ICCJ. Decizia nr. 2519/2007. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 608 din 7 martie 2005, reclamantul A.M. a chemat în judecată Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 30.000 Euro și la despăgubiri materiale, constând în salariul minim pe economia națională, aferent celor 9 luni de închisoare executate nelegal.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 504,art. 505 C. proc. pen.
Prin sentința nr. 172/C/2006 tribunalul a admis, în parte, acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 10 milioane lei, cu titlu de daune morale.
Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut în fapt, că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru ca ulterior, sentința să fie anulată și inculpatul achitat, după ce se executaseră 9 luni din pedeapsa aplicată.
A rezultat că la data condamnării, inculpatul era arestat în altă cauză (pentru care i s-a și aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare), astfel încât la data emiterii mandatului de executare pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni, acesta se afla deja, în executarea unei alte pedepse (de 5 ani).
S-a apreciat totuși, că prin condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu moral, dar în ce privește cuantumul acestuia, s-a ținut seama de împrejurările concrete care au condus la pronunțarea soluției de condamnare, ca și de profilul moral al reclamantului.
Pe aceste aspecte, s-a reținut că pe parcursul urmăririi penale, reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei că ulterior, deși a declarat apel, a renunțat la judecata acestuia, determinând imposibilitatea instanței de control judiciar de a cenzura legalitatea acesteia.
S-a constatat totodată, potrivit fișei de cazier judiciar, că reclamantul este o persoană cu o vastă activitate infracțională, încă din anul 1988 acestuia aplicându-i-se mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în dauna avutului privat, astfel încât prejudiciul moral suferit de acesta nu poate fi de gravitatea invocată prin suma pretinsă.
împotriva sentinței a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului român, susținând că în mod greșit instanța a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri în cuantum de 10 milioane lei, față de împrejurarea că acesta nu a fost lipsit de libertate.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 155 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
în considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță a fondului a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, pe baza probelor administrate, ce a stat la baza determinării cuantumului daunelor morale, acesta fiind minim.
Astfel, reclamantul a suportat o condamnare nelegală, pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o, dar în raport de profilul său moral, de conduita pe care a avut-o în timpul procesului din care a rezultat condamnarea, despăgubirea acordată este una echitabilă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant și de Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului.
1) Reclamantul-recurent a susținut că suma acordată cu titlu de daune morale este necorespunzătoare în raport de suferințele pe care le-a suportat pe perioada în care a fost arestat.
2) Recurentul-pârât a criticat soluția pentru acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 10 milioane lei, în condițiile în care, la adoptarea soluției de condamnare, reclamantul a contribuit în mod esențial (împiedicând prin atitudinea sa în cursul procesului penal, imposibilitatea exercitării controlului judiciar).
Curtea constată că recursurile formulate nu pot fi primite, având în vedere următoarele considerente:
1) - Reclamantul a exercitat recurs împotriva soluției instanței de apel, care a menținut hotărârea primei instanțe, criticând cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate.
Aceste critici sunt formulate însă, în condițiile în care, împotriva hotărârii de primă instanță nu a fost exercitat apelul, de către reclamant.
Rezultă că este vorba de critici aduse hotărârii omisso medio, trecându-se peste un grad de jurisdicție (acela al apelului), ceea ce nu poate fi primit.
Neexercitând calea de atac a apelului, reclamantul a lăsat ca hotărârea să devină irevocabilă în ce-l privește [în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.], astfel încât nu o mai poate supune criticilor în recurs [față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.].
2) De asemenea, nu poate fi primit recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice (în exercitarea mandatului legal, în numele Statului român).
Susținerea caracterului nelegal al soluției pentru că nu ar fi luat în considerare, la determinarea cuantumului despăgubirilor morale, și conduită procesuală a reclamantului (în dosarul penal), care a contribuit la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, ignoră considerentele deciziei atacate.
Instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că, renunțând la apelul declarat împotriva sentinței de condamnare, reclamantul a făcut imposibilă exercitarea controlului judiciar, dar a reținut în același timp, în mod corect, că acest aspect nu poate fi considerat determinant.
într-adevăr, acesta nu putea constitui decât un element în aprecierea asupra cuantumului pretențiilor, valorificat ca atare de către instanțe, dar care nu putea lipsi de fundament acțiunea în despăgubiri promovată.
Față de considerentele expuse, ambele recursuri declarate în cauză au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2060/2007. Civil → |
|---|
