ICCJ. Decizia nr. 4779/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 15 septembrie 2005, Ș.M., I.G.F. și C.M., au solicitat instanței, în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general și C.G.M.B. să-i oblige pe pârâți, la acordarea despăgubirilor ce li se cuvin, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru un număr de patru apartamente, situate în imobilul din București, care au fost exceptate de la restituirea în natură întrucât fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către terțe persoane.
Ulterior, prin cererea formulată la 3 martie 2006, reclamanții și-au completat acțiunea solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 528 din 14 aprilie 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.G.M.B. și D.G.F.P. București, pe cale de consecință respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acești pârâți.
Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Generale a Capitalei, prin primarul general, ca nefondată.
A admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.
A respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Primăria generală a Capitalei, prin primar general, C.G.M.B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că C.G.M.B. este autoritate deliberativă a administrației publice locale, dreptul de a sta în justiție și implicit calitatea procesuală având-o unitatea administrativ-teritorială prin reprezentantul său, respectiv municipiul București prin primarul general, potrivit art. 67 din Legea nr. 215/2001.
Tot astfel, D.G.F.P. București, este o direcție din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, fără personalitate juridică, fără un patrimoniu propriu, care nu are un drept de reprezentare în litigiile ce poartă asupra dreptului de proprietate publică sau privată a statului.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a admis-o pe considerentul că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, se prevede o anumită procedură de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate prin aplicarea Legii nr. 10/2001.
Ca atare, se mai reține, reclamanții urmează să primească despăgubiri pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Apelul formulat de reclamantul Ș.M. împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 558/A din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, a reținut în esență că unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 24 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data soluționării notificării și ca atare, este admisibilă cererea vizând obligarea Primăriei de a-și îndeplini această îndatorire, ce derivă din dispozițiile art. 26 alin. (1) din același act normativ.
în cauză, a declarat recurs în termen legal Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit s-a apreciat asupra admisibilității acțiunii, în condițiile în care persoanele îndreptățite s-au adresat direct instanței cu acțiune împotriva statului, pentru obținerea despăgubirilor cuvenite.
Recursul se privește ca fondat.
Prin dispoziția nr. 286 din 3 aprilie 2002, Primarul General al Municipiului București a dispus, în acord cu prevederile art. 20,art. 21 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în București, compus din construcții, spații comerciale și teren în suprafață de 536,80 mp.
Au fost exceptate de la restituirea în natură, un număr de 4 apartamente din imobil care fuseseră înstrăinate chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995.
La peste trei ani de la data emiterii acestei dispoziții, care nu a fost contestată, reclamanții s-au adresat direct instanței, solicitând obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor pentru unitățile locative, ce nu au fost restituite în natură.
Ca atare, în legătură cu aceste solicitări nu s-a urmat procedura prevăzută prin dispozițiile art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 situație în care, cadrul procesual nu poate fi circumscris dispozițiilor speciale ale acestui act normativ.
De altfel, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamanții sunt îndrituiți la acordarea despăgubirilor pentru apartamentele în litigiu, despăgubiri care urmează a fi stabilite însă în acord cu prevederile titlului VII capitolul V din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisie ce urmează a fi sesizată, potrivit art. 16 alin. (2) din acest act normativ de către entitatea inițial investită cu soluționarea notificării, vizând cererea de restituire în natură a imobilului.
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința modificării deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat în cauză și menținerii hotărârii primei instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4692/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4688/2007. Civil → |
|---|
