ICCJ. Decizia nr. 3020/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1057/2000 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul H.S.B. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1 milion dolari SUA, reprezentând despăgubiri civile pentru repararea pagubelor materiale și daunelor morale suferite în urma procesului penal finalizat prin achitarea sa, proces în care a fost arestat pe perioada 3 iulie 1997-1 septembrie 1997 și i s-a interzis părăsirea României pe perioada 1 septembrie 1997-4 martie 1999.
Prin cereri ulterioare, reclamantul a precizat cuantumul despăgubirilor materiale la suma de 27.000 dolari SUA, reprezentând onorarii de avocat, cost deplasări în timpul procesului penal, procurarea de înscrisuri, venitul nerealizat pe un an și 8 luni, iar cuantumul daunelor morale la suma de 972.989 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății.
în drept, reclamantul a invocat art. 504-506 C. proc. pen. și art. 998 C. civ.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 425 din 6 iulie 2000, a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtului la plata sumei de 67.981.444 lei despăgubiri materiale, reprezentând onorariile avocațiale plătite în cursul litigiului penal, și la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale, cu 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 504-505 C. proc. pen.
Reclamantul a fost trimis în judecată penală prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
La data de 3 iulie 1997 a fost arestat și a fost pus în libertate la data de 1 septembrie 1997.
Prin sentința penală nr. 588/1998, menținută în apel și recurs de Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul a fost achitat, în consecință este îndreptățit la repararea pagubelor ce i-au fost produse.
Instanța a apreciat că, prin probele administrate, reclamantul nu a dovedit prejudiciul material decât în privința plății onorariilor de avocat (67.981.444 lei) nu și pentru veniturile realizate anterior arestării sau eventuale cheltuieli de deplasare, traducere acte și altele asemănătoare.
împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 22/A din 5 februarie 2001, a admis apelul declarat de reclamant și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și a schimbat sentința sub aspectul despăgubirilor, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată, pe care le-a stabilit după cum urmează: 1828 dolari SUA despăgubiri civile, 323 dolari SUA daune morale și 1622 dolari SUA cheltuieli de judecată, cu obligarea "intimatului-pârât" la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând apelul reclamantului, instanța a reținut că onorariile de avocat în cauza penală au fost de 1000 dolari SUA la care se adaugă 11.000.000 lei (583 dolari SUA), precum și transporturile demonstrate pentru reclamant și avocați, în cuantum de 245 dolari SUA, în total 1.828 dolari SUA.
Critica apelantului reclamant privind veniturile nerealizate, pretinse la suma de 24.599 dolari SUA au fost înlăturate, cu motivarea că adeverința depusă în primă instanță atesta venitul realizat în Norvegia în anul 1994, înainte cu trei ani de a fi privat nelegal de libertate datorită procesului penal în care a fost implicat pe nedrept și că, din anul 1995 a acceptat să fie delegatul în România al unei societăți de caritate danezo-norvegiană, dată de la care în cei trei ani anterior arestării nu a mai desfășurat nici o activitate care să-i aducă venituri.
Nu s-a făcut nici o probă referitoare la eventuale recompense acordate de societatea de caritate al cărei delegat era reclamantul, pentru a se stabili dacă, sub acest aspect, ar fi fost prejudiciat, sau la pretinse ajutoare materiale primite de la familia sa.
Instanța a apreciat că se impune majorarea daunelor morale de la 2.000.000 lei la 6.000.000 lei (323 dolari SUA).
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, arătând în esență că instanța nu a făcut în considerente nici-o mențiune în legătură cu apelul pe care 1-a declarat în termen, omițând să-1 analizeze.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 656 din 19 februarie 2002, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel, reținând că apelul declarat de această parte nu a fost analizat.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 88/A din 30 octombrie 2002, a admis cererile de apel, schimbând în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la 1.828. dolari SUA despăgubiri materiale, 400 dolari SUA daune morale și 1.622 dolari SUA cheltuieli de judecată, cu obligarea pârâtului la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel, sumele stabilite în dolari SUA urmând a fi plătite, alternativ, în echivalentul în lei la data plății.
în motivarea hotărârii, instanța a reluat în cea mai mare parte considerentele deciziei pronunțate în apel în ciclul procesual anterior cu referire la apelul reclamantului, reținând cu privire la apelul declarat de pârât că prima instanță a stabilit greșit despăgubirile materiale constând în onorarii avocațiale, întrucât a inclus, din eroare, și onorariul avocatului pentru acțiunea civilă.
Motivul suplimentar de apel, invocat de apelantul-pârât, în sensul necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, față de dispozițiile art. 8 C. proc. civ. și de împrejurarea că reclamantul nu are domiciliul în România, a fost înlăturat, cu motivarea că, deși locuiește în străinătate, reclamantul are domiciliul ales în Mediaș.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
1. Reclamantul este cetățean norvegian, are domiciliul în Norvegia, situație în care, față de dispozițiile art. 8 C. proc. civ. și ale art. 155 din Legea nr. 195/1992, competența teritorială absolută în cauze cu cetățenii străini aparține în primă instanță Tribunalului municipiului București.
2. Art. 25 din Legea nr. 51/1995 impune ca dovada reprezentării unei persoane fizice sau juridice să se facă cu contractul încheiat în formă scrisă, purtând o dată certă și înregistrat în registrul oficial de evidență, iar în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul a încheiat contact de reprezentare în cauza penală cu avocat P.I. pentru suma de 1.000 dolari SUA și "nu s-a prezentat de către avocat B.I. dovadă că a înregistrat în registrul special de evidență contractele de asistență încheiate cu reclamantul".
3. Instanțele anterioare au apreciat greșit că înscrisul de la fila 24 dosar fond reprezintă onorariul pentru avocat P.I. pentru a-l reprezenta pe reclamant într-o cauză penală.
în limitele în care a fost formulat, recursul nu este fondat.
1. Conform art. 506 alin. (3) C. proc. pen., competența teritorială pentru soluționarea acțiunilor formulate pentru repararea pagubelor decurgând din erori judiciare aparține tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.
Prin derogare de la prevederile art. 5 și art. 8 C. proc. civ., în cazul unor astfel de acțiuni, legiuitorul a instituit norma de competență teritorială exclusiv în interesul reclamantului.
Din punct de vedere procedural, noțiunea de "domiciliu" la care face trimitere art. 506 alin. (3) C. proc. pen., precum și diferite alte norme de competență cuprinse în Codul de procedură civilă, nu se interpretează în mod restrictiv, acest atribut de identificare a persoanei în raporturile civile putându-se prezenta în forme diferite - domiciliu ca "situație de fapt", domiciliu legal și domiciliul convențional sau ales. în această ultimă categorie intră și "alegerea de domiciliu" reglementată de art. 93 C. proc. civ., care are ca efect nu numai stabilirea locului unde urmează să fie comunicate actele de procedură, dar și determinarea competenței teritoriale a instanței în funcție de domiciliul ales și nu de cel real sau legal.
Cum în prezenta cauză, prin cererea introductivă reclamantul și-a ales domiciliul procedural în Mediaș; localitate aflată în circumscripția Tribunalului Sibiu, soluționarea litigiului în primă instanță de către acest tribunal este conformă normei de competență instituită de art. 506 C. proc. pen..
Prevederile art. 8 C. proc. civ. sau ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 ar fi fost aplicabile numai în măsura în care reclamantul, cetățean străin cu domeniul și reședința în străinătate, nu ar fi uzat de instituția procedurală a "alegerii de domiciliu".
2-3. Recurentul pârât a contestat îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 504 C. proc. pen., criticând modul de calcul al sumelor stabilite pentru repararea prejudiciului material, cu motivarea că sumele achitate cu titlu de onorariu avocat în cauza penală nu ar fi fost dovedite conform cerințelor impuse de art. 25 din Legea nr. 51/1995, în sensul că nu s-a depus contractul de asistență juridică în vaza căruia a fost achitată suma de 1000 dolari SUA către avocat P.I. și că nu s-a făcut dovada înregistrării în registru special de evidență a contractelor de reprezentare juridică încheiate de reclamant cu avocat B.I.
Prezentarea contractelor de asistență judiciară, mai exact a împuternicirilor avocațiale întocmite în baza contractelor conform prevederilor art. 93 pct. 3 Statutul profesiei de avocat, este necesară doar pentru legitimarea calității de reprezentant a avocatului, numai în baza împuternicirii avocațiale acesta putând să asiste partea, să o reprezinte, punând concluzii și participând la dezbateri într-un anumit litigiu.
împuternicirea avocațială se depune în instanță de către avocat pentru a-și legitima calitatea de reprezentant al părții care l-a angajat și pentru a putea desfășura activitățile specifice profesiei în respectivul proces.
Când însă, contravaloarea onorariului de avocat este pretinsă cu titlu de despăgubiri civile în cadrul unui proces ulterior, cum este cel de față, pentru dovedirea cuantumului sumelor achitate, respectiv a prejudiciului material suferit urmare a erorii judiciare, este suficientă depunerea chitanțelor de plată a onorariilor, cu condiția ca acestea să conțină elemente suficiente din care să rezulte că sumele pretinse au fost avansate în cursul sau în legătură cu procesul penal în care s-a săvârșit casarea judiciară.
Această cerință este îndeplinită atât cu privire la chitanțele în care se consemnează cuantumul sumelor achitate avocatului B.I. precum și serviciile avocațiale pentru care au fost plătite (în mod evident în legătură cu procesul penal) cât și cu referire la înscrisurile care atestă plata onorariului către avocat P.I., la data de 30 iulie 1998, dată la care procesul penal se afla în etapa procesuală a apelului.
Față de aceste considerente, recursul declarat de pârât se apreciază ca nefiind fondat.
Reclamantul H.S.B. critică hotărârea instanței de apel pentru motive care vizează modul în care instanța a interpretat adeverința "privind veniturile pe care le-ar fi putut realiza în Norvegia", cu consecința respingerii cererii privind acordarea sumei de 27.349 dolari SUA, venit nerealizat; cuantificarea greșită a cheltuielilor suportate în timpul procesului penal, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată în procesul civil.
Recursul nu a fost încadrat în drept, iar criticile formulate nu fac posibilă încadrarea în vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., întrucât motivele invocate, care privesc netemeinicia hotărârii atacate, decurgând din modul în care instanța a stabilit situația de fapt urmare a evaluării probatoriilor administrate, nu mai pot face obiectul analizei instanței de control judiciar după abrogarea pct. II al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Pentru considerentele prezentate, Curtea a respins ambele recursuri.
.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3023/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2737/2007. Civil → |
|---|
