ICCJ. Decizia nr. 4327/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 20 aprilie 2006, reclamantele A.M. și G.V. au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Constanța solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei (dispoziției) motivate asupra cererii de restituire în natură a imobilului situat în Constanța.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că mama lor D.P., în prezent decedată, a adresat Primăriei Constanța notificarea nr. 668 din 11 iunie 2001, înregistrată la B.E.J. S.C.A., prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat la adresa menționată, dobândit prin testamentul autentificat sub nr. 4010 din 11 mai 1977 la notariatul de Stat Județean Constanța.
De la data înregistrării au trecut aproape 5 ani, perioadă în care pârâtul nu a înțeles să respecte obligațiile ce-i reveneau potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 112 din 25 mai 2006, Tribunalul Constanta, secția civilă, a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării nr. 668 din 11 iunie 2001, înregistrată la B.E.J. S.C.A., privind restituirea în natură a imobilului situat în Constanța.
A fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantele au solicitat, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilului proprietatea lor, preluat abuziv de către stat și, deși termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării s-a împlinit, pârâtul nu a răspuns la aceasta.
împotriva sentinței a declarat apel în termen legal pârâtul primarul municipiului Constanța, criticând-o ca nelegală și netemeinică și susținând că norma prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 conține un termen de recomandare de 60 de zile, în situația în care este defipt un termen legal de executare, partea prejudiciată prin întârziere având la îndemână mijlocul de constrângere a unei amenzi civile, nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești conform art. 1075 C. civ.
S-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că întârzierea în rezolvarea notificării se datorează reclamantelor, prin nedepunerea tuturor actelor doveditoare ale dreptului lor de proprietate pentru imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 3/C din 10 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtului și 1-a obligat pa acesta la 500 RON cheltuieli de judecată.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că, în situația în care persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau o dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, aceste dispoziții neputând fi aplicabile prin analogie întrucât sunt de strictă interpretare.
S-a considerat că, deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal primarul municipiului Constanța, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul a susținut că norma prevăzută de art. 23 din leg conține un termen de recomandare de 60 de zile, intervenția justiției în pronunțarea unei hotărâri de obligare, ca o sancțiune a nerespectării lui fiind neavenită.
Totodată, s-a susținut că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, reclamantele invocându-și practic propria culpă în nerezolvarea notificării.
Intimatele A.M. și G.V. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
în faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Recursul este nefondat.
Reclamantele au făcut dovada că au respectat procedura reglementată de art. 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea fiind transmisă pârâtului prin intermediul BEJ S.C.A., sub nr. 668 din 11 iunie 2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie/dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un astfel de drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe calea notificării să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată.
în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, tribunalul, pe considerentele că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acesta trebuie cenzurat tot în condițiile procedurii speciale.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul pârâtului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4356/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4328/2007. Civil → |
|---|
