ICCJ. Decizia nr. 4552/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4552
Dosar nr. 15677/1/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 13 noiembrie 2002 reclamantele C.I.(C.), M.A. şi M.M. au formulat o plângere împotriva hotărârii nr. 7596 din 24 octombrie 2002 emisă de SC P. SA, pentru a se constata că titlul pârâtei, (certificatul de obţinere a dreptului de proprietate seria M. Of. nr. 0521) prin care a intrat în proprietatea suprafeţei de 266 mp teren situat în Cluj Napoca înscris în 115419 Cluj Napoca A + 1 cu top 9718/2 este lovit de nulitate absolută. S-a solicitat refacerea situaţiei anterioare în favoarea antecesorilor reclamantelor şi reînscrierea în C.F. a dreptului acestora de proprietate.
Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr. 210 A din 4 martie 2003 a respins acţiunea.
În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reţinut că parcela cu nr. 9778 C.F. 3093 Cluj-Napoca a fost proprietatea tabulară sub B 2, 3 a soţilor T.M. şi M.M. născută C. Succesorii acestora sunt reclamantele. Imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 (conform poziţiei nr. 339 din anexa la acest decret).
S-a reţinut că această parcelă a fost împărţită în 1995 în baza încheierii nr. 1871 din 1 noiembrie 1997 în trei parcele cu numere topografice noi. Din cele trei parcele, cea cu nr. top. nou 9778/2, teren de 266 mp cu construcţie a fost transcrisă în C.F. nou înfiinţată 115419 Cluj în favoarea pârâtei în baza certificatului obţinut de aceasta de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, M. Of. nr. 0521.
S-a reţinut că pârâta este o societate care a fost privatizată integral încă din 1999 conform celor menţionate în adresa A.P.A.P.S., 305 din 29 ianuarie 2003 şi acesta a fost criteriul pentru care s-a respins notificarea reclamantelor de restituire a terenului în natură, acestea putând beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent care ar urma să se negocieze cu instituţia implicată în privatizare.
Instanţa a constatat că potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001 dreptul la acţiune în constatarea nulităţii actelor publice de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidenţa acestei legi, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit pe două etape cu câte trei luni şi împlinit la 14 august 2002.
În aceste condiţii s-a constatat că dreptul la acţiunea introdusă la 13 noiembrie 2002 este prescris.
S-a apreciat totodată irelevant faptul că nu a fost chemat în judecată organul emitent al actului ce se cere a fi anulat din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune pentru constatarea acestei prescripţii.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 105 din 19 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantelor.
Instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate criticile reclamantelor-apelante pentru următoarele considerente:
Nici minuta, nici dispozitivul hotărârii nu atestă respingerea acţiunii pe excepţia prescripţiei acţiunii.
Reclamantele au formulat o plângere prin care au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi constatarea nulităţii absolute a preluării imobilului şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei.
Ca urmare, acţiunii i se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care reglementează procedura acordării măsurilor reparatorii, procedură care din 14 februarie 2001 impune solicitarea prin notificare care se soluţionează printr-o hotărâre sau dispoziţie motivată, supusă acesteia din urmă conform art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (3) şi art. 24 alin. (7) şi (89 din lege.
Instanţa a mai reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei este un act civil dobânditor al dreptului de proprietate conform art. 20 din Legea nr. 15/1990 care a conferit titlu de proprietar pârâtei pentru terenul în discuţie. În procedura Legii nr. 10/2001 conform art. 46 alin. (4), pe calea unei acţiuni în nulitate absolută a actului juridic de înstrăinare prin privatizare, instanţa a reţinut că este posibil să se verifice încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991 şi ale Legii nr. 55/1995 şi nu pe calea acţiunilor civile în nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
S-a mai reţinut totodată că pârâta a acceptat dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a făcut acestora o ofertă în acest sens invitându-le la 13 iulie 2001 la sediul societăţii în vederea stabilirii sumei ce li se cuvine pentru terenul de 226 mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, la 28 iulie 2003.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În fapt, în esenţă, reclamantele au criticat soluţia instanţei, pentru că în realitate cauza s-a judecat pe o excepţie nefondată deşi nu se atestă respingerea pe excepţie. S-a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare la instanţa de fond.
S-a criticat faptul că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 296 alin. ultim şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Titlul pârâtei nu se încadrează în cele la care se referă art. 46 alin. (4) [nefiind un act de înstrăinare în sensul vizat de articolul citat deci el nu putea fi supus nici dispoziţiilor din alin. (5) al art. 46].
S-a mai arătat că reclamantelor nu li s-a făcut nici o ofertă de despăgubiri şi că li s-a indicat că trebuiau să ceară despăgubiri de la A.P.A.P.S.. S-a mai arătat că declararea ca neconstituţional a Decretului nr. 92/1950 nu este de atributul instanţelor judecătoreşti.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a calificat corect acţiunea reclamantelor de plângere la hotărârea prin care li s-a respins cererea de restituire în natură.
În procedura Legii nr. 10/2001 atacarea cu acţiune în nulitate absolută a titlului opus de pârâtă este circumscrisă condiţiilor prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, această cerere formulată de reclamante în cadrul plângerii la hotărârea de respingere a notificării nu poate fi făcută la 13 noiembrie 2002, deci peste un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond nu a respins ca prescrisă acţiunea reclamantelor care este o plângere la hotărârea emisă de pârâtă ci a constatat corect că nu se mai poate cere constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate.
S-a apreciat corect că art. 46 alin. (4) este aplicabil fiind vorba de un act de înstrăinare din patrimoniul de stat în patrimoniul privat al societăţii comerciale.
În mod corect instanţa a constatat că pârâta P. a trimis reclamantelor o înştiinţare să se prezinte la sediu la 13 iulie 2001, ora 12 în vederea soluţionării cererii privind restituirea terenului de 226 mp (adresa nr. 4320 din 20 iulie 2001 aflată la fila 42 în dosarul de fond).
Ca urmare, constatându-se că în cauză soluţia dată de pârâtă la notificarea reclamantelor este corectă şi că instanţele au dat o legală rezolvare plângerii formulate de reclamante împotriva acesteia se apreciază că în cauză soluţiile au fost date prin corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Cât priveşte pct. 10 al art. 304 invocat în recurs în sensul că nu s-a analizat hotărârea nr. 96/2002 emisă de SC P. SA nici această critică nu se poate primi.
Acţiunea a avut ca obiect plângerea împotriva acestei hotărâri şi instanţele, în mod necesar, s-au referit la cuprinsul şi la dispoziţiile acesteia.
Criticile referitoare la negocierea despăgubirilor sunt irelevante după apariţia prevederii speciale prevăzută la Titlu VII al Legii nr. 247/2005. Art. 16 al acestui titlu instituie reguli precise de urmat pentru stabilirea şi acordarea despăgubirilor care cad în sarcina Comisiei Centrale instituite de lege.
Constatând că nu sunt dovedite motive de modificare sau casare a deciziilor atacate văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele mai sus arătate, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C.C.I., M.M., M.A. şi M.M. împotriva deciziei nr. 105 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4568/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4455/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
