ICCJ. Decizia nr. 3622/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2005, reclamantul C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul orașului Videle, anularea în parte a dispoziției nr. 179 din 29 martie 2005 emisă de pârât și restituirea în natură a suprafeței de 0,55 ha teren intravilan, situat în localitatea Videle, dintr-o suprafață totală de 3,47 ha.
în motivarea cererii, reclamantul a susținut că doar o parte din suprafața de teren susmenționată este destinată activităților de interes public, respectiv suprafața de 2,92 ha ocupat de stadion, restul suprafeței, solicitată prin prezenta cerere fiind liberă în sensul Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, aptă de a fi restituită în natură.
Prin urmare, în mod greșit i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței menționate și acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
în drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 552 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă ca nefondată contestația, reținându-se că, în prezent, suprafața de 3,47 ha expropriată de la antecesorii reclamantului, este ocupată de stadionul orașului, parcul public și ștrandul orășenesc, obiective socio-culturale ce atrag incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, așa încât terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, el făcând parte din inventarul domeniului public al orașului Videle.
Apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 202 A din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel București.
Sentința apelată a fost schimbată în tot iar contestația reclamantului admisă. A fost anulată în parte dispoziția nr. 179 din 29 martie 2005 emisă de pârât.
S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 0,55 ha situat în localitatea Videle, identificat în raportul de expertiză efectuat de expert I.Z.
A fost menținută dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în ceea ce privește diferența de teren ce face obiectul deciziei nr. 179/2005, cu diminuarea corespunzătoare a contravalorii terenului restituit în natură.
Instanța de apel a reținut, în esență, că din proba cu expertiză tehnică topografică efectuată în cauză, a rezultat că terenul solicitat nu este ocupat în totalitate de obiective socio-culturale, o suprafață de 0,55 ha fiind liberă și neafectată de investiții publice sau utilități.
în aceste condiții, s-a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cauză neexistând nici un impediment legal la restituirea în natură a acestui teren.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria orașului Videle, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat pârâta a susținut:
- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 208-209 C. proc. civ., fiind astfel lovită de nulitate absolută.
S-a arătat că lucrarea de specialitate efectuată în cauză, s-a realizat cu încălcarea normelor legale privind citarea sa, așa încât au fost în imposibilitate să-și formuleze apărările și să dea expertului lămuririle necesare în legătură cu obiectul lucrării.
De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 209 C. proc. civ., întrucât lucrarea a fost depusă la dosarul cauzei doar cu o zi înaintea dezbaterii pricinii, situație care, de asemenea atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.
- s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 10 rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul cu privire la care s-a dispus restituirea în natură face parte dintr-o suprafață totală de 12.223 mp, fiind ocupat de stadionul orașului Videle, obiectiv socio-cultural de utilitate publică, înscris în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al localității.
Terenul menționat nu este liber, așa cum greșit s-a consemnat în conținutul raportului de expertiză, întrucât pe acesta se află construită o sondă de apă și conducte de apă ce deservesc diverse obiective, fiind astfel afectat de investiții și utilități publice.
Ca urmare, terenului restituit îi sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, restituirea sa în natură nefiind posibilă, situație ce determină legalitatea dispoziției emisă în faza administrativă a procedurii și consecutiv nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel.
Recursul este fondat.
Deși încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile privind neregularitățile procedurale referitoare la administrarea probei cu expertiză tehnică, constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Sub imperiul acestui motiv de recurs se includ cele mai varii neregularități de ordin procedural care privesc atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor stabilite în interesul exclusiv al uneia dintre părți.
Or, în speță, administrarea probei cu expertiză tehnică efectuată la judecata în apel s-a realizat, astfel cum rezultă din actele dosarului, cu nesocotirea prevederilor art. 208-209 C. proc. civ., criticile pârâtei dovedindu-se a fi fondate sub aspectul analizat.
Necitarea pârâtei și judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare atrag incidența prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și întrunirea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Sunt fondate și criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care, de asemenea, atrag nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.
Astfel, față de concluziile lucrării de expertiză efectuate în cauză și care a evidențiat că terenul în litigiu, în suprafață e 5500 mp este liber de construcții și utilități, s-a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (2) rap. la art. 16 din Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, inexistența vreunui impediment legal la restituirea bunului solicitat în natură.
însă ipoteza textului alin. (2) al art. 10 vizează situația în care construcțiile preluate abuziv au fost demolate integral, caz în care pentru terenul liber se va dispune restituirea în natură, pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmând a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege ori a măsurilor reparatorii combinate.
Dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, reglementează situația imobilelor cu destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) a legii, enumerare limitativă și în care nu se încadrează și imobilul în litigiu.
Prin urmare, se constată greșita aplicare a legii prin reținerea unor dispoziții legale inaplicabile cauzei, neregularitate ce nu poate fi îndreptată în calea de atac a recursului, determinat de insuficienta stabilire a situației de fapt, cu consecințe asupra aplicării corecte a legii.
Restituirea în natură a bunurilor, obiect al legii de reparație, ca principiu, cunoaște anumite excepții, reglementate limitativ de lege și care constau în existența și utilizarea unor amenajări subterane, a unor căi de acces, alte amenajări de utilitate publică și care fac imposibilă realizarea regulii menționate.
Pentru aceasta, entitatea învestită cu soluționarea notificării, în faza administrativă a procedurii și, consecutiv, instanța de judecată, în faza judiciară, au obligația ca, înainte de a dispune orice măsură, să procedeze la identificarea cu exactitate a terenului și a vecinătăților acestuia, a destinației și suprafeței sale actuale, ca și a existenței amenajărilor menționate.
Or, în speță, expertul desemnat în apel s-a rezumat ca, în lipsa pârâtei ce nu a fost încunoștințată, să conchidă în sensul că terenul solicitat este liber de construcții și utilități, concluzie infirmată de constatările raportului de expertiză extrajudiciară ca și de celelalte înscrisuri depuse în faza procesuală a recursului și care indică existența unui puț de apă și conducte de alimentare cu apă având trasee către diverse obiective, contrarietate ce face imposibilă stabilirea cu certitudine a unei anumite situații de fapt.
Ca urmare, în scopul menționat, văzând și prevederile art. 314 C. proc. civ., a fost admis recursul pârâtei, iar hotărârea Curții de apel casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu prilejul rejudecării cauzei se va proceda la refacerea lucrării de specialitate admise, cu respectarea cerințelor art. 201 și urm. C. proc. civ., indicarea precisă a obiectivelor lucrării în acord cu prevederile art. 9,art. 10 din Legea nr. 10/2001 ca și suplimentarea probatoriului, în scopul determinării cu certitudine a situației actuale a terenului solicitat, atât sub aspectul suprafeței, individualizării, cât și a existenței amenajărilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, date necesare justei soluționări a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3747/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3022/2007. Civil → |
|---|
