ICCJ. Decizia nr. 5168/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5168

Dosar nr. 75/59/200.

Şedinţa publică din 25 iunie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 89 din 19 februarie 2007 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1419 A din 17 iunie 2004 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 2138/C/2004.

Pentru a se pronunţa astfel curtea a reţinut tardivitatea cererii de revizuire în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi în raport de data descoperirii înscrisului invocat, ca şi act nou.

În contra acestei decizii a declarat recurs revizuentul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost formulată, critica vizând următoarele aspecte:

- în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată;

- actul nou invocat în cererea de revizuire îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare nr. 11851 din 28 ianuarie 1997 încheiat între RA U. TIMIŞOARA şi G.R. şi G.D.G. al cărui obiect îl reprezintă apartamentul nr. 2 situat în imobilul din Timişoara, cu menţiunea că notificarea a fost depusă în anul 2002.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de revizuire formulată de revizuentul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1419 A din 17 iunie 2004, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 10 ianuarie 2007, a fost invocat ca temei de drept art. 322 pct. 5 şi art. 327 alin. (1) C. proc. civ.

S-a invocat ca act nou contractul de vânzare-cumpărare nr. 11851 din 28 ianuarie 1997 încheiat între RA U. TIMIŞOARA şi G.R. şi G.D.G. al cărui obiect îl reprezintă apartamentul nr. 2 situat în imobilul din Timişoara, fără a se face că revizuentul a fost împiedicat în vreun fel să ia cunoştinţă de existenţa acestui înscris şi mai mult, a datei la care a aflat de existenţa lui.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul care se invocă.

Or, revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în data de 17 iunie 2004, iar actul nou invocat fiind contractul de vânzare-cumpărare nr. 11851 din 28 ianuarie 1997, astfel că, în mod corect Curtea de Apel Timişoara a constatat tardivitatea cererii de revizuire, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 89 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2007.

«

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5168/2007. Civil