ICCJ. Decizia nr. 3023/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 7973 din 7 octombrie 2003 primarul municipiului Craiova a înaintat notificările nr. 2327/N/R001 și nr. 1102/N/2001 prin care petenta C.E. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Craiova, (79,98 mp teren) către SC I.K. Craiova și Parohia Romano Catolică (art. 1).
Prin aceiași dispoziție emitentul a înaintat Prefecturii județului Dolj cererea prin care petenta a solicitat de acordare de despăgubiri bănești pentru construcțiile care s-au aflat pe acest teren și care au fost demolate (art. 2).
Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2003 reclamanta C.E. a solicitat ca, în contradictoriu cu primarul municipiului Craiova, Prefectura județului Dolj, SC I.K. și Parohia Romano Catolică să se dispună anularea dispoziției mai sus arătată și obligarea primarului municipiului Craiova să îi restituie în natură suprafața de 79,98 mp teren situat în municipiul Craiova.
în motivarea contestației reclamanta a susținut că terenul în litigiu, pe care era edificată o construcție, l-a dobândit prin cumpărare la data de 6 septembrie 1948 și l-a folosit până la data de 20 septembrie 1979 când a fost deposedată de stat în mod abuziv fiind despăgubită doar pentru construcția preluată și care, ulterior, a fost demolată, nu și pentru teren.
Prin sentința civilă nr. 68 din 18 februarie 2005 Tribunalul Dolj, secția civilă a admis în parte contestația, a anulat dispoziția nr. 7973 din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova și a dispus obligarea pârâtei Parohia Romano Catolică să acorde moștenitoarei reclamantei, C.D.P., măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 12,75 mp teren la valoarea expertizată de 25.85.432 lei și respectiv obligarea pârâtei Primăria municipiului Craiova să acorde aceleiași moștenitoare măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 66,30 mp la valoarea expertizată de 134.604.249 lei. Prin aceiași sentință a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu SC I.K. SA Craiova.
în motivarea sentinței instanța a reținut că imobilul situat în strada U. nr. 8, fost proprietatea reclamantei C.E., a fost preluat în mod abuziv de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 198/1978, construcția edificată pe terenul în suprafață de 79,98 mp fiind demolată.
Referitor la suprafața de teren menționată, instanța a stabilit că parte din aceasta, anume 12,75 mp este deținută de Parohia Romano Catolică, iar parte, anume 66,3 mp, este deținută de SC I.K. SA, societate care a dobândit terenul prin cumpărare de la numitul V.A.T. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 983 din 19 mai 2000.
Apreciind că numai Parohia Romano Catolică are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, prima instanță a dispus obligarea acesteia să acorde măsuri reparatorii reclamantei, iar pentru restul terenului, ocupat de societatea comercială mai sus arătată, a apreciat că se impune obligarea pârâtei Primăria municipiului Craiova la acordarea unor astfel de măsuri.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta care a susținut că terenul îi poate fi retrocedat în natură precum și pârâta Parohia Romano Catolică Craiova care susține că deține terenul în litigiu în calitate de proprietar și mod greșit a fost obligată la acordarea de măsuri reparatorii.
Prin decizia civilă nr. 2935 din 17 noiembrie 2005 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile ca nefondate precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC I.K. SA Craiova.
în motivarea deciziei instanța a reținut că atâta timp cât actele e proprietate în baza cărora pârâtele Parohia Romano Catolică și SC I.K. SA dețin terenul expropriat de stat în litigiu nu au fost anulate, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură ci doar de măsuri reparatori, măsuri pe care le datorează și pârâta Parohia Romano Catolică care deține parte din acest teren.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.D.P. și Parohia Romano Catolică Craiova.
în motivarea recursului reclamanta C.D.P. susține că atâta timp cât pârâții nu se prevalează de titluri de proprietate care să provină de la autorii săi acestea nu îi pot fi opuse și, ca atare, este îndreptățită la restituirea în natură a terenului expropriat de stat.
Totodată, reclamanta afirmă că despăgubirile acordate pentru teren sunt modice și nu s-au stabilit la valoarea de circulație a acestuia (250 euro/mp) precum și faptul că, deși nu a contestat măsura prevăzută la art. 2 din dispoziția contestată referitor la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, instanța a anulat-o în mod nejustificat.
în motivarea recursului pârâta Parohia Romano Catolică Craiova susține că nu are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și, ca atare, că în mod greșit a fost obligată la acordarea unor măsuri reparatorii pentru o suprafață de teren care este proprietatea sa.
Recursurile sunt fondate.
în drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului procesului.
Or, în speță, prin contestația dedusă judecății, C.E. a solicitat a-i fi retrocedată în natură o suprafață de 79,98 mp teren pe care într-adevăr fusese edificată o construcție care, urmare a exproprierii de către stat a imobilului, a fost demolată.
Referitor la pretențiile formulate de reclamantă cu privire la acordarea unei despăgubiri pentru diferența de valoare avută în vedere la momentul exproprierii și cea reală, prin art. 2 al dispoziției nr. 7973 din 7 octombrie 2003, primarul municipiului Craiova a dispus înaintarea cererii, cu propunerea de acordare a unor astfel de despăgubiri Prefecturii județului Dolj, date fiind competențele recunoscute prin lege celor două instituții.
Or, această măsură nu a fost contestată de reclamantă, caz în care, soluția de anulare în totalitate a dispoziției mai sus arătate este dată cu încălcarea principiului disponibilității și, pe cale de consecință, urmează a fi înlăturată, sens în care, sub acest aspect recursul dedus judecății de reclamantă sete fondat.
Critica formulată de reclamantă referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului este însă nefondată.
Astfel, așa cum rezultă din lucrările dosarului, terenul în litigiu la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era deținut în baza unor titluri de către Parohia Romano Catolică Craiova (12,75) și, respectiv, de către SC I.K. SA Craiova, prima pârâtă în baza sentinței civile nr. 8476 din 3 iulie 1992 a Judecătoriei Craiova, iar cea de-a doua în baza contactului de vânzare-cumpărare nr. 983 din 19 mai 2000 încheiat cu vânzătorul V.A.T., persoană căreia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru acest teren în procedura instituită printr-o altă lege reparatorie, anume în procedura Legii nr. 112/1995, anume prin hotărârea nr. 859 din 26 iunie 1997 a Comisiei județene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1997 și sentința civilă nr. 18990 din 5 decembrie 1997 a Judecătoriei Craiova.
Așa fiind, cum terenul era deținut, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de două persoane juridice care însă nu au calitatea de entități deținătoare în sensul acestuia act normativ și, cum, reclamanta nu a contestat valabilitatea titlurilor în baza cărora acestea îl dețin iar aceste titluri nu au fost anulate, posibilitatea ce îi era conferită prin dispozițiile art. 46 din lege, terenul nu îi poate fi retrocedat în natură.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială) și constatând că terenul expropriat nu mai poate fi restituit în natură persoanei îndreptățite, înalta Curte urmează a constata că pentru acesta datorează reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent primăria în a cărei rază teritorială este situat.
Referitor la critica privind cuantumul sumei de bani până la concurența căreia reclamanta urmează să primească măsuri reparatorii, înalta Curte urmează a constata că nu se justifică a fi primită, cu consecința casării hotărârii recurate și reluării judecății, întrucât o asemenea reevaluare poate fi obținută de reclamantă în procedura prevăzută de art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Cu alte cuvinte, recurenta reclamantă nu justifică un interes pentru refacerea judecății sub acest aspect și în această procedură întrucât o asemenea cerere nu ar face altceva decât să conducă la tergiversarea soluționării cauzei, pentru un aspect care poate fi verificat și reanalizat în procedura efectivă de acordarea a titlului de despăgubire instituită de legiuitor prin Legea nr. 247/2005.
Recursul declarat de pârâta Parohia Romano Catolică se justifică a fi admis dat fiind că, așa cum s-a arătat, aceasta nu are calitatea de entitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001 care să poate fi obligată să acorde persoanelor îndreptățite, în procedura legală prevăzută de acest act normativ, măsuri reparatorii.
Astfel, potrivit dispoziției legale menționate cad în sfera de aplicare a acestui act normativ, printre altele, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrație publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau, după caz, minoritar, de o organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public, categorii în care nu se încadrează pârâta Parohia Romano Catolică Craiova.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, înalta Curte în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a admis recursurile și în limitele mai sus arătate, a modificat decizia recurată și, admițând apelurile, a schimbat în tot sentința, în sensul că, admițând contestația a modificat art. 1 din dispoziția nr. din 7 octombrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova și a constatat, în contradictoriu cu acesta, că reclamanta este îndreptățită să primească măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de 78,98 mp teren și a respins contestația formulată împotriva celorlalți pârâți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3020/2007. Civil → |
|---|
