ICCJ. Decizia nr. 4287/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 8 martie 2005, reclamanții B.A. și N.M. au chemat în judecată pârâta Prefectura județului Bihor, solicitând obligarea acesteia să soluționeze notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, ce formează obiectul dosarelor nr. 335 și 336 din 24 iulie 2001 cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001, reclamanții arată că au depus două notificări, solicitând despăgubiri bănești pentru terenurile în suprafață de 5,6 ha situat în Chiștag, sub barajul de acumulare Lugaș-Aleșd și respectiv 13,16 ha teren, preluate abuziv de stat și că s-a refuzat a se răspunde acestor notificări.
Reclamanții și-au precizat cadrul procesual pasiv solicitând a se judeca în contradictoriu și cu Primăria comunei Aștileu și A.V.A.S., și obligarea acestora de a răspunde celor două notificări.
Prin sentința civilă nr.283/C din 19 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.
A obligat pârâta să soluționeze notificările înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc cu nr. 355 și 356 din 24 iulie 2001.
A respins acțiunea față de pârâții Primăria comunei Aștileu și Prefectura județului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, ca moștenitori ai autorilor B.C. și B.M., I.S. și M.P. asupra terenului înscris în C.F. 1396, 171, 147, 101, 97 și 192 Chiștag, acest teren fiind preluat de stat, fără a li se acorda despăgubiri.
Notificările în baza cărora reclamanții au solicitat despăgubiri au fost înregistrate la Prefectura județului Bihor în dosarele nr. 616 și 617, astfel cum rezultă din adresa nr. 6014 din 22 septembrie 2005 comunicată instanței.
Notificările în cauză au fost ulterior transmise către A.V.A.S., aceasta neemițând dispoziție sau după caz, decizie privind acordarea măsurilor reparatorii, așa încât Tribunalul a apreciat incidente prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a promovat critici referitoare la împrejurarea că pârâții cu care a înțeles să se judece, respectiv Primăria comunei Aștileu și Prefectura județului Bihor, au calitate procesuală pasivă în cauză.
Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. vizează critici privind necompetența materială a Tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță, arătând că obiectul acțiunii este o obligație de a face, de drept comun, ci nu o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Sunt dezvoltate critici referitoare la neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorie față de aceasta și că nu s-au depus la dosar înscrisurile cu care să-și probeze cererile, arătându-se că imobilul în litigiu nu este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată de A.V.A.S.
Prin decizia nr. 129 A din 5 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul reclamanților.
A schimbat în parte sentința Tribunalului Bihor, în sensul că a admis acțiunea și în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Aștileu și Prefectura Județului Bihor.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a decide ca atare, instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001, în forma inițială și după republicare a stabilit competența atât pentru A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, Primării și Prefecturi, ca autorități publice centrale și locale.
Cu această motivare s-a admis apelul reclamanților, invocându-se că și modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 stabilesc atribuții conform art. 16 în subordinea Secretariatului Comisiei Centrale și Biroului Central constituit prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.
în ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S. este de observat că răspunsul la notificarea persoanei îndreptățite printr-o decizie sau dispoziție motivată este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa încât raportul juridic dedus judecății nu se descrie pe tărâmul dreptului comun, sub incidența normelor prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., care să atragă o altă competență materială, așa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat și urmează a fi respins.
Legea nr. 10/2001 stabilește că litigiile generate de aplicarea acestui act normativ sunt de competența secției civile a tribunalului, competența specială reglementată de art. 24 alin. (3) din lege.
Nu se poate reține ca fondat, nici motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, de vreme ce persoanele îndreptățite au adresat notificări Prefecturii județului Bihor, acestea fiind ulterior transmise A.V.A.S.
Această din urmă instituție de specialitate a administrației publice centrale preia drepturile și obligațiile statului în domeniul privatizării, astfel că are calitatea de reprezentant al statului în prezenta cauză, imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii fiind afectat de supraedificatele ce au fost înstrăinate, în cadrul procesului de privatizare, către SC H. SA Aleșd și SC F. SA Aleșd.
împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., reiterând criticile referitoare la necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, prevăzută de legea specială, în sensul că aceasta nu a fost notificată cu cererile reclamanților de a le fi acordate despăgubiri.
S-a arătat că reclamanții nu au făcut dovada că imobilul ce face obiectul acestor notificări a fost privatizat de către A.V.A.S., invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive.
Recursul este nefondat.
Reclamanții au investit Tribunalul Bihor cu o acțiune, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 solicitând pârâților să soluționeze notificările nr. 355 și 356 din data de 24 iulie 2001 prin care aceștia au solicitat acordarea de despăgubiri, ca măsuri reparatorii.
Procedura soluționării notificărilor și emiterii unei dispoziții sau, după caz, decizii prin care unitatea deținătoare să răspundă cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile preluate abuziv de stat este reglementată de prevederile art. 21-27 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare.
Unitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat are obligația de a răspunde notificării ce i s-a transmis de persoana îndreptățită în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) al Legii nr. 10/2001.
în cazul refuzului acesteia de a da curs notificării, tribunalul, respectiv secția civilă este competent, conform art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, în forma veche, (acțiunea fiind introdusă la 8 martie 2005) a-l obliga pe deținătorul imobilului să răspundă la notificarea ce i-a fost trimisă.
Răspunsul unității deținătoare trebuie realizat prin decizie sau dispoziție motivată, conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Modalitatea în care destinatarul trebuia să răspundă notificării, termenul în care trebuie îndeplinită această obligație ce-i incumbă unității deținătoare, în puterea legii sunt imperative, neavând caracter de recomandare.
Competența de soluționare a contestației persoanei îndreptățite revine tribunalului, ca instanță civilă, conform dispozițiilor exprese ale art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Ca atare, instanța a stabilit în mod corect că notificările ce au fost înregistrate la Prefectura Județului Bihor în dosarele nr. 616 și 617 și ulterior trimise către A.V.A.S. trebuiesc soluționate cu respectarea art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar această conduită culpabilă a persoanei deținătoare trebuie cenzurată de către tribunal, în condițiile procedurii speciale ale Legii nr. 10/2001.
Ca atare, actul normativ de reparație reglementează această procedură derogatorie de la regulile de drept comun și de la competența judecătoriei.
în consecință, instanța de apel a analizat corect raportul juridic dedus judecății stabilind că acesta se descrie în contradictoriu și cu pârâtele Prefectura județului Bihor ci Primăria comunei Aștileu.
Nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., aceasta fiind o instituție specializată a administrației publice centrale, de reprezentare a statului în domeniul privatizării.
Cum, legal a reținut instanța de apel, motivându-și hotărârea conform art. 261 alin. (1) cu respectarea cerințelor prevăzute de pct. 5 al textului procedural amintit, înainte de noile modificări aduse Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii notificările prin care se solicitau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se depuneau la Prefectura de la domiciliul reclamantului.
Nici motivele de nelegalitate ce vizează neîndeplinirea procedurii administrative și necompletarea dosarelor cu înscrisurile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată nu subzistă unei analize pertinente, urmând a fi respinse ca nefondate, întrucât notificările au fost trimise A.V.A.S.-ului, declanșându-se procedura prealabilă, iar înscrisurile, respectiv extrasele de carte funciară, certificatele de moștenitor nr. 260/2002 și 56/2002 au fost depuse odată cu notificările.
în consecință, înalta Curte a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4285/2007. Civil → |
|---|
