de adjudecare în baza căreia intimatul a devenit proprietar, a avut la bază tocmai ipoteca instituită.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimatul critica vizând următoarele aspecte:

Susținerea conform căreia ordonanța de adjudecare ar fi avut ca temei contractul de ipotecă desființat prin sentința civilă nr. 8640/1999 a Judecătoriei sectorului 6 este nereală. Temeiul în baza căruia s-a pornit executarea silită și s-a emis ordonanța de adjudecare îl constituie împrumutul nerestituit de contestatoare și care a născut dreptul recurentului de a-și valorifica creanța prin vânzarea bunurilor debitoarei.

Față de cele statuate prin decizia nr. 76 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, analiza făcută fondului de către instanța învestită cu suspendarea executării silite este superficială, situația juridică și reală nefiind de fapt în măsură să fundamenteze admiterea suspendării executării silite.

Cât privește situația personală a contestatoarei, recurentul a depus la dosarul cauzei un înscris din care rezultă că aceasta obține venituri substanțiale din calitatea de asociat și din funcția de administrator pe care o deține în cadrul unei societăți comerciale.

Aceasta nu locuiește în permanență în apartamentul din care recurentul a solicitat evacuarea, dovadă fiind procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc cu ocazia încercării de evacuare. M.M. nu a făcut dovada cu privire la situația sa materială precară și nici cu privire la starea de sănătate.

Recursul în dosarul de fond a fost suspendat din motive imputabile exclusiv recurentei care, în calitate de moștenitoare a pârâtului M.I. nu a înțeles să solicite și să obțină dezbaterea succesiunii și indicarea moștenitorilor acestuia.

în dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ. la dosarul cauzei a fost depus în copie procesul-verbal din 21 iulie 2006 întocmit de executorul judecătoresc.

Recursul este întemeiat.

Conform art. 300 alin. (2) C. proc. civ., la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1).

Prin sentința civilă nr. 1110 din 11 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a cărei suspendare s-a solicitat, M.M. și M.I. au fost obligați să lase lui C.Ș. în deplină proprietate posesie imobilul situat în București. Această soluție a fost păstrată prin decizia nr. 76 din 25 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva căreia M.M. a declarat recurs.

Din referatul întocmit de grefierul de la instanța de recurs a rezultat că judecata recursului a fost suspendată în condițiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., la 15 mai 2006, ca urmare a decesului lui M.I. Din datele existente la dosar rezultă că judecata nu a fost reluată nici la data judecării recursului, susținerea avocatului intimatei în sensul că aceasta nu dispune de mijloace materiale suficiente pentru obținerea certificatului de moștenitor fiind infirmată de adresa Oficiului Registrului Comerțului din care rezultă că, la 1 august 2006, M.M. avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale.

Pe de altă parte, împrejurarea că s-a desființat ipoteca cu care a fost garantat împrumutul acordat de C.Ș. autorului intimatei nu are drept consecință decât faptul că recurentul a devenit, dintr-un creditor ipotecar care beneficia de această garanție reală imobiliară, un creditor chirografar. Dacă ipoteca s-a stins pe cale principală, ca în speță, raportul obligațional principal, întemeiat pe contractul de împrumut, rămâne în vigoare (art. 1800 C. civ.). Titlul recurentului, în temeiul căruia a și pornit executarea silită îl constituie ordonanța de adjudecare, care nu a fost desființată întrucât nu era accesorie ipotecii, iar nu garanția reală care ar fi conferit creditorului doar un drept de urmărire, conform art. 1790 C. civ., iar nu însuși dreptul pentru a cărui realizare a pornit executarea silită.

Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că măsura suspendării executării sentinței civile nr. 1110/2001 a fost dispusă cu nesocotirea materialului probator administrat, situația juridică concretă din speță, ca de altfel și situația personală a intimatei, neputând constitui motive temeinice pentru suspendarea executării.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis și încheierea a fost casată, conform art. 3041C. proc. civ., cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării hotărârii recurate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1703/2007. Civil