ICCJ. Decizia nr. 3703/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin încheierea din ședința publică de la 2 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2923/45/2006 al Curții de Apel Iași s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., art. 31 alin. (1) C. proc. civ., art. 31alin. (2) C. proc. civ., alin. (3) C. proc. civ., art. 34 alin. (2) C. proc. civ.
în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a suspendat judecarea recursului până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate către Curtea Constituțională.
în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca neavând legătură cu soluționarea cauzei cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a art. 148 lit. h) C. proc. pen., art. 1603C. proc. pen., art. 244 C. proc. civ., art. 242 alin. (2) C. proc. civ., art. 282 alin. (2) C. proc. civ., art. 238 alin. (2) C. proc. civ., art. 163 alin. (2) C. proc. civ., art. 164 alin. (2) C. proc. civ., art. 165 C. proc. civ., art. 120 alin. (2) C. proc. civ., art. 183 C. proc. civ. precum și excepțiile privitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea nr. 146/1997 cu privire la scutirea de plata taxei judiciare de timbru a asociațiilor de locatari și cele privind dispozițiile Legii nr. 47/1992 astfel cum au fost precizate de recurent.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
în cauza având ca obiect recuzarea tuturor magistraților de la Tribunalul Iași, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi legale privind recuzarea, motivat de faptul că acestea ar încălca dreptul constituțional la un proces echitabil: art. 30 alin. (4) C. proc. civ., art. 31 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. și art. 34 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată petentul a invocat și excepția de neconstituționașitate a prevederilor art. 148 lit. h) C. proc. pen. susținând că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și art. 23 pct. 11 din Constituția României, întrucât nu precizează expres condițiile în care o persoană prezintă pericol public.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (4), art. 31 și art. 34 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu care instanța a sesizat Curtea Constituțională, opinia instanței vizează constituționalitatea acestor texte, care nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16,art. 21 și probabil art. 24 din Constituție.
Astfel, toate dispozițiile legale invocate a fi neconstituționale, aparțin unei proceduri derivate, derogatorii, privitoare la recuzare.
Prin urmare, acestea reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum dispune art. 126 alin. (2) din Constituție, sub rezerva respectării dispozițiilor constituționale.
Cu privire la constituționalitatea art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
Consecință a textului constituțional citat [art. 126 alin. (2) Constituție] legiuitorului îi revine prerogativa exclusivă de a statua procedura de judecată și competența instanței în soluționarea cererilor de recuzare declarate inadmisibile conform art. 28 C. proc. civ., situație care se află într-o perfectă consonanță cu dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.
Cu privire la constituționalitatea art. 31 C. proc. civ., se observă că judecata cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanța pronunțând în ședință publică o încheiere asupra recuzării, legiuitorul imaginând astfel o procedură simplă de soluționare a cererii de recuzare, situație în care nu sunt încălcate nici principiul liberului acces la justiție și nici cel al dreptului la apărare.
în același timp cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare având ca obiect redarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, care are drept scop desfășurarea normală a procesului.
Cu privire la constituționalitatea art. 34 alin. (2) C. proc. civ., recuzarea cum s-a arătat, nu constituie o acțiune în sine, cu o individualitate de obiect care să presupună realizarea ori recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii. Recuzarea, constituie un incident procedural, o procedură integrantă procesului în curs de desfășurare, care are drept scop asigurarea desfășurării normale a judecății, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, doar odată cu fondul.
Prin urmare, nu se încalcă nici textul art. 16 din Constituție, deoarece tratamentul diferit al chestiunii, semnifică un regim legal diferit nu și discriminatoriu, și nici dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, deoarece acestea privesc soluționarea în fond a cauzei și nu procedura derogativă a recuzării.
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen.; art. 1603C. proc. pen.; art. 244 C. proc. civ.; art. 242 alin. (2) C. proc. civ., art. 282 alin. (2) C. proc. civ., art. 238 alin. (2) C. proc. civ.; art. 163 alin. (3) C. proc. civ., art. 164 alin. (2) C. proc. civ.; art. 165 C. proc. civ.; art. 120 alin. (2) C. proc. civ.; art. 183 C. proc. civ., precum și excepțiile privitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea nr. 146/1997 cu privire la scutirea de plată a taxei judiciare de timbru a asociațiilor de locatari și a dispozițiilor Legii nr. 47/1992 așa cum au fost prezentate de recurent, au fost respinse, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, deoarece așa cum dispune art. 29 alin. (l) din aceeași lege neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege ori ordonanță în vigoare, trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Cauza prezentă vizează ca instituție juridică recuzarea judecătorilor și în consecință doar dispozițiile legale care au legătură cu soluționarea acestui obiect al cauzei pot fi invocate ca fiind neconstituționale.
Cum toate textele invocate a fi neconstituționale nu prezintă o asemenea legătură cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate a acestora este conform textului citat inadmisibilă.
împotriva încheierii pronunțate în ședința de la data de 2 martie 2007 petentul E.B. a formulat recurs prin care a arătat că instanța a încălcat legea atunci când a refuzat să trimită spre competentă soluționare la Curtea Constituțională a celor peste 20 de excepții de neconstituționalitate pe care le-a invocat în memoriile sale, precum și trimiterea la parchet a înscrisurilor împotriva cărora s-a înscris în fals, în baza art. 183 C. proc. civ.
S-a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deși a fost formulată în scris o astfel de cerere, înainte de ședința de judecată.
Recursul este nefondat.
Primele două motive invocate de recurent, privind încălcarea legii, deși petentul nu a indicat un temei legal, pot fî încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii;
La data de 1 martie 2007, după ce dosarul a fost repus pe rol ca urmare a soluționării unei alte excepții de neconstitutionalitate, petentul a invocat excepția de neconstitutionalitate a art. 30 alin. (4) C. proc. civ., art. 31 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., art. 34 alin. (2) C. proc. civ., art. 148 lit. h) C. proc. civ., art. 1603C. proc. civ., art. 244 C. proc. civ., art. 242 alin. (2) precum și toate excepțiile formulate și cum se găsesc la paginile 19-27 din dosarul Curții de Apel Iași, adică a dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., art. 238 alin. (2) C. proc. civ., art. 163 alin. (3) C. proc. civ., art. 164 alin. (2) C. proc. civ., art. 165 C. proc. civ., art. 120 alin. (2) C. proc. civ., art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Legea nr. 146/1997,art. 183 C. proc. civ., și a art. 244 C. proc. civ.
Față de faptul că obiectul cauzei îl reprezintă recuzarea judecătorilor, în mod corect instanța a apreciat că invocarea tuturor acestor excepții neconstituționale nu are legătură cu soluționarea cauzei conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Cu privire la actele care trebuiau trimise la parchet, reprezentând împuternicirile avocațiale ale celor 3 avocați, în mod corect s-a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 183 C. proc. civ., întrucât actul defăimat nu are relevanță în soluționarea cauzei.
Ultimul motiv de recurs poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art, 105 alin. (2);
în cazul încălcării dreptului la apărare prevăzut de dispozițiile art. 156 C. proc. civ., pentru a opera nulitatea este necesar să se fi produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod.
Cum recurentului nu a arătat în ce măsură i s-a produs o astfel de vătămare, care de fapt nu s-a realizat față de stadiul procesual în care se afla cauza și măsura dispusă prin încheierea recurată, vătămare care însă o impune aplicabilitatea dispozițiilor art. 304 pct.5 C. proc. civ., și acest motiv se apreciază ca nefondat.
Pentru motivele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3967/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3312/2007. Civil → |
|---|
