ICCJ. Decizia nr. 1978/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 266 din 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de numiții V.G. și G.F. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Piatra Neamț, împotriva dispoziției nr. 425 emisă la data de 3 martie 2006.
Instanța a reținut că în mod corect intimatul a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, stabilind că aceasta a fost formulată abia la 3 februarie 2006, deci mult peste termenul-limită prevăzut de art. 22 din legea menționată.
Prin decizia civilă nr. 226 din 13 noiembrie 2006, Curtea de apel Bacău a admis apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o, trimițând cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță.
Instanța de apel a reținut că primul demers pentru restituirea proprietății expropriate a fost făcut de mama contestatorilor, G.Fl., în prezent decedată, care s-a adresat la 19 iulie 2001 Prefectului județului Neamț. în acest context, demersurile făcute de contestatori constituie doar o revenire la notificarea inițială, la care intimatul avea obligația să răspundă iar instanța de fond trebuia să se pronunțe pe fondul cauzei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat în drept intimatul Primarul municipiului Piatra Neamț, susținând în esență că notificarea adresată de autoarea contestatorilor nu poate produce efecte juridice întrucât nu a fost transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc.
Dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în faza recursului nu s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține următoarele:
în mod cert autoarea contestatorilor a formulat la data de 19 iulie 2001 notificare în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea unei proprietăți ce i-a fost expropriată.
Or, această împrejurare nu poate însemna decât că pretenția persoanei îndreptățite la restituirea imobilului a fost adusă la cunoștința efectivă a unei entități cu atribuții în domeniu, în interiorul termenului-limită prevăzut de lege, situație în care nu se poate considera că lipsa condiției de formă prevăzută la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța lui.
în acest sens sunt și prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
în consecință, soluția instanței de apel, de a se casa sentința tribunalului, dispunându-se reluarea judecății pe fond, este legală și temeinică, astfel încât recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1916/2007. Civil → |
|---|
