ICCJ. Decizia nr. 5781/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5781
Dosar nr. 2239/117/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj la 3 martie 2006, reclamantele M.I., M.E. şi B.M. au solicitat ca, în contradictoriu cu SC M. SA, să se dispună anularea deciziei nr. 49 din 2 februarie 2006 şi să fie obligată pârâta la restituirea terenului în suprafaţa de un iugăr situat în Câmpia Turzii, judeţul Cluj, la locul numit „Între Bălţi", sau la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că terenul a fost moştenit de la soţul, respectiv de la tatăl M.V., fiind primit cu titlu de zestre la data încheierii căsătoriei în anul 1938.
În anul 1960 terenul în litigiu a fost ocupat de antecesoarea pârâtei, fosta I.I.S. Câmpia Turzii, care a efectuat lucrări de extindere construcţii specifice activităţii sale.
Reclamantele au arătat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au înaintat pârâtei o notificare solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru teren.
Prin întâmpinare, pârâta SC M. Câmpia Turzii SA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi a invocat, pe cale de excepţie, tardivitatea notificării datorită depăşirii termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 525 din 14 iunie 2006, a respins acţiunea reclamantelor, reţinând că, prin Decizia nr. 49 din 2 februarie 2006, pârâta SC M. Câmpia Turzii SA a respins notificarea nr. 246/2005, înregistrată sub nr. 396 din 7 decembrie 2005, întrucât reclamantele nu au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, iar titularul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor a fost depăşit.
Prima instanţă a reţinut că modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu prevede un nou termen de depunere a notificărilor, ci doar modalitatea de acordare şi de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv. Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect pârâta a emis Decizia contestată, nr. 49 din 2 februarie 2006, prin care a respins ca tardivă notificarea depusă de reclamante.
Instanţa a considerat totodată că menţiunea din Decizia pârâtei cu privire la lipsa dovezii calităţii de persoane îndreptăţite, care este o excepţie de fond, nu se impune a mai fi analizată, raportat la dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. , după cum nu se impune nici analizarea celorlalte solicitări ale reclamantelor cu privire la verificarea actelor de privatizare a pârâtei SC M. Câmpia Turzii SA şi a situaţiei vizând acţiunile deţinute de stat post privatizare.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât nu s-a avut în vedere că, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în forma adoptată iniţial, nu puteau iniţia procedura notificării, întrucât legea nu cuprindea texte exprese sau din care să se deducă implicit incidenţa acestui act normativ în cazul imobilelor terenuri intravilane, cum este cazul în speţă.
S-a susţinut că Legea nr. 247/2005 a modificat şi completat substanţial dispoziţiile Legii nr. 10/2001, exemplificând fiind modificările şi completările aduse art. 2, prin care s-au stabilit alte criterii sau noi cazuri de restituire în natură pentru unele imobile preluate abuziv de către stat, astfel că în aceste situaţii, neprevăzute în forma iniţială a legii, cei îndreptăţiţi beneficiază de un nou termen pentru depunerea notificării în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele au învederat că acelaşi tratament juridic trebuie aplicat şi în cazul terenurilor intravilane a căror situaţie a fost clarificată abia în anul 2005, prin modificarea art. 8 alin. (1) prin Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 375/A din 13 octombrie 2006, a respins apelul reclamantelor ca nefondat, apreciind că termenul reglementat prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, a cărui împlinire duce la stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul legal, ca sancţiune civilă cu efect extinctiv.
S-a reţinut că notificarea reclamantelor a fost formulată la 7 decembrie 2005, astfel că este evidentă nerespectarea termenului stipulat de art. 22 alin. (1) din Lege nr. 10/2001, iar în baza art. 22 alin. (5) din acelaşi act normativ operează sancţiunea decăderii.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamantele M.I., M.E. şi B.M. la 8 decembrie 2006, solicitând, în principal, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. casarea deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 525/2006 a Tribunalului Cluj şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru soluţionarea procesului în fond şi, în subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs, reclamantele au criticat Decizia ca nelegală, arătând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, au depus în termen cereri la Comisia de fond funciar Câmpia Turzii, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate, între altele şi asupra terenului menţionat.
Ca urmare, prin adresa nr. 8159/55 din 7 noiembrie 2005, comisia le-a comunicat că pentru soluţionarea cererii este necesar să se adreseze pârâtei SC M. Câmpia Turzii, întrucât terenul solicitat se află în perimetrul acesteia.
Recurentele au susţinut că, în aceste condiţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, în raport de care notificarea înregistrată la 5 decembrie 2005 a fost formulată în termen.
Pe de altă parte, s-a susţinut că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care abia prin Legea nr. 247/2005 s-a completat art. 8 cu art. 8 pct. 1, iar din interpretarea acestui text rezultă că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile şi imobilelor intravilane.
În dovedirea motivelor de recurs, reclamantele au depus la dosar, în copie, cererea adresată Primăriei Câmpia Turzii, prin care s-a solicitat, în temeiul Legii nr. 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1 iugăr teren agricol situat la locul cunoscut sub numele „Între Bălţi", precum şi răspunsul la această cerere, înregistrat sub nr. 8159/55 din 7 noiembrie 2005.
Intimata SC M. Câmpia Turzii SA a formulat întâmpinare în termen legal, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la motivele invocate ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , în temeiul căruia recursul va fi analizat, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea formulării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), actualmente art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, şi, ca atare, nu poate fi vorba de o repunere în termen, în sensul susţinerilor recurentelor.
Instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au reţinut astfel, în mod corect, că cererea vizând terenul în litigiu a fost formulată tardiv, abia la data de 7 decembrie 2005, deci după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens.
Prin urmare, se va reţine că nerespectarea termenului stipulat de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este sancţionată cu decăderea, în baza art. 22 alin. (5) din acelaşi act normativ, astfel că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va constata că recursul reclamantelor este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.I., M.E. şi B.M. împotriva deciziei nr. 375 A din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5793/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5621/2007. Civil → |
|---|
