ICCJ. Decizia nr. 2555/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 47237/3/2005, reclamantul S.I.V. Buzău a chemat în judecată pârâta A.N.T., pentru a fi obligată la restituirea în natură a imobilului situat în comuna Siriu, sat Gura Siriului, fost Lunca Sasu, județul Buzău și la plata de despăgubiri pentru degradarea imobilului.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul precizat a fost dobândit de A.I. Buzău prin donație de la Ministerul Finanțelor la 7 iulie 1933, că reclamantul este succesor în drept și în fapt al A.I. Buzău și că imobilul a fost preluat la 18 februarie 2001.
S-a arătat că, prin notificarea înregistrată sub nr. 843 din 8 noiembrie 2001, reclamantul a solicitat restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea fiind respinsă prin Ordinul nr. 679 din 29 noiembrie 2005 de A.N.T., motivată prin modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, iar invocarea acestor modificări de către pârâtă este neîntemeiată și nelegală, întrucât legea dispune numai pentru viitor.
Prin sentința civilă nr. 103 din 24 ianuarie 2006, Tribunalul București a respins cererea ca nefondată, reținând că aceasta reprezintă atât o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește critica ordinului emis de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului, cât și o cerere în pretenții în ceea ce privește cererea de despăgubiri pentru degradările aduse imobilului.
Tribunalul a constatat că soluția dată prin ordinul contestat este legală, întrucât trimiterea notificării în baza Legii nr. 10/2001 a declanșat procedura administrativă reglementată de acest act normativ, procedură care a fost finalizată prin ordinul contestat, ordin emis după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2001, care a clarificat domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
S-a reținut că, în mod evident, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu se putea emite un ordin care să încalce dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.
Nu se poate vorbi nici de o aplicare retroactivă a legii, pentru că ea nu a fost aplicată unor raporturi juridice finalizate la data intrării ei în vigoare, ci unor raporturi juridice în curs, în cadrul acestor raporturi existând dreptul reclamantului de a obține soluționarea notificării și obligația pârâtei de a o soluționa, soluționare ce nu se poate realiza decât în temeiul legii în vigoare la momentul soluționării.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 569 A din 23 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat, menținând soluția instanței de fond.
împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod nelegal instanța de apel a considerat a fi aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 având în vedere faptul că raportul juridic a luat naștere înainte de apariția Legii nr. 247/2005, iar principiul neretroactivității legii civile noi reprezintă o regulă juridică în conformitate cu care legea civilă se aplică numai raporturilor juridice ce au luat naștere după intrarea ei în vigoare.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, conform prevederilor art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă.
Dar, acest text instituie două principii general aplicabile în materia dreptului civil și anume principiul aplicabilității imediate a legii civile noi și principiul neretroactivității legii civile noi.
Primul principiu presupune aplicarea noii legi tuturor situațiilor juridice în desfășurare la momentul intrării sale în vigoare, iar cel de-al doilea presupune neaplicarea sa unor situații juridice epuizate deja la momentul intrării sale în vigoare.
Or, așa cum bine s-a reținut în speță, introducerea notificării de către reclamant a declanșat procedura administrativă a soluționării sale, ea nefiind finalizată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001.
Astfel, conform primului principiu enunțat, organul jurisdicțional administrativ era obligat să aplice legea modificatoare, fiind pasibil, în caz contrar, de sancțiunea nerespectării legii.
Și tot acest considerent reținut corect de curtea de apel, respectiv al nefinalizării procedurii de soluționare a notificării, este pertinent și în legătură cu respectarea celui de-al doilea principiu, neputându-se afirma că Legea nr. 247/2005 s-ar aplica unor situații născute și epuizate înainte de intrarea ei în vigoare.
în cazul de față, notificarea este în curs de soluționare.
Pe cale de consecință, față de argumentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2645/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2243/2007. Civil → |
|---|
