ICCJ. Decizia nr. 3941/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 28 august 2002 reclamanta C.N.S.L.R. Frăția a chemat în judecată SC I.A. SRL și municipiul București prin Primar General solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 948 mp situat în București,.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că terenul respectiv a fost cumpărat de către autorul ei Institutul general de asigurare, economie, credit și asistență al funcționarilor și pensionarilor publici printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23703 din 10 august 1942 de către Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris sub nr. 8619/1942 la grefa aceleiași instanțe. în baza Decretului nr. 358 din 20 august 1949 patrimoniul Institutului general de asigurare, economie, credit și asistență al funcționarilor și pensionarilor publici a fost preluat de Confederația Generală a Muncii, care în anul 1953 și-a schimbat denumirea în Consiliul Central al Sindicatelor din R.P.R., iar din 1966 în Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Patrimoniul fostei U.G.S.R. a fost preluat de C.N.S.L.R., ca succesor universal prin absorbție, care a căpătat personalitate juridică prin sentința civilă nr. 782 din 16 martie 1990 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă. în anul 1993 C.N.S.L.R. a fuzionat cu C.S.I. Frăția și cu Confederația Univers, schimbându-și denumirea în C.N.S.L.R. Frăția, al cărei patrimoniu este constituit din toate bunurile fostei U.G.S.R.
Reclamanta a mai arătat că în urma demersurilor făcute a aflat că actualul proprietar al terenului este SC I.A. SRL care l-a dobândit prin două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 941 și 942 din 5 mai 1998 de către B.N.P. Constanța P. Cum atât reclamanta cât și pârâta SC I.A. SRL au titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, provenind de la autori diferiți instanța urmează să compare aceste titluri și să acorde preferința titlului reclamantei care provine de la un autor ce a avut o posesie mai veche și mai bine caracterizată, cu consecința admiterii acțiunii în revendicare.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.
La 18 ianuarie 2004 pârâta SC I.A. SRL a formulat o cerere de chemare în garanție, precizată la 29 martie 2004, solicitând ca I.C. și P.V.L. să o apere de evicțiune iar în ipoteza în care va cădea în pretenții să fie obligați la restituirea prețului de 350.000 dolari SUA și respectiv 250.000 dolari SUA ce a fost plătit în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 941 și 942 din 5 mai 1998 de către B.N.P. P.C.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 387 din 10 mai 2004 a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC I.A. SRL și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei C.N.S.L.R. Frăția. A respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut în esență că imobilul revendicat se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum rezultă din mai multe acte eliberate de Secția Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. și Uniunea Generală a Sindicatelor din România cât și din adresa nr. 10019/3456 din 8 martie 2004 a Primăriei municipiului București, Direcția patrimoniu, evidență proprietății cadastru. Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Or, Legea nr. 10/2001 are caracterul unei legi speciale de reparație astfel că acțiunea privind retrocedarea unui astfel de imobil trebuie să parcurgă procedura specială administrativă și numai ulterior jurisdicțională prevăzută de acest act normativ.
Faptul că SC I.A. SRL este o societate cu capital privat nu înlătură aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanta avea la îndemână calea procedurii de restituire prevăzută în acest act normativ nu și pe aceea conferită de dreptul comun.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2006 a admis apelul declarat de reclamanta C.N.S.L.R. Frăția, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de apel a reținut că actualul proprietar al imobilului în litigiu este o societate cu capital integral privat, la care statul nu deține nici un fel de participație, astfel încât nu este inclusă în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și nu poate fi obligată să soluționeze ca unitate deținătoare o eventuală notificare a unei persoane îndreptățite care pretinde un drept de proprietate asupra terenului.
Prin urmare nefiind aplicabilă legea specială menționată "raportul juridic privind identificarea adevăratului proprietar în raport de titlurile expuse de fiecare parte nu poate fi analizat decât în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Acesta este cadrul legal în care se poate aprecia asupra existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei și dacă acest drept este mai caracterizat cu cel ce rezultă din titlul pârâtei, neexistând nici o dispoziție derogatorie prevăzută în vreo lege specială care să interzică promovarea, în această situație, a unei acțiuni în revendicare". în plus fiecare dintre părți invocă un titlu de proprietate, nu este incident dreptul de proprietate publică sau privată a statului, iar imobilul este în circuitul civil, astfel încât o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun este admisibilă.
împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză pârâta SC I.A. SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea căruia a susținut următoarele:
- anterior formulării acțiunii în revendicare intimata-reclamantă a depus notificarea nr. 692 din 14 februarie 2002 ce a fost înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului București și care în prezent se află în curs de soluționare;
- posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare de drept comun există doar în situația în care nu ar fi fost adoptată o lege specială de reparație care să dea posibilitatea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora să formuleze cerere de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv;
- or, Legea nr. 10/2001 reprezintă tocmai o lege specială de reparație, astfel încât imobilele pentru care se poate face o cerere de restituire în baza acestui act normativ care nu mai pot face obiectul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.;
- împrejurarea că pârâta este o societate cu capital privat nu înlătură aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 întrucât singura particularitate în acest caz o reprezintă faptul că notificarea se adresează primăriei și îi dă persoanei îndreptățite dreptul exclusiv la despăgubiri și nu la restituirea imobilului în natură, aceasta reprezentând doar o problemă de fond în cadrul acestei proceduri speciale, iar nu un aspect procedural de natură să deschidă în favoarea intimatei-reclamante cale unei acțiuni în revendicare de drept comun, încălcând normele legale imperative ce reglementează procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001;
- din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai există opțiunea formulării unei acțiuni în revendicare de drept comun, ci obligativitatea de a urma procedura specială de restituire prevăzută de această lege;
- notificarea depusă de intimata-reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 este anterioară datei introducerii acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., astfel că această acțiune este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât procedura administrativă este în curs.
Se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Potrivit susținerilor intimatei-reclamante imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul sindical în baza Decretului nr. 358/1949, iar ulterior, respectiv în anul 1973, a fost preluat de stat.
Recurenta-pârâtă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv prin două contracte de vânzare-cumpărare încheiate la 5 mai 1998 cu intimații chemați în garanție care la rândul lor îl obținuseră în baza Legii nr. 42/1990 prin sentința civilă nr. 56 din 12 februarie 1996 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, și prin Ordinul nr. 140 din 23 august 1996 al Prefectului municipiului București.
Potrivit celor arătate în întâmpinarea depusă la instanța de fond, recurenta-pârâtă este o societate comercială cu capital privat, una dintre societățile de investiții imobiliare din România ale Grupului financiar austriac V.
Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație pentru proprietarii sau moștenitorii acestora ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite.
Această lege se referă însă la imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care erau deținute la data intrării în vigoare a acestui act normativ de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat, de o societate comercială privatizată, de unități administrativ-teritoriale, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public (art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat și completat prin Titlul I art. I pct. 46 al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente).
Cum la 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu era deținut sub titlu de proprietar de recurenta-pârâtă care este o societate comercială cu capital privat încă de la înființarea sa, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel că restituirea terenului respectiv nu se poate face după procedura prevăzută în acest act normativ.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat și completat prin Titlul I art. I pct. 14 al Legii nr. 247/2005, text de imediată aplicare, regimul juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical preluate de stat sau de alte persoane juridice va fi reglementat prin acte normative speciale.
în aceste condiții cum pentru restituirea patrimoniului sindical preluat de stat nu s-a adoptat încă o lege specială de reparație intimata-reclamantă are deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., astfel cum a stabilit în mod corect instanțele de apel.
Decizia recurată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursul este nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4011/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4136/2007. Civil → |
|---|
