ICCJ. Decizia nr. 5031/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5031
Dosar nr. 2566/1/2007
Şedinţa publică din 19 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. constată că prin cererea introductivă de instanţă întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 16 februarie 2004 reclamanţii F.P.A., M.A., E.A.R., R.A.G. şi G.M. au solicitat în contradictoriu cu S.N.P. SA anularea deciziei nr. l din 19 ianuarie 2004 prin care s-a respins notificarea reclamanţilor nr. 1561 din 27 iulie 2001 şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 173,17 mp situat în Bucureşti.
În motivare s-a arătat că A.I. şi A.M. au fost proprietarii unui teren în suprafaţă de 314 mp cumpărat în anul 1928 pe care au construit un imobil cu mai multe apartamente, distrus complet în urma bombardamentelor din anul 1944.
Terenul a trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V.Stalin, ca bun fără stăpân, sentinţă nelegală întrucât a fost pronunţată doar în contradictoriu cu unul dintre coproprietari, A.I., care nu a fost citat, având domiciliu necunoscut.
În calitate de moştenitori ai M.A., decedată în data de 17 decembrie 1961, reclamanţii, strănepoţi de frate şi respectiv de soră ai autoarei lor, au adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societăţii pârâte căreia îi aparţine o parte din teren.
După un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 232 A din 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC P. SA.
Pentru a hotărî astfel instanţa a administrat probe pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
S-a reţinut că prin înscrisurile depuse la filele 22-63 din dosarul de apel intimaţii-contestatori au făcut dovada că sunt moştenitorii autorilor A.I. şi M.
De asemenea, s-a demonstrat că preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu valabil.
Cât priveşte subtraversarea cu reţele de alimentare la utilităţi şi accesul salariaţilor apelantei în incinta societăţii, instanţa a reţinut în baza probatoriului că terenul în discuţie nu este traversat de reţele de termoficare, conducte de gaze, reţele de alimentare cu apă sau de electricitate.
Instanţa a reţinut, cu privire la împrejurarea că terenul în litigiu este o cale de acces a angajaţilor societăţii, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, că accesul se poate realiza după modalitatea indicată în raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii intimata SC P. SA a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru că reclamanţii nu se pot prevala de dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece din toate probele administrate rezultă culpa exclusivă a autorilor reclamanţilor pentru neplata impozitului şi abandonul imobilului în litigiu, împrejurări care nu se datorează regimului socio-politic.
SC P. are certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M O 3 nr. 7786 din 28 august 2002 emis de Ministerul Industriei şi Resurselor pentru suprafaţa de teren în litigiu.
În speţă trebuiau aplicate dispoziţiileLegii nr. 247/2005 deoarece terenul serveşte ca acces pentru salariaţi şi este afectat utilităţilor publice.
Se impunea respectarea acestor dispoziţii legale şi acordarea de despăgubiri.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Recurenta critică hotărârea pentru interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii, cu incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a indica concret actele juridice interpretate greşit.
Potrivit probelor administrate, imobilul este exclus de la aplicarea dispoziţiilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece acestea demonstrează că autorii reclamanţilor din propria culpă nu au plătit impozitul şi au abandonat imobilul în litigiu.
Recurenta arată că dovedeşte dreptul său la proprietate prin certificatul de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002.
Criticile încadrate în acest motiv de recurs nu pot fi primite.
Preluarea imobilului s-a făcut abuziv, întrucât, pe de o parte, sentinţa judecătorească din anul 1952 s-a pronunţat doar în contradictoriu cu I.A., iar, pe de altă parte, acestuia nu i-a fost comunicată niciodată sentinţa.
Sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată, care dispun că în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră :"orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat."
Recurenta arată că imobilul a fost abandonat de către proprietari, mici comercianţi, dar această situaţie se justifică prin regimul socio-politic.
Cât priveşte invocarea dreptului de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002, nici cu privire la acest înscris nu se poate invoca incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate (dosar fond fila 36), nu poate avea eficienţă în raport de împrejurarea de fapt stabilită, constând în preluarea fără titlu a imobilului de către stat.
Urmează a fi înlăturate şi criticile grupate în conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că trebuiau aplicate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi, deoarece terenul serveşte ca acces pentru salariaţi, fiind afectat de utilităţi, se impunea acordarea de despăgubiri.
În contextul probator al cauzei o expertiză tehnică reprezintă un mijloc util în aflarea adevărului şi stabilirea situaţiei de fapt.
Raportul de expertiză a reţinut că terenul în discuţie nu este traversat de reţele de termoficare, conducte de gaze, reţele de alimentare cu apă sau de electricitate.
Cât priveşte împrejurarea că terenul în litigiu este o cale de acces a angajaţilor societăţii, raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, a oferit modalitatea de a se realiza accesul corespunzător al acestora.
În concluzie, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum toate criticile sunt neîntemeiate, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (l), teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 232 A din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5168/2007. Civil → |
|---|
