ICCJ. Decizia nr. 5017/2007. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 6 mai 2005, contestatoarea O.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului București, anularea Dispoziției nr. 4034 din 7 martie 2005 prin care i-a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1200 mp situat în București.
în motivarea contestației s-a arătat că terenul susmenționat, ca și construcția aflată pe el, au aparținut în proprietate părinților reclamantei, până la exproprierea din anul 1973.
Prin sentința civilă nr. 1129 din 12 octombrie 2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la dosarul cauzei nu a fost depus actul administrativ sau de autoritate prin care imobilul în litigiu a fost preluat de stat. Prezumția legală asupra existenței dreptului de proprietate, instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, este una relativă, putând fi răsturnată prin probe contrare.
La dosarul format pentru soluționarea notificării nu a fost depus titlul de proprietate al contestatoarei cu privire la imobil iar certificatul emis de Circumscripția Financiară nu se încadrează în dispozițiile art. 24.
Apelul declarat de contestatoare a fost admis prin decizia civilă nr. 678 A din 23 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată Dispoziția nr. 4034/2005 și a fost obligată Primăria municipiului București să emită o nouă dispoziție.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în etapa apelului au fost depuse o serie de acte, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către pârât critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
în momentul depunerii notificării contestatoarea era obligată să depună toate actele pe care aceasta înțelegea să se sprijine în demersurile sale. în tot timpul acordat de lege completării dosarelor, contestatoarea nu a pus la dispoziția comisiei acte din care să reiasă cu claritate calitatea sa de persoană îndreptățită asupra imobilului revendicat.
Aceste dovezi trebuiau depuse la Comisie și nu în fața instanței, care este învestită numai cu privire la temeinicia dispoziției emise pe baza actelor depuse până în acel moment.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este întemeiat.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Expresia "soluționarea notificării" trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în oricare din cele două etape, administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Având în vedere cele mai sus arătate, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul a fost obligat la cheltuieli de judecată către intimată.
← ICCJ. Decizia nr. 5111/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4875/2007. Civil → |
---|