ICCJ. Decizia nr. 4209/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4209
Dosar nr. 1042/90/2007
Şedinţa publică din 24 mai 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 254 din 1 martie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâta G.(M.) D. L., prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Spania.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, de la 1 ianuarie 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, iar potrivit art. 18 alin. (1) din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene, cetăţenii Uniunii au dreptul de a circula şi de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
În virtutea principiului preeminenţei dreptului comunitar şi aplicării directe a acestuia, dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie aplicate numai în măsura în care nu contravin dispoziţiilor comunitare şi în lumina garantării dreptului la libera circulaţie a persoanelor.
Pârâta a fost returnată din Spania în baza acordului de readmisie încheiat cu această ţară dar, deşi sunt îndeplinite condiţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, tribunalul a constatat că cererea nu poate fi admisă, deoarece aceasta nu a desfăşurat activităţi de natură să compromită imaginea României în străinătate şi nu a încălcat legislaţia Spaniei sau dispoziţiile Legii nr. 248/2005.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia civilă nr. 124A din 29 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Curtea de apel a reţinut că expulzarea nu este suficientă pentru a se putea interzice dreptul de circulaţie în Spania pe o anumită perioadă.
După aderarea României la Uniunea Europeană, instanţa română trebuie să se raporteze la ordinea juridică în vigoare în cadrul Uniunii Europene.
Dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este reglementat de directiva 2004/38/CE, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei uneia din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 27 din directivă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Fără a invoca vreo dispoziţie din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că Decizia este nelegală, pentru că, potrivit art. 38 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi art. 25 şi art. 53 din Constituţia României, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate este justificată pentru apărarea ordinii publice.
Directiva 2004/38/CE nu este aplicabilă, pentru că, la data returnării, România nu era membră a Uniunii Europene.
Criticile formulate de recurentă permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actele normative menţionate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Faţă de aceste considerente, se constată că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite nu sunt de natură a justifica restrângerea, iar o eventuală restrângerea a dreptului la liberă circulaţie nu este proporţională cu scopul legitim urmărit.
Astfel, la dosar a fost depus doar talonul de returnare şi un proces verbal din care rezultă că pârâta a fost returnată pentru şedere ilegală.
În situaţia în care, după data aderării, cetăţenii români au dobândit dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, şederea ilegală, constatată în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia comunitară, nu poate constitui un temei al restrângerii dreptului la libertatea de circulaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 124A din 29 martie 2007, a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4353/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4202/2007. Civil → |
|---|
