ICCJ. Decizia nr. 5021/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la 6 martie 2006 reclamantele B.A. și N.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca, anularea deciziei nr. 503 din 6 februarie 2006 emisă de primar și emiterea unei noi decizii de restituire în natură a terenului confiscat abuziv, să se constate că reclamantele sunt moștenitoare legale și proprietare ale imobilului în cotă de 1 situat în Cluj-Napoca, obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor.
în motivarea cererii s-a arătat că reclamantele sunt proprietare în cotă de 1, prin moștenire, a terenului situat în intravilanul orașului Cluj-Napoca înscris în C.F. nr. 19442/topo 10471 Cluj-Napoca.
Prin sentința civilă nr. 748 din 7 septembrie 2006 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea Dispoziției nr. 503 din 6 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca și l-a obligat pe primar să emită o nouă dispoziție prin care să dispună în favoarea reclamantelor restituirea în natură a cotei de 1 din terenul liber de construcții și lucrări de utilitate publică în suprafață de 405 mp, situat în Cluj-Napoca, mai puțin aleea cu scări ce asigură accesul la blocul de locuințe. Au fost acordate despăgubiri în condițiile legii speciale pentru cota de 1 din terenul în suprafață de 595 mp ocupat de construcții și lucrări de utilitate publică situat la aceeași adresă.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Consiliul municipiului Cluj-Napoca pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat rezultă că din terenul revendicat de reclamante nu poate fi restituită în natură suprafața de 575 mp ocupată de blocul de locuințe și aleea de acces la imobil, pe considerentul că aceasta este ocupată de construcții autorizate și lucrări de utilitate publică. Restul suprafeței poate fi restituită în natură, nefiind afectată de construcții autorizate, servituți legale sau lucrări de utilitate publică. împrejurarea că mai mulți locatari ai blocurilor învecinate își parchează autoturismele pe această porțiune de teren nu este suficientă ca să atribuie respectivei porțiuni destinația de parcare publică în lipsa oricărei amenajări.
Apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 31 A din 14 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că aleea de acces la blocul de locuințe este astfel amplasată încât taie în două părți terenul ce urmează să le fie restituit reclamantelor în natură, ceea ce reduce semnificativ valoarea lui economică. Reamplasarea aleii de acces asigură trecerea fără dificultăți a locatarilor la bloc. întrucât reclamantele nu au declarat apel și nu există o autorizație de desființare a actualei alei și de reamplasare a ei, prin decizia curții de apel nu s-a putut dispune mutarea acesteia.
Apelantul a susținut pentru prima oară în apel că terenul în litigiu ar face parte din domeniul public sau că este traversat de canale colectoare.
în condițiile în care primarul nu le-a acordat reclamantelor un teren echivalent cu cel expropriat, iar măsurile reparatorii prin echivalent nu reprezintă o justă despăgubire, atât timp cât Fondul Proprietatea nu este funcțional, soluția cea mai avantajoasă pentru reclamante este atribuirea în natură a suprafeței care poate fi restituită către aceasta.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Deși cu ocazia cercetării la fața locului instanța de apel a reținut că terenul ce se solicită a fi restituit în natură constituie alee de acces la un imobil bloc de locuințe, a preferat să sugereze o soluție ridicolă de mutare a aleii, în loc să facă aplicabilitatea prevederilor titlului VII din Legea nr. 10/2001, în sensul acordării de măsuri reparatorii.
Soluția instanței de apel este nefondată deoarece primarul s-a pronunțat asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, or asupra unei notificări nu se emit mai multe decizii ci una singură care urmează să fie desființată sau menținută de instanță.
După cum rezultă din probațiunea administrată în cauză, în speță este vorba de un teren situat într-o zonă sistematizată a orașului, care face parte din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuie corelate cu prevederile Legii nr. 213/1998 astfel că, din interpretarea acestor norme rezultă că entitatea administrativă, ca persoană deținătoare, are plenitudinea de competență în a aprecia, în funcție de necesitățile localității, dacă dispune restituirea în natură a bunului sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. în cauză s-a dovedit că terenul aparține domeniului public conform inventarului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local și este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.
Recursul este nefondat.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește prioritatea restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul legii față de restituirea prin echivalent. Drept urmare, întrucât în raportul de expertiză se arată că este liberă o porțiune de teren și nu s-a probat că aceasta ar fi subtraversată de canale colectoare de interes public, restituirea în natură se impunea.
Pe de altă parte, împrejurarea că terenul ar fi fost inclus prin hotărârea Consiliului Local în categoria imobilelor aflate în domeniul public de interes local, nu are relevanță asupra restituirii în natură câtă vreme titlul statului nu a existat niciodată, terenul fiind preluat abuziv prin expropriere. Restituirea nu este echivalentă cu înstrăinarea bunului, iar caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al proprietății publice nu privește aceste bunuri, ci doar bunurile intrate legal în proprietatea statului.
Pentru ca un imobil intrat în patrimoniul statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 să poată fi trecut în domeniul public sau privat al acestuia este necesar să fi intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998).
Stabilindu-se că preluarea nu s-a făcut în temeiul unui titlu valabil, în mod corect instanța de apel a apreciat că porțiunea de teren putea fi restituită în natură.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurentul a fost obligat la cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5100/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5013/2007. Civil → |
|---|
