ICCJ. Decizia nr. 4754/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4754/2007
Dosar nr. 7302/42/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 1995/2006, reclamantul C.G.E. a solicitat în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministrul Finanţelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că judecarea recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 622 din 10 octombrie 1997 a Tribunalului Buzău si împotriva sentinţei penale nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău, care a fost soluţionată prin Decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a făcut cu îndeplinirea procedurii de citare cu acesta prin afişare, fapt ce contravine procedurilor legale în vigoare şi drept urmare Statul Roman sa fie obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de reparaţie pentru încălcarea dreptului său la apărare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a declarat recurs împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoriei Buzău şi a deciziei Tribunalului Buzău, cauza având termen la Curtea de Apel Ploieşti la data de 31 martie 1998 când s-a pronunţat Decizia nr. 300, în condiţiile în care pentru acel termen procedura de citare s-a îndeplinit prin afişare.
Reclamantul a arătat că datorită faptului că, instanţa, judecând cauza la primul termen cu procedura de citare viciata, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare, ambele protejate de dispoziţiile art. 6 paragraf 1 şi 3 lit. c) din CEDO.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 504-507 C. proc. pen., art. 6 paragraf 3 lit. c) şi art. 13 din CEDO, precum şi art. 21 alin. (1) si (2) din Constituţia României.
Tribunalul Buzău a pronunţat sentinţa civilă nr. 1012 din 20 octombrie 2006 prin care s-a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi, pe fond a respins ca neintemeiată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. termenul în care poate fi promovata acţiunea pentru repararea pagubei materiale ori a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii libertăţii în mod nelegal, este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanţei de judecata, ori după caz, a ordonanţelor procurorului prevăzute de art. 504 C. proc. pen.
Cum reclamantul a arătat că nu s-a pronunţat o hotărâre definitiva de achitare a acestuia sau o ordonanţa a procurorului, dreptul la acţiune nu s-a născut, iar faţă de acest aspect instanţa a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea de către instanţa a faptului ca, judecând cererea de recurs la primul termen cu procedura de citare îndeplinită prin afişare, instanţa de recurs ar fi încalcat reclamantului şi protejate de art. 6 paragraf 3 lit. c) şi art. 6 paragraf 1 din CEDO, instanţa de fond a apreciat ca nu este competenta să se pronunţe asupra acestui aspect.
S-a reţinut ca motivul invocat de reclamant vizând procedura de citare constituie motiv de contestaţie în anulare prevăzută de art. 386 lit. a) C. proc. pen., iar în cauză nu s-a dovedit de reclamant că a formulat aceasta cale extraordinara de atac in termenul prevăzut de lege.
Capătul de cerere privind obligarea Statului Roman la obligarea sumei de 200.000 lei RON, ca obligaţie de reparaţie a pagubei rezultată din încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare s-a apreciat neîntemeiat, întrucât din probele administrate a rezultat că acesta a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar prin sentinţa penala nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu executare, din aceasta pedeapsa deducându-se perioada reţinerii si arestării preventive de la 10 aprilie până la 14 aprilie 1995. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia penala nr. 622 din 10 octombrie al Tribunalului Buzău, iar recursul respins ca nefondat prin Decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul a formulat mai multe cereri de revizuire si contestaţii în anulare împotriva deciziei nr. 300 din 31 martie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, toate fiind respinse
Apelul declarat şi motivat în termenul legal de către reclamantul C.G.E. împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, reţinând legalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de fond precum şi faptul că prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale, s-a constat că dispoziţiile art. 504 alin. (l) C. proc. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în text cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale potrivit art. 48 din Constituţie.
Nemulţumit fiind de soluţia pronunţată de instanţa de apel, reclamantul C.G.E. a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 6 martie 2007, sub nr. 7302/42/2006, cu motivarea că instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârile pronunţate fiind lipsite de temei legal şi date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivare recurentului, după o înşiruire de nemulţumiri cu privire la situaţia de fapt a speţei, face referire la dispoziţiile prevăzute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale precum şi a art. 52 din Constituţie.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Prin acţiunea introductivă de instanţă recurentul - reclamant a solicitat sa se constate că judecarea recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 622 din 10 octombrie 1997 a Tribunalului Buzău şi împotriva sentinţei penale nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău care a fost soluţionată prin Decizia penala nr. 300 din 31 martie 1998 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti, s-a făcut cu îndeplinirea procedurii de citare cu el prin afişare, fapt ce contravine procedurilor legale in vigoare şi drept urmare Statul Roman sa fie obligat la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de reparaţii pentru încălcarea dreptului său la apărare.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut în mod corect că motivul invocat de reclamant cu privire la neîndeplinirea legală a procedurii de citare, pentru judecata ce are loc în faza de recurs, constituie motiv de contestaţie în anulare.
Or, acest motiv invocat de recurentul - reclamant nu poate fi reţinut, deoarece, din analiza întregului material probator rezultă că acesta nu a făcut dovada că a invocat prin calea extraordinară de atac - contestaţie în anulare - nelegalitatea procedurii de citare.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.G.E. împotriva deciziei nr. 16 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publica, astăzi 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4999/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4746/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
