ICCJ. Decizia nr. 4568/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4568
Dosar nr. 5848/1/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 23 august 2004 reclamantul M.A.N. a contestat dispoziţia nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de primarul municipiului Sebeş solicitând restituirea în natură a întregului imobil revendicat (masă, casă, curte şi grădină) înscris în C.F. 5832 Sebeş top 7365/2 în suprafaţă de 3733 mp. S-a mai solicitat anularea încheierii nr. 540/2003 prin care SC A. SRL şi-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului de 1267 mp (moară şi curte).
În subsidiar reclamantul a solicitat să se deducă din acest teren revendicat, suprafaţa de 600 mp teren pe care este amplasată proprietatea societăţii, dacă se va reţine că privatizarea morii a avut loc în condiţiile legii.
Reclamantul şi-a precizat ulterior acţiunea, chemând-o în judecată şi pe pârâta SC A. SA pentru terenul înscris în C.F. nr. 5832 nr.top. 7365/2.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 1315 din 15 decembrie 2004 a respins acţiunea împotriva primarului municipiului Sebeş.
A fost admisă acţiunea împotriva pârâtei SC A. SA şi a fost obligată această pârâtă, să emită o decizie de restituire a imobilului înscris în C.F. nr. 24494 Sebeş top. 7365/2/2 moară şi curte de 1267 mp iar în caz de refuz s-a dispus ca hotărârea instanţei să ţină loc de act valabil de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin aceeaşi sentinţă pârâta a fost evacuată din imobil.
Imobilul a reţinut că reclamantul este succesorul tatălui său, M.I., proprietar tabular al imobilului înscris în C.F. 5832 Sebeş nr.top. 7365/2 moară şi grădină, imobil naţionalizat de Statul Român în baza Legii nr. 119/1948.
Bunul naţionalizat a fost parcelat în parcelă grădină de 2466 mp (nr. 7365/2/1) şi respectiv parcela moară şi curte de 1267 mp (nr. 7365/2/2).
Primarul municipiului Sebeş prin dispoziţia nr. 2534 din 19 iulie 2004 a restituit reclamantului în natură parcela nr. 7365/2/1 (grădină) şi a transmis notificarea la SC A. SA pentru restul de imobil (parcela moară şi curte).
S-a mai reţinut că primăria, prin dispoziţie de restituirea parţială a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar imobilul se încadrează în dispoziţiile aceluiaşi act normativ fiind deci posibilă restituirea în natură.
S-a constatat că în mod legal primarul a dispus numai cu privire la bunurile rămase în proprietatea statului, el neputând dispune de bunurile intrate în patrimoniul altor persoane (o societate comercială cum este cazul în speţă).
Persoana juridică care a primit notificarea la 7 august 2002 avea obligaţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 de a emite un răspuns la notificare, în termen de 60 de zile prin emiterea unei decizii.
Instanţa a mai reţinut că pârâta SC A. SA a devenit proprietară asupra imobilului prin acte succesive Legii nr. 119/1948, Decretului nr. 53/1977 pentru I.M.P.A., Legii nr. 15/1990, prin care s-a transformat din I.M.P.A. în SC A. SA şi a devenit proprietară asupra patrimoniului preluat de la I.M.P.A., în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi a obţinut ulterior un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra construcţiei şi terenului.
S-a reţinut că în prezent Moara nr. 2 Sebeş (imobilul revendicat) a fost trecută în conservare iar curtea şi un şopron din metal au fost închiriate, situaţie în raport de care, instanţa a apreciat că imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 putând fi restituite în natură.
Instanţa a înlăturat ca nefondată excepţia de autoritate de lucru judecat invocată de pârâtă faţă de împrejurarea că părţile s-au mai judecat pentru evacuarea din acest imobil, acţiunea intentată de reclamant fiind respinsă.
S-a reţinut în acest sens că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, pentru că nu se realizează tripla identitate impusă de art. 1 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1225/A/1996 s-a reţinut că la acel moment pârâta deţinea legal imobilul în litigiu.
Situaţia imobilelor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă urma să se reglementeze ulterior, fapt împlinit prin apariţia Legii nr. 10/2001. Instanţa a constatat că restituirea în natură a imobilului impune ca efect şi evacuarea pârâtei în favoarea reclamantului redevenit proprietar al imobilului naţionalizat.
Instanţa a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că ar fi înstrăinat imobilul cu nr.top. 7365/2/2 (conform răspunsului la interogatoriu la întrebarea nr. 3) faţă de faptul că nu s-a făcut această dovadă, neputându-se indica cumpărătorul şi din C.F. rezultând că singurul proprietar este această pârâtă.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 4/A din 5 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SA Alba Iulia.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că instanţa de fond în mod corect şi legal a pronunţat soluţia de obligare a pârâtei SC A. SA să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului.
Instanţa a înlăturat criticile formulate de această pârâtă întrucât:
- pârâta are calitate procesuală pasivă, fiind chemată în judecată prin acţiunea introductivă de instanţă pentru anularea încheierii nr. 540/2003 de înscriere a dreptului de proprietate al acestei pârâte în C.F. pentru 1267mp;
- pârâta nu a făcut dovada că a făcut reclamantului o comunicare legală a deciziei nr. 6 din 27 septembrie 2007 prin care a respins notificarea acestuia ca greşit interpretată; din borderoul prezentat se deduce că s-a comunicat reclamantului un înscris la Constanţa (la adresa indicată în dosar de acesta), dar nu se poate deduce din borderoul prezentat ce act i s-a comunicat şi această comunicare nu face dovada că i s-ar fi transmis la Sebeş răspunsul la notificare.
Cât priveşte fondul problemei s-a apreciat că restituirea în natură este corectă faţă de dovezile administrate în sensul că imobilul nu este folosit de pârâtă, iar A.V.A.S. (despre care s-a susţinut că ar trebui să plătească despăgubiri) nu a fost chemată în judecată.
Instanţa a mai reţinut că înstrăinarea imobilului s-a făcut şi, în mod egal, şi intabularea dreptului de proprietate al terţului SC G. SRL a fost făcută prin încheierea nr. 2612/2004, deci după notarea procesului intentat de reclamant pârâtei SC A.B. SA (prin încheierea nr. 2515/2004).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta SC A. SA Alba invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. iar în fapt, în esenţă, următoarele:
- instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a solicitat prin dispunerea intabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului deşi acesta nu a cerut înscrierea în cartea funciară a dreptului său.
- instanţa de apel nu a verificat sentinţa prin prisma tuturor motivelor de apel, recte punctul 3 din apel prin care s-a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 29) instanţa refuzând să ia în considerare că pârâta este o societate cu capital în întregime privatizat prin cumpărarea întregului pachet de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat, şi, ca atare, şi condiţia impusă de Legea nr. 10/2001, este alta decât aceea a restituirii în natură; Împrejurarea că A.V.A.S. nu a fost chemată în judecată nu îi înlătură competenţele prevăzute de lege.
- hotărârea este incomplet motivată art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu s-a motivat nici în fapt nici în drept înlăturarea motivului 3 de apel, justificarea restituirii în natură (în fond şi în apel) fiind una singură: imobilul nu mai este folosit, motiv neprevăzut de lege. Mai mult decât atât pârâta a arătat că a arătat argumentele care au condus la soluţia închirierii imobilului şi apoi la vânzarea lui ulterioară prin actul autentificat la nr. 3148 din 30 septembrie 2004 (nevoi economice), această din urmă situaţie fiind reţinută şi de instanţa de apel. Recurenta a mai arătat că prin înstrăinarea în mod valabil a imobilului nu mai este în posibilitatea de a-l restitui în natură.
Recurenta a mai oferit explicaţii cu privire la cele două notificări primite prin executorul judecătoresc de la reclamant şi rezolvarea dată fiecăreia în parte.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele ce urmează:
Printre motivele de apel pârâta recurentă a invocat nesocotirea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a ignorat calitatea de proprietar a pârâtei împrejurare faţă de care cererea de restituire a reclamantului se impunea să aibă o altă rezolvare, cea prevăzută de textul invocat.
Se constată din examinarea considerentelor deciziei atacate că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la această critică.
Instanţa a dat preferinţă unei situaţii de fapt, imobilul nu mai este folosit, fără să arate motivele pentru care situaţia de drept invocată în apărare, deţinerea proprietăţii asupra bunului prin efectul succesiv al mai multor acte normative, a fost înlăturată.
Având în vedere că titlul de proprietate al pârâtei nu a fost contestat de reclamant, se impunea ca instanţa să analizeze dacă obţinerea proprietăţii de către pârâtă s-a făcut cu respectarea drepturilor legale. Reclamantul chiar prin acţiunea introductivă a invitat instanţa să facă această analiză, de vreme ce în subsidiarul menţionat a cerut expres ca „în cazul în care se va considera că privatizarea morii a avut loc în condiţiuni legale, să rămână în proprietatea societăţii numai suprafaţa de 600 mp teren pe care este amplasată construcţia morii cu dependinţele acesteia, iar diferenţa de 667 mp pe care se află casa de locuit cu dependinţele să i se atribuie", ocazie cu care instanţei i s-a cerut să procedeze la o reparcelare în raport de „necesităţile de activitate" ale pârâtei.
Instanţa de apel nu a răspuns la critica mai sus enunţată şi nici nu a arătat motivele pentru care nu a primit susţinerea pârâtei că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile în raport de situaţia de fapt art. 27 alin. (1) (devenit art. 29 al Legii nr. 10/2001 urmare modificărilor aduse acestei legi prin Legea nr. 247/2007).
Văzând că în cauză sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ. în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa Decizia, cauza urmând a fi trimisă instanţei de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 4 din 5 ianuarie 2006.
Instanţa de trimitere va analiza critica formulată la pct. 3 al apelului aflat la pag. 5 din dosarul nr. 4889/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia şi îşi va motiva soluţia adoptată în raport de obligaţiile ce le instituie în acest sens art. 298 şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării apelului instanţa va analiza şi celelalte critici formulate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Alba împotriva deciziei nr. 4 din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4956/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4552/2007. Civil → |
|---|
