ICCJ. Decizia nr. 2018/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1011 din 8 decembrie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de H.S. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.), a anulat decizia nr. 204 din 15 aprilie 2004 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii cu privire la imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, având în vedere actele de proprietate și de stare civilă depuse de reclamantă.
în considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia nr. 204/2004 s-a respins notificarea reclamantei prin care se solicita restituirea în natură a mai multor imobile, terenuri și construcții cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Din înscrisul înregistrat la nr. 8813 din 14 aprilie 2004 la A.V.A.S. rezultă că reclamanta a depus înscrisuri privind dreptul de proprietate, precum și acte de stare civilă, anterior emiterii deciziei, astfel cum se stabilise și prin procesul verbal întocmit la sediul A.V.A.S. la 31 martie 2004, dar instituția nu a ținut cont de acestea.
împotriva sentinței a declarat apel pârâta A.V.A.S. arătând că, în mod greșit s-a reținut că reclamanta a depus alăturat notificării actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, întrucât, deși prin procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc s-a stabilit ca documentele să se depună în termen de 10 zile, acestea au fost înaintate peste termenul legal. Actele depuse la dosarul întocmit nu sunt suficiente pentru a dovedi proprietatea și calitatea de moștenitor și nu îmbracă nici forma cerută de lege, sens în care, în mod eronat s-a stabilit că reclamanta a probat temeinicia pretențiilor sale.
La data de 21 septembrie 2005 s-a învederat instanței de apel că reclamanta H.S. a decedat anexându-se la dosar certificatul de deces și de moștenitor nr. 73 din 25 iulie 2005 eliberat de BNP B.M., iar prin încheierea de ședință de la 4 octombrie 2005 s-a dispus introducerea în cauză a lui S.M., în calitate de moștenitor al defunctei.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1480 A din 1 noiembrie 2005 a respins apelul ca nefondat, reținând că prin sentința civilă nr. 164 din 1 aprilie 2003 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin decizia nr. 108 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie de restituire în echivalent, conform art. 27 alin. (2) din Legea 10/2001, în soluționarea cererii formulate de reclamanta având ca obiect imobilele menționate în notificarea înaintată.
în faza de executare a hotărârii judecătorești s-a întocmit de către executorul judecătoresc procesul verbal nr. 31 din 31 martie 2004, la sediul apelantei A.V.A.S. , consemnându-se necesitatea anexării de către reclamantă a documentației justificative referitoare la calitatea de persoană îndreptățită.
Reclamanta a depus setul de înscrisuri pe care înțelege să le folosească în sprijinul cererii cu adresa nr. 8813 din 14 aprilie 2004, acte cunoscute, de altfel, de apelanta pârâtă. Ca atare, documentația a fost depusă la dosarul de notificare, iar faptul că aceasta nu a fost înaintată în termenul stabilit de procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc nu poate conduce la concluzia nedepunerii acesteia.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel.
Recursul este nefondat.
Prin notificarea adresată A.V.A.S. la data de 9 iulie 2001 reclamanta H.S. a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor devenite depozit de lemne, situate în Râmnicu Vâlcea.
întrucât pârâta A.V.A.S. nu a răspuns notificării în termenul legal, prin sentința civilă nr. 164 din 1 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost obligată să emită dispoziția motivată.
Cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești părțile s-au întâlnit la data de 31 martie 2004 când s-a stabilit, conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc, ca în termen de 10 zile reclamanta H.S. să depună la sediul A.V.A.S. toată documentația cu care înțelege să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilelor și calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001.
La data de 14 aprilie 2004 s-a înregistrat la sediul A.V.A.S. sub nr. 8813 scrisoarea reclamantei H.S. prin care aceasta a dovedit că a depus documentația necesară emiterii deciziei motivate, respectiv actele de proprietate și de stare civilă. Copia acestei scrisori a fost depusă la fila 29 a dosarului de fond.
Cum, în cauză, reclamanta a făcut dovada depunerii actelor doveditoare până la data soluționării notificării conform dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001, criticile formulate de recurentă nu pot fi reținute.
în mod corect, instanța de apel a reținut că depunerea actelor doveditoare după expirarea termenului de 10 zile stabilit de părți nu poate conduce la concluzia nedepunerii acestora.
Față de considerentele expuse, Curtea a respins recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art.. 312 alin. (1) C. proc. civ.
în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 RON, către intimatul S.M.
← ICCJ. Decizia nr. 2022/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2015/2007. Civil → |
---|