ICCJ. Decizia nr. 3422/2007. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2002, reclamantul N.N. a chemat în judecată pe pârâta C.C. Dobrești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia nr. 10/2001 emisă de pârâtă și să o oblige pe aceasta să propună reclamantului măsuri reparatorii pentru terenul de 1500 mp preluat de stat și deținut de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 149 din 25 aprilie 2003 Tribunalul Argeș a respins contestația, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Curtea de Apel Pitești a păstrat sentința, respingând apelul declarat împotriva acesteia prin decizia civilă nr. 103 din 23 ianuarie 2004.

Această din urmă decizie a fost casată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 8229 din 20 octombrie 2005, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia civilă nr. 191 din 6 octombrie 2006, prin care a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința, a admis contestația, a anulat decizia nr. 10 din 20 noiembrie 2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să facă reclamantului propunere de restituire a terenului în suprafață de 1050 mp în echivalent bănesc.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarea situație de fapt:

Autorul reclamantului a dobândit prin moștenire legală dreptul de proprietate asupra unui teren pe raza comunei Dobrești, în punctul "Cremeneasca", teren care a fost trecut în proprietatea statului și în administrarea fostului Birou al Comitetului Executiv al Consiliului Popular.

Ulterior, terenul a fost transmis prin decizia nr.466 din 4 noiembrie 1968 în folosința C.C. Dobrești, care folosește în prezent suprafața de 1050 mp, edificând pe aceasta un magazin.

Referitor la regimul juridic aplicabil imobilului, curtea de apel a reținut că la data de 1 ianuarie 1990 acesta nu se încadra în dispozițiile Legii nr. 18/1991, în sensul că nu se afla în patrimoniul unei cooperative agricole de producție.

A mai reținut curtea de apel că reclamantului nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, imobilul încadrându-se în categoria celor preluate abuziv de stat în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece terenul este ocupat de o construcție necesară pârâtei, situație în care reclamantul a optat pentru despăgubiri conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că hotărârea curții de apel este nelegală, deoarece la dosar s-a depus copia hotărârii nr. 1054 din 3 iulie 2003 a Comisiei județene Argeș de fond funciar, în care se face precizarea că reclamantul a fost propus pentru despăgubiri pentru suprafața de 1,15 hectare de teren, în care este cuprinsă și suprafața de 1050 mp care face obiectul litigiului, fapt confirmat și de primarul comunei Dobrești prin adresa nr. 863 din 30 mai 2006, ceea ce face ca obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru aceeași suprafață să fie nejustificată.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și anexând în copie hotărârea nr. 1054 din 3 iulie 2003 a Comisiei județene de fond funciar Argeș, tabelul nominal cu suprafața propusă pentru reconstituire reclamantului și adresa nr. 1173 din 22 iulie 2003 emisă de primarul comunei Dobroești prin care reclamantul este înștiințat în legătură cu validarea propunerii de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 3,45 mp teren agricol.

Recursul este nefondat.

Pe baza probelor administrate în cauză, curtea de apel a reținut, ca situație de fapt că terenul în litigiu este deținut de pârâtă, care nu a avut statutul de cooperativă agricolă de producție, și că pentru acest teren reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991.

Susținerea recurentei conform căreia, în realitate, suprafața deținută de ea ar fi inclusă în suprafața de 1.15 hectare pentru care reclamantului i s-ar fi recunoscut îndreptățirea la măsuri reparatori1 în temeiul legii fondului funciar nu poate fi primită, deoarece contrazice situația de fapt reținută de instanța de apel, iar reanalizarea probelor în vederea stabilirii unei alte situații de fapt nu este posibilă în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.

Deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu a arătat care este texul de lege încălcat sau greșit aplicat, iar din criticile formulate de recurentă nu reiese că în identificarea regimului juridic aplicabil terenului în litigiu instanța ar fi săvârșit vreo greșeală din punctul de vedere al legalității.

Pentru aceste considerente, înalta Curte a menținut decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3422/2007. Civil