ICCJ. Decizia nr. 2231/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2231
Dosar nr. 15583/1/200.
Şedinţa publică din 9 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la data de 18 mai 2005 la Tribunalul Prahova, reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Ploieşti şi Primarul municipiului Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze dispoziţia nr. 3476 din 26 aprilie 2005 privind măsurile reparatorii acordate prin titluri de valoare nominală utilizate în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital şi înlocuirea acestora cu despăgubiri băneşti corespunzătoare imobilului ce i-a fost expropriat.
În motivare a arătat că imobilul situat în Ploieşti, a fost proprietatea sa, expropriat în vederea construirii unui bloc, parcare şi spaţiu verde iar art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi oferă dreptul de a opta pentru despăgubiri băneşti, opţiune pe care şi-a manifestat-o prin notificarea adresată Primăriei municipiului Ploieşti.
La data de 2 iunie 2005 instanţa a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Prahova, măsură faţă de care această a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 243 din 16 martie 2006 Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice invocată de D.G.F.P. Prahova şi a respins acţiunea faţă de aceasta.
A admis în parte acţiunea şi a anulat în parte dispoziţia nr. 3476 din 20 aprilie 2005 în sensul că valoarea echivalentă pentru imobilul imposibil de restituit în natură este de 3.335.507.627 ROL.
A obligat reclamantul să plătească intimatei valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru construcţii, conform procesului verbal de evaluare din data de 26 august 1989 în sumă de 161.511.152 ROL.
A obligat intimata la plata a 8.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că, reclamantul a cumpărat imobilul alcătuit din teren de 972 mp şi construcţie prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2450 din 4 aprilie 1972, imobil expropriat prin Decretul nr. 235/1988 în vederea construirii unui bloc de locuinţe.
După apariţia Legii nr. 33/1994 şi Legii nr. 10/2001 reclamantului i s-au restituit în natură suprafaţa de teren de 366,77 mp, iar pentru construcţie şi suprafaţa de teren imposibil de restituit în mod corect, prin dispoziţia nr. 3476/2005, s-a constatat dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea stabilită de expertiza judiciară.
S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 măsurile reparatorii se acordă cu condiţia restituirii despăgubirilor primite.
Susţinerea reclamantului că potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are dreptul la despăgubiri băneşti a fost înlăturată în baza considerentului că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 republicată, cea care stabileşte tipul măsurilor reparatorii este Comisia Centrală de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A mai reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art. 3 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 D.G.F.P. respectiv Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul şi intimata Primăria Municipiului Ploieşti au formulat apel.
În apelul său reclamantul critică sentinţa pentru că greşit a reţinut că tipul măsurilor reparatorii se stabileşte de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru că fiind creanţe reciproce, ele trebuiau compensate şi, pentru că, acordându-i-se cheltuieli de judecată, nu i s-a acordat şi onorariul de expert.
În apelul său intimata Primăria Municipiului Ploieşti arată că greşit instanţa a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, singura care poate hotărî în acest sens este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Greşit a fost obligată la plata sumei de 8.500.000 lei cheltuieli de judecată, deoarece la momentul emiterii dispoziţiei contestate, a aplicat corect metodologia de evaluare stabilită prin lege.
Prin Decizia nr. 219 din 15 septembrie 2006 Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul reclamantului, a admis apelul intimatei şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri băneşti conform legii speciale.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în raport de modificările aduse Legii nr. 10/2001 instanţa de judecată nu este competentă să stabilească valoarea despăgubirilor, ci doar de a constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent, şi, a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri. Critica referitoare la greşita acordare a cheltuielilor de judecată a fost înlăturată deoarece conform art. 274 C. proc. civ. intimata a căzut în pretenţii.
Apelul reclamantului a fost respins cu aceleaşi considerente, iar cu privire la cheltuielile de judecată, a statuat că suma ce i s-a acordat acoperă onorariul de avocat, iar onorariile de expert nu i se cuvin deoarece instanţa nu avea competenţa să stabilească valoarea imobilelor.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs încadrându-l în dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat criticile astfel încadrate nu vor putea fi analizate.
Cât priveşte criticile vizând neacordarea cheltuielilor de judecată sunt întemeiate, recursul urmând a fi admis.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată".
Principiul ce rezultă din dispoziţiile legale menţionate are la bază culpa procesuală, precum şi unicitatea procesului civil, ceea ce impune ca cheltuielile de judecată (necesare pentru buna desfăşurare a procesului) să cuprindă toate cheltuielile făcute cu procesul, în toate fazele, indiferent cu ce titlu, fiind necesar ca partea care le cere să fi triumfat în final în proces.
În speţă culpa procesuală fiind dovedită, iar cheltuielile de judecată fiind cerute de partea care a câştigat este firesc ca ele să fie acordate.
Aşa fiind recursul va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei nr. 219 din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 243 din 16 martie 2006 a Tribunalului Prahova în sensul că majorează cheltuielile de judecată de la 8.500.000 lei (vechi) la 14.500.000 lei (vechi).
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2249/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 323/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
