ICCJ. Decizia nr. 2734/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2734
Dosar nr. 21252/2/200.
Şedinţa publică din 28 martie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 432 din 22 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată; a respins acţiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.Î.F. şi A.M.I.F.R.A., sucursala Teritorială Argeş-Buzău, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului a cărui restituire o solicită reclamantul C.C. şi dacă reclamantul a deţinut imobilul în litigiu în momentul preluării abuzive.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul şi autorii săi nu figurează înscrişi în registrele agricole din anii 1948-1951; 1956-1958; 1989-1963 şi că în atare situaţie reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute în sentinţă că este proprietarul imobilului revendicat.
S-a mai reţinut că reclamantul a notificat-o pe pârâta SC Î.F. în condiţiile art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu iar pârâta a răspuns notificării respective. În atare situaţie, are legitimare procesuală activă reclamantul care a notificat unitatea deţinătoare şi căruia i s-a răspuns prin Decizia contestată, iar legitimare procesuală pasivă are pârâta - unitatea ce a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 239 din 2 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 22 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii A.N.Î.F. şi A.N.Î.F. RA, sucursala Teritorială Argeş-Buzău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că nu s-a probat de către reclamantul C.C. momentul la care imobilul în litigiu a fost preluat şi nici modul de preluare precum nici faptul dacă imobilul în litigiu era deţinut de către reclamant în momentul preluării. Deci, imobilul nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs reclamantul C.C. criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţele în mod greşit au reţinut că nu s-a făcut dovada proprietăţii imobilului în litigiu situat în comuna Pişcani, judeţul Argeş, de vreme ce din probele existente la dosar rezultă contrariul.
De asemenea, deşi s-a probat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, totuşi s-a reţinut că în momentul preluării, imobilul nu a fost stăpânit de reclamant.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul C.C. a revendicat în condiţiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilul, casă şi terenul aferent în suprafaţă de 3000 mp, situat în comuna Pişcani, judeţul Argeş.
Unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, S.N. Î.F. SA, sucursala Argeş, prin Decizia nr. 960 din 5 mai 2000 a respins notificarea reclamantului ca neîntemeiată.
Instanţele, de fond şi apel, au reţinut că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii cu privire la imobilul din litigiu, a preluării abuzive a acestuia şi dacă imobilul a fost deţinut în momentul preluării abuzive de către reclamant.
Din perspectiva criticilor formulate de reclamantul C.C. în sensul că instanţele în mod greşit au reţinut că reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii imobilului în litigiu şi că în momentul preluării abuzive a imobilului acesta nu ar fi fost deţinut de reclamant, criticile apar ca fondate.
Instanţele au făcut o apreciere eronată a unora dintre probele administrate în cauză iar unele din probe existente la dosarul cauzei au fost ignorate. Din această ultimă categorie de probe avem în vedere: actul de proprietate xeroxat ilizibil, dar poate fi solicitat originalul, f. 39 dosar fond; sentinţa civilă nr. 2935 din 13 octombrie 1988 a Judecătoriei Câmpulung Muscel, Argeş, f. 42 dosarul de fond; Partajul voluntar, f. 122 dosar fond; adeverinţa nr. 349 din 30 aprilie 1997 emisă de Primăria Dărmăneşti, fila 98 dosar fond.
Sub acest aspect, recursul este fondat şi urmează a fi admis.
Instanţa de recurs nu poate însă hotărî asupra fondului pricinii, măsură posibilă, potrivit art. 314 C. proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei vor fi stabilite pe deplin, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Toate cele învederate impun casarea cu trimitere a cauzei în temeiul art. 313 C. proc. civ., la instanţa de grad.
Instanţa de trimitere va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, în funcţie de actele existente la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 239 din 2 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2738/2007. Civil → |
|---|
