ICCJ. Decizia nr. 4864/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația precizată, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 10166/C/2005, contestatorul B.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA Sânicolau Mare și Agenția Domeniilor Statului București, anularea deciziei nr. 1 din 18 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC S. SA; restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 2710 Sânicolau Mare și radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român și al SC S. SA, cu restabilirea situației anterioare; în subsidiar, s-a solicitat că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri bănești corespunzătoare valorii imobilului.
Prin sentința civilă nr. 1270 din 21 iunie 2005, Tribunalul Timiș a admis, în parte, contestația precizată și în consecință, a obligat pe pârâta Agenția Domeniilor Statului București să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilului solicitat, astfel cum a fost această valoare stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B.V.
Prin aceeași sentință s-a respins contestația față de pârâta SC S. SA
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român de la autorii contestatorului, cu titlu de confiscare, renunțare la avere și expropriere, intrând astfel în categoria drepturilor preluate abuziv, prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (3) din lege.
Prin Decizia nr. 1 din 18 august 2004, emisă de pârâta SC S. SA, a fost respinsă cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului, întrucât acesta a intrat în patrimoniul SC S. SA, conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, iar, ulterior, cu ocazia privatizării, conform dispozițiilor Legii nr. 268/2001, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 15/2002, cu Agenția Domeniilor Statului, societatea pârâtă având ca unic asociat pe A.P.S.
Față de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, s-a stabilit că nu se poate restitui în natură imobilul, întrucât a intrat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, dobânditorul fiind de bună-credință.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că imobilul a avut la preluare o suprafață construită de 319 mp, iar construcțiile noi edificate au o suprafață construită desfășurată de 425,83 mp, ceea ce reprezintă mai mult de 50% din suprafața construită inițial, astfel încât devin incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile art. 18 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
în concluzie, instanța a constatat că potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatorului i se cuvin a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prin decizia nr. 546 din 7 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de reclamantul B.R.A., s-a schimbat, în parte, sentința apelată privind măsurile reparatorii și în consecință; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în sumă de 10.515.063.909 lei RON, conform raportului de expertiză întocmit de experții V.I., S.B.D. și R.M., care face parte integrantă din această hotărâre, în condițiile prevăzute de Titlu VII din Legea nr. 247/2005; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și s-au respins apelurile declarate de pârâta Agenția Domeniilor Statului și intervenienta I.E.
A fost obligată pârâta Agenția Domeniilor Statului să plătească reclamantului suma de 11.700 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele:
Acordarea măsurilor reparatorii în prezenta cauză cade sub incidența noilor reglementări introduse prin Legea nr. 247/2005, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor.
Imobilul în litigiu a fost privatizat, iar în cauză nu s-a solicitat constatarea nulității actului de înstrăinare, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și art. 16 și art. 19 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, iar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a omologat raportul de contraexpertiză întocmit în cauză de experții V.I., S.B.D. și R.M., care au avut în vedere valoarea de piață a imobilului stabilită potrivit standardelor internaționale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, despăgubiri în sumă de 10.515.063.909 lei (RON).
în legătură cu apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului București, s-a constatat că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este neîntemeiată, deoarece din cuprinsul Deciziei nr. 1 din 18 august 2003, prin care a fost respinsă cererea de restituire, rezultă că SC S. SA i-a comunicat acestei pârâte notificarea reclamantului, iar pârâta trebuia să propună măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 27 alin. (2) din vechea reglementare, care stabilește că "în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care, efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea ...".
în ceea ce privește apelul declarat de intervenienta I.E., instanța de apel l-a respins ca nefondat, având în vedere că mandatarului intervenientei i s-a pus în vedere să indice motivele de fapt și de drept ale cererii de intervenție (fila 150 dosar fond), precum și să precizeze dacă cererea este în interes propriu sau accesorie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, intervenienta nu a făcut dovada depunerii notificării în termenul prevăzut de lege.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul B.R.A. și pârâta Agenția Domeniilor Statului criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, reclamantul B.R.A. critică decizia pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor formulate reclamantul a arătat că acțiunea sa a avut ca obiect principal restituirea în natură a imobilului situat în Sânicolau Mare, întabulat în C.F. nr. 2710 Sânicolau Mare nr. top 2431-2432, compus din casa nr. 135, curte și grădină în suprafață de 1575 mp, în calitate de succesor ai antecesorilor săi P.S., E.S.(născută B.) și văduva lui A.B.E.D., calitate ce nu mai poate fi pusă în discuție în soluționarea prezentei contestații, deoarece acest aspect a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2003 emisă de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 954/2003.
Imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, deoarece antecesorul S.P. a fost condamnat politic și s-a dispus confiscarea averii sale, potrivit sentinței nr. 997 din 21 octombrie 1960 emisă de Tribunalul Militar de Regiune Militară Cluj.
Pârâta SC S. SA, refuză restituirea imobilului în natură cu motivarea că nu are suport legal pentru a dispune în acest sens, făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care le-a interpretat într-o manieră proprie, având în vedere că imobilul a ajuns în patrimoniul său prin privatizare, or, imobilul în litigiu, teren și construcție, fiind preluat abuziv de către stat poate fi restituit în natură.
Trimiterea notificării spre soluționare către Agenția Domeniilor Statului, concomitent cu respingerea cererii de restituire, este dispusă cu aplicarea greșită a legii, astfel că restituirea în natură se impune a fi făcută de către pârâta SC S. SA, cu atât mai mult cu cât din contraexpertiza efectuată în cauză rezultă că restituirea în natură este posibilă.
Există și posibilitatea de dezmembrare atât a terenului cât și a construcțiilor, care este precizată atât în expertiza topografică cât și în expertiza în construcții.
în ce privește pe pârâta SC S. SA, nu s-a dovedit că aceasta este constructor de bună credință și că ar fi ridicat construcții pe terenul în litigiu în baza unor autorizații legale.
S-a concluzionat că, pârâta SC S. SA nu este constructor de bună credință pentru imobilelor privatizate și că nu poate fi dobânditor de bună credință a unui imobil dobândit de Statul Român fără titlu legal.
în ceea ce privește cererea subsidiară, privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, se arată că o parte din valori sunt stabilite în RON, iar o parte în ROL, dar valoarea totală finală urmează a se stabili la valoarea leului la nivelul anului 2007.
De asemenea, se arată că deși pârâta Agenția Domeniilor Statului a fost obligată la cheltuieli de judecată, instanța de apel nu precizează dacă această pârâtă este obligată la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, situație în care solicită să se precizeze valoarea despăgubirilor ce urmează a se achita reactualizată cu rata inflației până la data achitării lor.
Criticile formulate de reclamant, așa cum au fost expuse mai sus, vizează nelegalitatea deciziei civile recurate și fac posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin recursul său pârâta Agenția Domeniilor Statului critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși aceasta indică ca temei în drept al criticilor formulate și dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
în dezvoltarea criticilor formulate, pârâta Agenția Domeniilor Statului arată că în mod legal, instanța, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului.
Deoarece restituirea acestuia nu mai este posibilă, instanța trebuia să respingă, ca prematur, capătul de cerere subsidiar, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, putând cel mult să dispună obligarea Agenției Domeniilor Statului, pe acest aspect, la emiterea deciziei sau a dispoziției motivate prin care să propună măsurile reparatorii în echivalent.
Cererea de chemare în judecată poate fi promovată de reclamant numai după soluționarea notificării în ce privește valoarea despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu, iar instanța de apel nu a stabilit dacă este vorba de ROL sau RON, și, de asemenea, evaluarea construcțiilor trebuia să se facă având în vedere starea lor actuală, după evaluarea investițiilor efectuate și deducerea acestora din valoarea totală.
în ce privește evaluarea terenului, utilizând numai metoda coeficienților de bonități, se arată că nu este suficientă, fiind necesară și utilizarea metodei comparațiilor de piață.
De asemenea, s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală în măsura în care s-a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în condițiile în care nu pârâta este cea căzută în pretenții, în raport de dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci Fondul "Proprietatea".
Recursurile sunt întemeiate.
Instanțele de fond și apel au constatat că imobilul din litigiu, înscris în C.F. nr. 2710 Sânicolau Mare, a fost preluat de stat abuziv, urmare a confiscării averii antecesorului reclamantului S.P., care a fost condamnat politic, prin sentința nr. 997 din 21 octombrie 1960 emisă de Tribunalul Militar al Regiunii Militare Cluj, fiindu-i astfel incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,art. 2 lit. b), pe de o parte, iar, pe de altă parte, au stabilit că potrivit sentinței civile nr. 1158/PI din 2 decembrie 2002, irevocabilă prin decizia civilă nr. 50 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au constatat, nelegal, că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului către reclamant, deoarece acesta a făcut obiectul privatizării și nu s-a solicitat constatarea nulității actului juridic de înstrăinare, conform art. 40 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul fiind îndreptățit numai la despăgubiri potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 și art. 19 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.
Legea nr. 268/2001, în baza căreia s-a privatizat pârâta SC S. SA prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 15 din 8 octombrie 2001 cu Agenția Domeniilor Statului, în calitate de vânzător, a fost publicată în Monitorul Oficial din 7 iunie 2001, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001 și după notificarea pârâtei SC S. SA, de către reclamant la 29 martie 2001, privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.
în atare situație, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, dată în raport de care se analizează regimul juridic al imobilului, pârâta SC S. SA care deține imobilul nu era privatizată integral, imobilul se afla în proprietatea statului, existând astfel, posibilitatea restituirii sale în natură, în condițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, nefiind aplicabile în speță dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Instanța de recurs nu poate însă dispune asupra restituirii imobilului în natură, deoarece aceasta hotărăște asupra fondului pricinii numai în cazurile în care casează hotărârea atacată, în sensul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite potrivit art. 314 C. proc. civ., iar în speță situația de fapt nu este pe deplin stabilită.
în prezenta cauză au fost invocate și prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,art. 19 din Legea republicată, iar prin sentința tribunalului și decizia recurată s-a reținut că restituirea în natură nu este posibilă și față de aceste texte.
Recurentul a susținut că SC S. SA nu a edificat construcții autorizate pe teren iar în rapoartele de expertiză întocmite în cauză nu s-a arătat dacă noile corpuri de clădire sunt de sine stătătoare sau sunt adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport de forma inițială a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, încât să devină incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, dacă au fost autorizate în condițiile art. 10 alin. (2) din același act normativ, și ce suprafață de teren este ocupată de acestea și de servituțile legale. De aceea, se impune efectuarea unei noi expertize topo în cauză, probă ce este incompatibilă cu structura recursului și administrarea probei cu înscrisuri pentru a se stabili dacă a existat autorizație pentru edificarea construcțiilor.
Pe de altă parte, dispozitivul deciziei civile este incomplet, pentru că nu s-a stabilit cărei pârâte îi revine obligația de a emite decizia de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren și construcții, care nu se poate restitui în natură, fără a stabili cine este obligat la despăgubiri către reclamant, și fără a se face convertirea acestora în raport de leul greu.
în ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, se constată că nu poate fi primită critica formulată de aceasta în sensul că acțiunea reclamantului ar fi prematură, întrucât în măsura în care unitatea notificată SC S. SA a transmis notificarea către recurenta pârâtă pentru soluționare, în mod legal au apreciat instanțele de fond și apel că aceasta echivalează cu un refuz de restituire în natură a imobilului, situație în care instanța de judecată are plenitudinea de competență în soluționarea cauzei, reclamantul având acces la jurisdicția civilă pentru valorificarea drepturilor lui.
însă, critica formulată de pârâtă, potrivit căreia instanța de apel a omologat raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor la care este îndreptățit reclamantul prin alte metode, respectiv a comparației prin bonitare, decât cele prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată "valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare".
Validând cuantumul despăgubirilor stabilit prin raportare la alte metode de calcul decât cele avute în vedere de dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele ce s-a apreciat că nu pot fi restituite în natură, instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce impune efectuarea unui nou raport de expertiză.
în această situație, în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., au fost admise recursurile declarate de reclamant și pârâta Agenția Domeniilor Statului, a fost casată în parte, decizia și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și Agenția Domeniilor Statului la aceeași instanță.
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei civile, iar cu ocazia rejudecării apelurilor, se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5013/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4785/2007. Civil → |
|---|
