ICCJ. Decizia nr. 5104/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5104
Dosar nr. 12798/54/200.
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Contestatorii I.D. şi I.V. au solicitat Tribunalului Dolj, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 2899/CIV/2005, anularea deciziei nr. 1412 din 8 octombrie 2001 emisă de intimata SC M.S. SA Craiova şi restituirea în natură a morii situată în comuna Simnic, sat Mileşti Duţuleşti, judeţul Dolj, preluată abuziv din patrimoniul autorului contestatorilor, I.G., în baza Legii nr. 119/1948.
La data de 20 ianuarie 2006, intimata a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S.
Tribunalul, prin sentinţa civilă nr. 638 din 9 iunie 2006, a respins contestaţia şi cererea de chemare în garanţie, soluţie menţinută în apel, potrivit deciziei nr. 880 din 16 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (art. 29 după republicare), conform căruia pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate integral, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile Legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, care se propun, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. DJ 16/26 din 1 septembrie 1999, s-a constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moara era deţinută de intimată, societate comercială privatizată prin cumpărarea acţiunilor deţinute de stat prin Fondul Proprietăţii de Stat, nefiind întemeiată acţiunea privind restituirea în natură a imobilului.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, dreptul apelanţilor-contestatori la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv la despăgubiri ce urmează să fie propuse de instituţia implicată în privatizarea intimatei SC M.S. SA, precizând că în acest sens au şi fost îndrumaţi contestatorii prin Decizia de respingere nr. 1412/2001, în condiţiile în care imobilul a fost preluat abuziv, prin naţionalizare, conform Legii nr. 119/1948, fără ca reclamanţii să conteste actul de naţionalizare.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs apelanţii-contestatori I.D. şi I.V..
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că „aplicabilitatea art. 27 este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două elemente, preluarea proprietăţii cu titlu valabil, faptul evidenţierii ei în patrimoniul unei societăţi privatizate cu respectarea condiţiilor legale; în ipoteza în care se constată că doar una dintre aceste condiţii a fost îndeplinită, procedura acordării măsurilor reparatorii este guvernată de dispoziţiile art. 20 din lege, respectiv vor fi restituite persoanei îndreptăţite în natură, deoarece art. 27 este de strictă interpretare".
Se susţine că preluarea imobilului nu s-a făcut cu titlu valabil, că „la instanţa de fond reclamanţii au arătat că moara (...) era o moară ţărănească, pentru stabilirea acestei caracteristici tehnice care o excludea la acea vreme de la naţionalizare, solicitând efectuarea unei expertize", asupra căreia instanţa a revenit nemotivat.
Recurenţii mai arată că au adresat notificări atât societăţii deţinătoare SC M.S. SA, cât şi A.V.A.S. Bucureşti, că societatea deţinătoare refuză restituirea în natură, iar A.V.A.S. nu a soluţionat notificarea, nefiind emisă decizie.
În limitele în care a fost formulat, recursul nu este fondat.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio.
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.
În prezenta cauză, se constată că motivul întemeiat şi dezvoltat în baza dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., în sensul inaplicabilităţii art. 27 din Legea nr. 10/2001 (forma iniţială a actului normativ), determinată de faptul că imobilul în litigiu nu a fost preluat cu „titlul valabil", fiind o moară ţărănească ale cărei caracteristici tehnice o excludea de la naţionalizare (Legea nr. 119/1948), nu a format obiectul criticilor formulate prin motivele de apel.
Unicul motiv de apel, relativ structurat, argumentat în fapt şi în drept, conform cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în limita căruia a fost criticată sentinţa tribunalului, a vizat omisiunea primei instanţe (caracterizată în termeni utilizaţi de apelanţi drept „un refuz de a judeca cauza") de a stabili prin dispozitivul sentinţei, în mod concret, dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu privire la care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură.
Considerentele de fapt şi de drept, în raport cu care prima instanţă a stabilit că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură nu au fost contestate, criticate prin motivele de apel, astfel încât motivul de recurs privind greşita aplicare a art. 27 din Legea nr. 10/2001, fiind inadmisibil (omisso medio) invocat, direct în prezenta fază procesuală, nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.
În finalul cererii de recurs, se arată în aceeaşi manieră-lipsită de preciziune, „telegrafică", neargumentată din perspectiva soluţiei ce se preconizează a fi adoptată, că recurenţii-reclamanţi au adresat notificare şi către A.V.A.S., care „nu a soluţionat notificarea în sensul că ar fi persoane îndreptăţite la despăgubiri, nefiind emisă decizie".
Se poate deduce din această fază că recurenţii vizează obligarea A.V.A.S. la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat prin notificare, soluţie care însă nu poate fi adoptată, în condiţiile în care A.V.A.S. nu a fost chemată în judecată de către contestatori, fiind parte în prezentul litigiu doar în calitate de „chemată în garanţie", dobândită în urma cererii formulate de intimata SC M.S. SA în baza dispoziţiilor art. 60-61 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.D. şi I.V. împotriva deciziei nr. 880 din 16 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5108/2007. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 5028/2007. Civil → |
|---|
