ICCJ. Decizia nr. 4784/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4784

Dosar nr. 4023/44/200.

Şedinţa publică din 12 iunie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Primarul Municipiului Galaţi, prin dispoziţia nr. 2529/SR din 1 martie 2006 a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005, Titlul VII petentei C.F. pentru imobilul situat în Galaţi.

S-a motivat că petenta, moştenitoare a soţilor V.A. şi V.E., este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Galaţi, expropriat în scop de utilitate publică prin Decretul nr. 423 din 7 decembrie 1979.

Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 775 din 12 iunie 2006 a admis acţiunea reclamantei C.F. şi l-a obligat pe Primarul Municipiului Galaţi să emită dispoziţie motivată de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în compensare cu alte bunuri.

S-a arătat că potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial iar restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

S-a precizat că petenta şi-a manifestat dreptul legal de opţiune pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri imobile.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 16/A din 18 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de Primăria municipiului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 775 din 12 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea.

S-a considerat că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 în sensul că primarul municipiului Galaţi nu poate fi obligat să emită dispoziţie prin care să acorde măsuri reparatorii constând în compensare cu alte bunuri imobile justificat de faptul că municipiul Galaţi nu deţine terenuri pe care să le poate oferi în compensare.

În termen legal împotriva deciziei civile nr. 16/A din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta C.F., a solicitat modificarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că: se impunea obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii motivate de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în compensare cu alte bunuri imobile în considerarea manifestării dreptului său de opţiune între măsurile reparatorii reglementat de art. 1 alin. (2) şi (3), art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Decretul nr. 423 din 7 decembrie 1979 a fost expropriată în scopul de utilitate publică al realizării unui ansamblu de locuinţe inclusiv proprietatea lui V.A. şi al soţiei acestuia V.E. situat în Galaţi, compusă din 1135 mp teren şi construcţii, în prezent demolată

Curtea de apel a reţinut just că în speţă restituirea în natură a terenului nu este posibilă şi a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Prin art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 s-a stabilit că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv. Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.

Art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Rezultă că este posibilă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent prin compensare cu alte bunuri, inclusiv imobile. Această modalitate se realizează prin oferta entităţii investite cu soluţionarea notificării urmată de acordul persoanei îndreptăţite.

Instanţa de judecată nu este îndreptăţită să oblige generic entitatea investită cu soluţionarea notificării să facă ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin compensare cu un alt imobil ce nu poate fi individualizat, determinat.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta C.F. împotriva deciziei civile nr. 16/A din 18 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4784/2007. Civil