ICCJ. Decizia nr. 3423/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1373 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul M.I. și s-a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunțării sentinței pe teritoriul Franței.
în motivarea sentinței s-a reținut că intimatul a fost readmis pe teritoriul României deoarece a încălcat flagrant condițiile pe care cetățenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen și anume că o călătorie nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 35/A din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
în motivarea deciziei de apel s-a reținut că invocarea pentru prima dată în dosarul de apel a unei directive europene nu este admisibilă, întrucât instanța de apel trebuie să cerceteze cauza numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel.
Pe de altă parte, apelantul nu a invocat în fața instanței de fond existența unei directive europene astfel că invocarea direct în apel este inadmisibilă din punct de vedere procedural.
în situația în care apelantul considera că dispozițiile acestei legi sunt neconstituționale, avea deschisă o altă cale procedurală.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelantul, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
După data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiază de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
în condițiile în care aderarea României la Uniunea Europeană a intervenit după soluționarea cauzei în primă instanță, era necesar ca dreptul comunitar să se aplice imediat.
Fiind o chestiune de ordine publică, putea fi invocată în apel, neconstituind o cerere nouă în accepțiunea art. 294 C. proc. civ.
2. în ceea ce privește motivarea instanței de apel privind calea de urmat pentru constatarea neconstituționalității Legii nr. 248/2005 se arată că aceasta este fără suport.
După aderarea României la Uniunea Europeană, principiile priorității dreptului comunitar și aplicabilității fac inoperante orice reguli contrare de drept național.
3. Apelantul invocă în cadrul criticii prevederile Directivei 2004/38/CE, arătând cazurile limitativ prevăzute de normele comunitare în care se poate restrânge dreptul la ședere pentru orice cetățean al Uniunii.
înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:
1. în mod greșit instanța de apel a soluționat cauza din perspectiva Legii nr. 248/2005, fără a avea în vedere și apărările invocate de apelant privind normele comunitare.
S-a reținut că normele comunitare au fost invocate pentru prima dată în apel fără să fie invocate în fața primei instanțe, ceea ce este inadmisibil din perspectiva art. 294 C. proc. civ.
Instanța de apel omite însă faptul că sentința primei instanțe s-a pronunțat la data de 22 noiembrie 2006, dată la care România nu aderase la Uniunea Europeană și până la care, prin urmare, nu se puteau invoca normele comunitare.
în urma aderării României la Uniunea Europeană, dreptul comunitar devine imediat aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea internă de drept a statelor membre.
în aceste condiții, determinate de aderarea la Uniunea Europeană și de efectul imediat al integrării normelor comunitare în dreptul intern, în mod greșit instanța de apel a analizat apărările formulate de către apelant din perspectiva art. 294 C. proc. civ.
într-adevăr, textul procedural arătat sancționează schimbarea calității părților, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată, precum și formularea de cereri noi, dar această dispoziție este înlăturată în cazul în speță de efectele imediate ale aderării României la Uniunea Europeană, inclusiv sub aspectul integrării normelor de drept comunitar.
Pentru aplicarea însă a normei de drept incidente, instanțele sunt obligate să analizeze dacă persoanelor în cauză le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Constatând, prin urmare, că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei printr-o greșită apreciere a incidenței în cauză a art. 294 C. proc. civ., din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
2. în ceea ce privește motivarea instanței de apel referitoare la calea de atac pentru constatarea neconstituționalității Legii nr. 248/2005, înalta Curte constată că analiza cauzei trebuia extinsă de către instanță, prin prisma celor arătate mai sus, și față de dreptul comunitar.
3. Ultima critică urmează a nu fi analizată de Curte, întrucât soluționarea de către instanța de recurs a cauzei, prin prisma celor arătate mai sus, nu poate avea loc decât cu privarea părții de un grad de jurisdicție.
în consecință, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3412/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3422/2007. Civil → |
|---|
