ICCJ. Decizia nr. 3412/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă 1156 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, Ministerul Culturii și cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, RA A.P.P.S., Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală a Municipiului București, respingându-se cererea formulată de reclamanții A.G.A. și M.D.S. în contradictoriu cu pârâții indicați, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
La soluționarea cauzei, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, s-au avut în vedere următoarele motive:
Prin cererea pe care reclamanții au formulat-o și au precizat-o pe parcursul procesului, aceștia au solicitat obligarea tuturor pârâților la restituirea mai multor bunuri mobile sau contravaloarea lor, bunuri care s-au aflat în imobilul proprietatea acestora și care a fost preluat abuziv de către stat.
Reclamanții au înțeles să facă dovada existenței bunurilor solicitate, cu înscrisul intitulat "Inventar imobil A. nr. 16, pentru locuință particulară a ambasadorului Iugoslaviei" întocmit la data de 14 decembrie 1947.
Din acest înscris nu rezultă însă faptul că bunurile menționate în acest inventar au aparținut reclamanților și nici faptul că acestea s-ar fi aflat vreodată în posesia pârâților chemați în judecată.
Reclamanții nu au administrat nicio probă care să conducă la identificarea persoanei (a instituției) care a procedat la confiscarea bunurilor solicitate.
Dispozițiile art. 80 din Legea nr. 182/2000 invocată de către reclamanți nu sunt incidente în cauză întrucât această lege vizează protejarea patrimoniului cultural național mobil și nu s-a făcut dovada că bunurile pretinse fac parte din acest patrimoniu.
Prin decizia civilă nr. 282 din 27 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, s-a desființat în parte sentința și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea pe fond a acțiunii în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a menținut dispoziția sentinței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți.
în motivarea deciziei de apel s-au reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate la data de 14 decembrie 1947 odată cu preluarea în mod abuziv de către stat a imobilului situat în București.
Reclamanții sunt îndreptățiți, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999 la restituirea în natură a bunurilor confiscate sau dacă aceasta nu este posibilă la restituirea prin echivalent.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrație Fiscală, printre atribuțiile reținute în sarcina Ministerului Finanțelor Publice se include și aceea de a reprezenta Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.
Art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice prevede că Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, el participând în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest sens.
S-a avut în vedere totodată și faptul că s-a solicitat restituirea prin echivalent a bunurilor confiscate de către Stat la data de 14 decembrie 1947.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâtul-apelant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, față de dispozițiile art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954.
2. Acțiunea în revendicare este acea acțiune prin care proprietarul neposesor solicită restituirea proprietății sale de la posesorul neproprietar.
Recurentul nu a avut niciodată posesia acestor bunuri.
Având în vedere că bunurile revendicate au fost preluate de organele Ministerului de Interne, recurentul nu poate avea calitatea de pârât.
3. Reclamanții nu au făcut dovada că bunurile pretinse fac parte din categoriile de bunuri ce constituie patrimoniul cultural național.
Din inventarul imobilului nu rezultă că bunurile menționate în inventar ar fi aparținut reclamanților sau că acestea s-ar afla în posesia sa.
Recursul urmează să fie respins, pentru motivele ce succed:
1. Reclamanții arată în susținerea acțiunii că bunurile mobile solicitate a fi restituite au fost preluate de Stat odată cu imobilul în care se aflau.
Prin motivele de recurs formulate s-au invocat dispozițiile art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954 care prevăd, în primul caz, îndeplinirea obligațiilor persoanei juridice prin organele sale [alin. (1)] și faptul că actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor conferite, sunt actele persoanei juridice însăși [alin. (2)] iar, în al doilea caz, că Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat dacă sunt persoane juridice și nici acestea nu răspund pentru obligațiile statului.
în cea de-a 2-a critică de recurs se arată că bunurile revendicate de reclamanți au fost preluate de organele Ministerului de Interne.
Această apărare a recurentului nu face decât să confirme dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 arătate mai sus, în condițiile în care Ministerul de Interne este un organ al Statului și nu putea acționa decât în numele acestuia.
în același timp, în art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 se stipulează că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcțiilor.
Prin urmare, conform acestui text legal, în condițiile în care bunurile au fost preluate de organele Ministerului de Interne (după cum susține recurentul), care sunt organe ale Statului, iar în cauză se invocă caracterul abuziv al preluării bunurilor, obligația de reparație revine Statului.
Obligația în baza căreia organele Ministerului de Interne ar fi putut ridica bunurile nu este o obligație proprie pentru a fi atrasă incidența art. 37 din Decretul nr. 31/1954 ci o obligație îndeplinită pentru Stat, ca organ al Statului.
2. în ceea ce privește posesia bunurilor, acest lucru nu poate fi soluționat de instanța de recurs față de limitele procedurale de soluționare a cauzei în apel și, mai mult, presupune administrarea de probatorii, odată cu rejudecarea cauzei.
Faptul că bunurile ar fi preluate de organele Ministerului de Interne, după cum susține recurentul, nu înseamnă că acestea se și află în posesia acesteia, cu atât mai mult cu cât nu putea acționa într-o asemenea situație decât în numele și pentru Stat.
3. Criticile formulate pe fondul cauzei nu pot fi analizate de instanța de recurs față de cadrul procesual al litigiului, determinat de modul de soluționare a cauzei în apel.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3423/2007. Civil → |
|---|
