ICCJ. Decizia nr. 2047/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată de reclamanta I.I.R. s-a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Sinaia la retrocedarea, în deplină proprietate și liniștită posesie, a imobilului situat în Sinaia, compus din teren în suprafață de 3308 mp și clădirea edificată pe acesta.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea bunicii sale, P.I., care l-a donat fiicelor sale, P.M.C., mama reclamantei, C.E. și C.M.L.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat, prin Decretul nr. 92/1950 de la C.E.
Notificarea formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, a fost respinsă de pârâtă cu motivarea că societatea pârâtă are capital majoritar de stat.
La termenul de judecată din 6 februarie 2006 numiții C.I., C.V.M.S., C.A. și C.I. au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au arătat că sunt moștenitorii defunctelor C.M.L. și C.E. și au solicitat obligarea pârâtei la restituirea câte unei cote de 1/3 din imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 358 din 24 mai 2004 Tribunalul Prahova a respins acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu, reținând că reclamanta și intervenienții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a calității de moștenitor ai defunctei P.I., iar societatea pârâtă era o societate integral privatizată, fiind aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea 10/2001.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și intervenienții susținând că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 1820 mp prin contractul de donație, calitatea de moștenitori nu are relevanță pentru că autoarele apelanților erau proprietare la data preluării imobilului, imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului, iar la data apariției Legii 10/2001 societatea pârâtă era integral privatizată, astfel încât este justificată cererea de restituire în natură.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 51 din 30 martie 2006 a respins apelul ca nefondat reținând următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor.
Din cuprinsul actului de donație autentificat sub nr. 36098 din 20 august 1946 autoarea reclamantei, P.M.C. a dobândit de la P.I. cota de ? din cei 1820 mp donați pe care se aflau ruinele vilei Căprița distrusă de un incendiu în mai 1946.
Susținerea potrivit căreia autoarea reclamantei a edificat construcția nu se poate reține pentru că nu este dovedită. Din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate pe parcursul derulării procesului în fond și apel a rezultat doar că vila Căprița a fost edificată în anul 1931.
De asemenea, nu s-a dovedit că terenul donat de 1820 mp face parte din întregul teren de 3306 mp, identificat în rapoartele de expertiză, pe care se află actuala vilă Căprița deținută de societatea pârâtă.
Prin decizia irevocabilă nr. 430 din 16 februarie 1998 Tribunalul Prahova a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantă și intervenienți, reținând că vila Căprița a fost preluată de la C.E., iar reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Deși în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., instanța de apel a reținut că printr-o decizie irevocabilă s-a stabilit că vila nu a fost proprietatea autoarei reclamantei.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la filele 29-33 ale dosarului de fond rezultă că defuncta P.I. a avut în proprietate 3308 mp teren, iar reclamanta nu a făcut dovada că autoarea sa este descendenta lui P. și că a acceptat succesiunea. Reclamanta nu a făcut nici dovada calității de moștenitoare.
De asemenea, nu s-a dovedit că imobilul se afla în proprietatea autoarei la data preluării de către stat.
Cererile de intervenție în interes propriu au fost respinse întrucât semnatarii acestora nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) Legea 10/2001 și au pierdut astfel dreptul de a mai solicita restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în justiție.
Reclamanta a formulat notificarea în nume propriu, în calitate de moștenitoare a autoarei sale.
Instanța de apel a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea 10/2001 imobilele deținute de o societate comercială cu capital de stat se restituie în natură persoanei îndreptățite dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat este mai mare sau egală cu valoarea de înregistrare a imobilului. In speță, conform probelor administrate, valoarea imobilului este mai mică, astfel încât de poate restitui, însă reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor.
împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs comun, atât reclamanta I.I.R., cât și intervenienții C.I., C.V.M.S., C.A. și C.I., pentru următoarele motive:
Recurenții sunt unicii moștenitori ai fostei proprietare P.I.
Recurenții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin actul de donație din anul 1946
Imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul 92/1950 de la E.C. care nu avea nici un drept asupra vilei
Greșit s-a reținut că nu există identitate între imobilul revendicat și cel donat, în actul de donație s-a precizat că pe teren există ruinele vilei compusă din parter și etaj, doar mansarda fiind afectată de incendiu
Imobilul revendicat se compune în primul rând din teren și în secundar din construcții
S-a dovedit prin probe că autoarea reclamantei este descendenta proprietarei P.I.
Greșit s-a reținut că intervenienții nu au formulat notificare conform Legii 10/2001, întrucât orice parte a unei moșteniri care nu este revendicată de unul dintre moștenitorii de drept profită moștenitorilor care au formulat notificarea, iar în speță reclamanta a declarat că a acționat și în numele intervenienților.
Deși recurenții nu au indicat expres temeiul juridic al criticilor formulate, analiza acestora face posibilă încadrarea lor în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul reclamantei I.I.R. este întemeiat.
Terenul în litigiu, în suprafață de 3308 mp a fost dobândit de bunica reclamantei, P.I., conform contractelor de vânzare cumpărare autentificate la Tribunalul Ilfov sub nr. 6685/1906, 6686/1906 și 12079/1910.
Din întreaga suprafață de teren de 3308 mp fosta proprietară a donat în anul 1946 porțiunea de 1820 mp, în cote egale de ?, celor trei fiice ale sale P.M.C., mama reclamantei, C.E. și C.M.L.. In cuprinsul actului de donație se menționează că pe terenul donat se află ruinele vilei Căprița, fără a se face măcar o prezentare sumară a acestora. Vila a fost construită în anul 1931, după cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și a fost distrusă parțial în urma unui incendiu înainte de perfectarea actului de donație.
La dosar nu au fost depuse probe din care să rezulte când anume și cine a reconstruit vila distrusă, în schimb s-au depus înscrisuri prin care se atestă că această vilă a aparținut, în perioada 1948-1953 proprietarei P.I. ( fila 28 dosar de recurs, filele 68-69 ale dosarului de fond).
La fila 26 a dosarului de fond reclamanta a depus certificatul de moștenitor din 1974 conform căruia este unica moștenitoare a defunctei P.M.C.
Cu înscrisurile menționate recurenta reclamantă a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului și calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001 ca nepoată de fiică a fostei proprietare.
Cum, în cauză s-a dovedit că imobilul a aparținut bunicii reclamantei și celor trei fiice ale ei, rezultă că preluarea acestuia în proprietatea statului conform Decretului 92/1950 s-a realizat de la un neproprietar, C.E., ginerele lui P.I. în atare situație, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea 10/2001, imobilul se poate restitui în natură, cu respectarea condițiilor legale.
Prin notificare, reclamanta a solicitat restituirea întregului teren de 3308 mp ce a aparținut bunicii, iar instanța de apel a reținut greșit că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii, în ceea ce privește suprafața care a rămas în proprietatea bunicii după perfectarea actului de donație, întrucât dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001 stabilesc o regulă derogatorie de la dreptul comun în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, potrivit căreia moștenitorii care au doar vocație succesorală, prin cererea de restituire sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii.
Un singur aspect nu a fost clarificat pe parcursul soluționării cauzei, respectiv individualizarea suprafeței de teren de 1820 mp, donată în anul 1946 din totalul de 3308 mp teren. Pentru acest motiv recursul a fost admis, iar decizia atacată a fost casată parțial în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă.
Instanța de trimitere va ține seama de cele semnalate în prezentele considerente și va administra toate probele necesare, eventual o expertiză de specialitate, pentru individualizarea suprafeței de 1820 mp teren.
Recursul intervenienților a fost respins pentru următoarele considerente.
Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că semnatarii cererii de intervenție nu au formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea 10/2001 astfel încât sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii în justiție.
In speță, notificarea a fost formulată doar de reclamanta I.I.R., la data de 14 septembrie 2001, care a acționat în calitate de moștenitoare legală a mamei sale P.M.C., solicitând restituirea în natură a întregului imobil compus din 3308 mp teren și clădirea aferentă. Copia acestei notificări a fost depusă la fila 7 a dosarului de fond.
Ca atare, reclamanta va profita și de cotele ce s-ar fi cuvenit intervenienților care nu au depus notificarea în termenul legal, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2026/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2102/2007. Civil → |
|---|
