ICCJ. Decizia nr. 459/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 459.
Dosar nr. 10984/1/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 14 februarie 2005 reclamanţii I.I.C. şi I.V. au formulat, în contradictoriu cu primarul municipiului Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice o contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 468 din 17 ianuarie 2005 prin care li s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploieşti, (teren şi construcţii), sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni în limita sumei de 1.446.278,053 lei.
În principal reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri prin atribuirea, prin schimb, în proprietate a unei suprafeţe de teren în aceeaşi suprafaţă, situat în zona centrală a municipiului Ploieşti, iar pentru construcţii acordarea de titluri de valoare nominală în limita unei sume corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului. În subsidiar reclamantul a solicitat acordarea de titluri de valoare şi pentru teren dacă acesta nu se poate restitui în natură.
La 8 noiembrie 2005 şi la 22 noiembrie 2005 instanţa a dispus, având în vedere cererile contestatorilor, introducerea în cauză în calitate de intimate a numitelor: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 54 din 17 ianuarie 2006, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Contestaţia a fost admisă în parte s-a anulat în parte dispoziţia 468/17/2005 în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în jud. Prahova, suma de 3.194.802.248 lei.
A fost respinsă cererea de acordarea unor măsuri reparatorii constând în atribuirea prin schimb în proprietate a unei suprafeţe de teren în aceeaşi suprafaţă, în zona centrală a oraşului şi titluri de valoare pentru construcţii.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că reclamanţii au dobândit în 1974 în proprietate, urmare cumpărării, imobilul situat în Ploieşti compus din teren 510,27 mp şi casă cu parter şi mansardă. Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului 188/1986, proprietarii- reclamanţii încasând cu acea ocazie suma de 80.000 lei contravaloarea construcţiilor.
Cererea de revendicare formulată de reclamanţi în temeiul Legii 10/2001 s-a soluţionat prin Dispoziţia 468/2005 prin care s-a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură şi că petenţii beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.446.278.053 lei acordată sub formă de titluri de valoare nominală utilizate exclusiv în procesul de privatizare, sau acţiuni la societăţi comerciale.
Făcând aplicarea art. 11 din Legea 10/2001 instanţa a constatat, urmare constatărilor făcute de expertizele administrate în cauză, că reclamanţilor li se cuvin despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului 3.194.802.248 lei (din care 2.256.662.270 lei c/v terenurilor iar 938.139.980 lei c/v construcţiilor) după ce s-au scăzut sumele reactualizate de 1147 lei şi respectiv 80.000 lei încasate de reclamanţi la momentul exproprierii.
S-a considerat neîntemeiată cererea contestatorilor de a li se acorda teren şi construcţii, ca măsură reparatorie prin echivalent, într-o zonă centrală a oraşului, nefăcându-se dovada că pârâta ar deţine terenuri de acest fel libere pentru a putea fi atribuite în schimbul proprietăţilor preluate.
S-a considerat că în temeiul dispoziţiilor Legii 10/2001 pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 81 din 10 mai 2006 a admis apelurile declarate împotriva sentinţei de fond de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Primăria municipiului Ploieşti, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Ministerul Finanţelor Publice.
Au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Ministerului Finanţelor Publice, respingându-se contestaţia faţă de acestea.
A fost schimbată în parte sentinţa în sensul că s-a constatat dreptul contestatorului la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în discuţie conform Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
A fost menţinută sentinţa civilă cu privire la anularea în parte a dispoziţiei 468/2005 a primarului municipiului Ploieşti şi cu privire la respingerea capătului de cerere privind atribuirea prin schimb în proprietate a unei suprafeţe de teren şi construcţii în aceeaşi suprafaţă în zona centrală a municipiului Ploieşti şi titluri de valoare nominală pentru construcţii.
În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 1 din HG 361/2005, această entitate nu are personalitate juridică şi nu emite decizii în temeiul Legii 10/2001.
În egală măsură, faţă de dispoziţiile Legii 247/2005, Titlul VII, care stabilesc sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură cu arătarea entităţii care emite titlurile de despăgubire, s-a constatat că, nici Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului român nu are calitate procesuală pasivă.
S-a mai reţinut că după intervenţia modificărilor prevăzute de Legea 247/2005, cuantumul despăgubirilor şi procedura de acordare a acestora nu se realizează de instanţele judecătoreşti.
S-a mai constatat că modificările aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 nu mai abilitează obligarea primăriei la despăgubiri în cazul imposibilităţii de restituire în natură a imobilului şi deci sub acest aspect este nelegală dispoziţia instanţei.
În sfârşit s-a apreciat întemeiat în parte şi apelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor numai cât priveşte măsura luată de către instanţă de a stabili cuantumul despăgubirilor, apreciere dată în întregime în competenţa acestei comisii după modificarea în discuţie.
S-a apreciat însă că are legitimare procesuală pasivă Comisia Centrală pentru că aceasta are competenţa de a emite decizii care pot fi atacate în contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, contestatorii I.I.C. şi I.V.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 36 pct. 3 Legea 10/2001, în vigoare la data introducerii contestaţiei, a art. 11 alin. (5) şi (6), art. 24 alin. (1) şi (3b) din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005 şi dispoziţiile art. V alin. (1) din Titlul I, art. 16 alin. (1) şi (2) şi cap. V din Titlul VII al Legii 247/2005.
În fapt, s-a arătat că deşi s-a admis apelul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, ca urmare, s-a respins acţiunea faţă de aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive, instanţa în mod nelegal a admis motivul de apel ce a privit fondul cauzei, invocat de această parte care nu avea calitate procesuală. De altfel, nimeni în proces nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite.
S-au încălcat dispoziţiile art. 36 alin. (3) ale Legii 10/2001, mai susţin recurenţii, prin negarea dreptului instanţelor de a aprecia cu privire la cuantumul despăgubirilor, într-o cauză a cărei soluţionare administrativă s-a epuizat înainte de apariţia Legii 247/2005.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii au formulat o notificare, înregistrată la nr. 53 din 21 mai 2001 către Primăria municipiului Ploieşti cu o cerere de revendicare, în temeiul Legii 10/2001.
Notificarea a fost soluţionată prin dispoziţia 468 emisă de Primarul municipiului Ploieşti la data de 17 ianuarie 2005.
Contestaţia formulată în temeiul art. 24 al Legii 10/2001 a investit instanţa la 14 februarie 2005 cu cererea de a verifica legalitatea şi temeinicia dispoziţiei din perspectiva motivelor invocate, în principal contestarea măsurii reparatorii şi în subsidiar contestarea cuantumului stabilit pentru despăgubiri.
În exercitarea controlului judiciar, la care Legea 10/2001 abilitează instanţa judecătorească, s-a admis în parte contestaţia şi a fost stabilit un alt cuantum pentru măsurile reparatorii, menţinându-se modalitatea aleasă prin dispoziţia atacată pentru repararea prejudiciului creat foştilor proprietari, de măsura exproprierii.
Împrejurarea că pe parcursul judecării procesului a intervenit modificarea Legii 10/2001 prin dispoziţiile prevăzute cu privire la aceasta în Legea 247/2005, nu schimbă competenţa instanţei de control judiciar asupra dispoziţiilor emise în soluţionarea notificărilor. De altfel, textul care prevede această procedură în cuprinsul Legii 10/2001 nu a fost modificat, el fiind prevăzut în noul text al legii la art. 26 alin. (3) (după renumerotarea articolelor).
Ca urmare, în mod legal şi corect potrivit probelor administrate instanţa a apreciat asupra stabilirii măsurilor reparatorii.
Sub acest aspect în mod nelegal instanţa de apel a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Ploieşti considerând că instanţa nu mai are acest drept de apreciere, făcând astfel o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente, art. 26 alin. (3) (vechiul art. 24) din Legea 10/2001.
În mod corect instanţa de apel a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Ca urmare orice altă discuţie făcută de aceste părţi cu privire la soluţionarea fondului cauzei nu poate fi primită, discuţii de această natură putând fi angajate numai de părţile care justifică calitate procesuală. Ca urmare, instanţa a apreciat greşit că şi al doilea motiv de apel al acestei părţi este întemeiat, în realitate prin constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a părţii, s-a produs scoaterea acesteia din cauză astfel că pe această parte fondul nu o mai priveşte.
Ca urmare se va înlătura din motivarea instanţei de apel paragraful referitor la temeinicia apelului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor cât priveşte fondul contestaţiei.
În apelul său Primăria municipiului Ploieşti s-a referit la încălcarea de către instanţă a Legii 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea 247/2005 arătând că s-a instituit o autoritate prin Comisia Centrală care este abilitată să stabilească cuantumul final al despăgubirilor aceasta urmând să emită decizie referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire solicitându-se în final respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Instanţa a apreciat în mod greşit că apelul acestei pârâte este întemeiat având în vedere că Legea 10/2001 în redactarea anterioară ca şi în cea posterioară apariţiei Legii 247/2005 prevede competenţa instanţelor judecătoreşti în realizarea controlului judiciar asupra deciziilor/dispoziţiilor emise de entităţile abilitate să rezolve notificările formulate în temeiul Legii 10/2001.
Instanţa de fond învestită la 14 februarie 2005 cu contestaţia în discuţie a fost legal învestită şi şi-a păstrat competenţa să soluţioneze cererea şi după apariţia Legii 247/2005. De altfel, art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005 prevede clar că sunt supuse procedurii noi instituite de acest nou act normativ notificările care nu au fost soluţionate până la data apariţiei legii.
În cauză este vorba de o notificare cu privire la care calea administrativă prevăzută de Legea 10/2001 se epuizase, petentul aflându-se în calea de atac legal exercitată.
Procedura instituită de Titlul VII al Legii 247/2005 are în vedere şi această situaţie, de vreme ce se referă la decizii sau hotărâri ale instanţei (care se pronunţă, deci în exercitarea controlului jurisdicţional), şi care se vor transmite la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor pentru a se urma etapele prevăzute de actul normativ în discuţie.
Ca urmare, se impunea ca instanţa de apel să respingă apelul declarat de Primăria municipiului Ploieşti ca nefondat.
Văzând că sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul reclamanţilor, cu consecinţa modificării deciziei 81/2006 a Curţii de apel Ploieşti, în sensul respingerii apelului Primăriei municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile 59 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorii I.I.C. şi I.V. împotriva deciziei nr. 81 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 59 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Prahova.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4291/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
