ICCJ. Decizia nr. 5621/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5621
Dosar nr. 13596/3/200.
Şedinţa publică din 12 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată ulterior N.M., S.M. şi S.A. au chemat în judecată A.V.A.S. Bucureşti şi SC M. SA Brăila, solicitând desfiinţarea deciziei nr. 300 din 14 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S. Bucureşti prin care li s-a respins notificarea nr. 16/2002 pentru restituirea în natură a imobilului situat în comuna Dudeşti, judeţul Brăila, compus din moară, presă de ulei şi teren în suprafaţă de 2400 mp Întrucât prin dispoziţia nr. 294 din 28 februarie 2005 a Primarului comunei Dudeşti, le-a fost restituit terenul de 2490 mp înţeleg să conteste Decizia A.V.A.S. numai în ceea ce priveşte moara şi presă de ulei, preluate de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin titluri de valoare nominală sau acţiuni.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, investit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă de către Tribunalul Brăila; prin sentinţa nr. 1033 din 27 septembrie 2005 a admis în parte acţiunea precizată în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti, a anulat Decizia nr. 300 din 14 decembrie 2004 emisă de pârâtă.
A obligat A.V.A.S. să emită în favoarea contestatorilor decizie motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru moara şi presa de ulei situate în comuna Dudeşti, judeţul Brăila, naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 şi preluate cu procesul-verbal din 18 iunie 1948 în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculeşti Jianu, judeţul Brăila.
A respins contestaţia în contradictoriu cu SC M. SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 196 din 14 februarie 1932 şi transcris sub nr. 1535/1938, autorul reclamanţilor, S.N., a dobândit terenul de 2490 mp situat în satul Tătaru, judeţul Brăila, cu vecinătăţile precizate în act, iar din certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Filiala arhivelor statului judeţul Brăila, rezulta că potrivit dosarului nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculeşti Jianu, pe terenul de 2400 mp, există o moară şi presă de ulei proprietatea lui N.S., construcţie din zid, învelită cu tablă compusă din subsol, parter şi etaje în stare bună, suprafaţa construită fiind de 710 mp. De asemenea, prin hotărârea nr. 2178 din 30 septembrie 1946, Camera de comerţ şi industrie Brăila, l-a autorizat pe autorul S.N., comerciant cu firmă înscrisă la registrul comerţului Brăila sub nr. 200/1938 de a adnota firma presă de ulei ţărănească, pe cont propriu la acelaşi sediu din comuna Niculeşti Jianu, judeţul Brăila.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948, conform procesului-verbal din 18 iunie 1948 aflat în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculeşti Jianu şi a figurat în lista morilor naţionalizate publicată în M.Of., partea I-a din octombrie 1948. Astfel fiind, în cauză, moara şi presa de ulei intrau sub incidenţa art. 6 din Legea nr. 10/2001, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din lege.
Pe de altă parte, conform certificatului de moştenitor nr. 128 din 13 aprilie 2001 eliberat de BNP C.G. şi a actelor de stare civilă anexate notificării, reclamanţii erau moştenitorii fostului proprietar S.N. şi prin urmare li se aplicau dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Pe cale de consecinţă, şi întrucât imobilul în litigiu era evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, reclamanţii aveau dreptul la măsuri reparatorii în echivalent conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 482/A din 11 septembrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1033 din 27 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a respins criticile formulate de A.V.A.S. Bucureşti potrivit cărora reclamanţii nu ar fi probat în cadrul procedurii administrative dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu aşa cum o cereau expres dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data emiterii deciziei contestate, respectiv aceea că A.V.A.S. nu are competenţa de a restitui în natură imobile preluate abuziv.
Astfel, s-a reţinut că şi în faza procedurii administrative reclamanţii au depus odată cu notificarea, certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 emis de Filiala arhivelor statului judeţul Brăila ce atestă dreptul de proprietate al autorului S.N. asupra imobilului în litigiu, respectiv copie după Monitorul Oficial din octombrie 1948 în care figura între morile naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 şi moara şi presa de ulei în discuţie, fostă proprietate a lui S.N. Pe cale de consecinţă în situaţia în care apelanta ar fi considerat insuficiente aceste dovezi avea obligaţia să-i încunoştinţeze pe notificatori să-şi completeze probele, ceea ce însă nu a făcut. Or, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate, în lipsa unor dovezi contrare, fiind cea rezultată din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Menţionatele prevederi legale introduse prin Legea nr. 247/2005 sunt aplicabile şi proceselor în curs de judecată ca cel din speţă.
Pe de altă parte, emiterea de către A.V.A.S. a unei noi decizii cu propunere de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este în acord cu Legea nr. 10/2001, respectând totodată principiul disponibilităţii faţă de precizarea expresă a acţiunii făcută de reclamanţi.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând pe fond respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei nr. 300 din 14 decembrie 2004 pe care a emis-o, ca legală şi temeinică.
Astfel, s-a învederat că în lumina Legii nr. 10/2001 şi a HG nr. 498/2003 A.V.A.S. nu putea fi obligată la emiterea unei decizii motivate, nefiind îndeplinită procedura administrativă obligatorie. În acest sens s-a invocat art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile necesare evaluării pretenţiilor de restituire pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Or, în speţă, reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiei legale evocate şi prin urmare nu se poate reţine vreo culpă în sarcina A.V.A.S. atâta timp cât aceştia nu s-au conformat solicitării recurentei de a completa dosarul administrativ cu actele necesare.
Pe cale de consecinţă recurenta a invocat lipsa calităţii procesuale pasive privind cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamanţi.
De asemenea, recurenta a învederat că în toate cazurile instanţa este chemată să se pronunţe asupra legalităţii deciziei emise în cadrul procedurii administrative în baza dispoziţiilor legale în vigoare în momentul emiterii acesteia.
Astfel, conform OUG nr. 10/2003 pentru prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 aprobată prin Legea nr. 289/2003, termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările şi completările ulterioare, se prelungeşte până la data de 1 iulie 2003. În toate cazurile, actele depuse după expirarea acestui termen nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Acest termen, fiind unul de decădere, actele prezentate după data de 1 iulie 2003, inclusiv cele depuse în instanţa de judecată nu mai pot fi primite.
Pe cale de consecinţă, întrucât reclamanţii nu au respectat menţionatul termen, înscrisurile depuse în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor nu mai puteau fi primite şi prin urmare corect a fost respinsă notificarea.
În fine, s-a susţinut că A.V.A.S. nu este competentă să restituie în natură imobilele preluate abuziv, o atare cerere putând fi formulată numai în contradictoriu cu deţinătorul imobilului care este SC M. SA.
În acest context A.V.A.S., ca instituţie implicată, este competentă în a propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, măsuri care se calculează şi se acordă numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel fiind A.V.A.S. nu era competentă să soluţioneze cererea reclamanţilor.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că prin notificarea adresată fostului A.P.A.P.S. la 29 ianuarie 2002, notificatorii N.M., S.M. şi S.A., în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Dudeşti, judeţul Brăila compus din moară şi utilajele aferente, presa de ulei şi teren în suprafaţă de 2400 mp în valoare de cca. 2.000.000.000 lei vechi. În cuprinsul notificării s-a specificat că imobilul în litigiu a aparţinut tatălui solicitanţilor S.N. iar conform procesului-verbal nr. 18 din 18 iunie 1948 a fost preluat abuziv de stat. La data notificării moara se afla în patrimoniul SC M. SA Brăila, iar notificatorii au precizat că îşi probează calitatea de succesori ai proprietarului iniţial cu actele de stare civilă şi certificatul de calitate de moştenitor iar asupra terenului intravilan învecinat morii li s-a reconstituit dreptul de proprietate. De asemenea, au consemnat anexarea în copie a actelor menţionate în cuprinsul notificării (f. 21 dos. nr. 13596/3/2005).
Ulterior, la A.P.A.P.S. a fost înregistrată sub nr. 24508 din 12 august 2003 copia M.Of. din octombrie 1948, partea I-privind morile naţionalizate şi care viza şi moara fostă proprietate a autorului S.N. din comuna Nicoleşti-Jianu (Dudeşti) aspect atestat de reprezentanţii recurentei prin referat (f. 18 dos. nr. 13596/3/2005).
Prin Decizia nr. 300 din 14 decembrie 2004 A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a respins notificarea nr. 16/2002 cu menţiunea că notificatorii nu au depus actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 (f. 13-14 dosar nr. 13596/3/2005).
Potrivit textului legal evocat, în redactarea de la data emiterii deciziei, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta, sau în termen de cel mult 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (14 februarie 2004).
Or, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii au anexat notificării certificatul nr. 82379 din 18 iunie 1991 eliberat de Filiala arhivelor statului judeţul Brăila în care se consemna că în arhiva Primăriei comunei Niculeşti Jianu s-a găsit dosarul nr. 229/1948 ce cuprindea lucrări cu privire la moara şi presa de ulei, proprietatea lui N.S. naţionalizată la 18 iunie 1948 în baza Legii nr. 119/1948, dosar în care se afla procesul-verbal de predare- preluare a morii de făină ţărănească, mălai şi una presă de ulei din comuna Niculeşti Jianu, judeţul Brăila, înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie Brăila sub nr. 200/1938. În cuprinsul certificatului s-a menţionat şi că în procesul verbal de predare-primire figurau terenul de 2400 mp şi clădiri, respectiv moara construită din zid, învelită cu tablă compusă din subsol, parter şi etaje în stare bună, cu o suprafaţă construită de 710 mp (f. 28 dos. nr. 13596/3/2005. Ulterior, a fost depusă tot în faza procedurii administrative copia Monitorului Oficial din octombrie 1948 pag. 2049 vizând morile naţionalizate în care figurează şi „moara fostă proprietatea S.N. din comuna Nicoleşti Jianu" (f. 17-19 dos. nr. 13596/3/2005).
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, statuează în explicarea art. 22 din lege, la pct. d), că prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atesta direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective).
Or, aşa cum deja s-a relevat, actele depuse de reclamanţi în faza procedurii administrative se încadrează în dispoziţiile art. 22 lit. d) din HG nr. 498/2003 pentru dovedirea dreptului de proprietate al autorului S.N. În orice caz, dacă recurenta le-ar fi considerat insuficiente trebuia să solicite reclamanţilor completarea lor, ceea ce însă nu a făcut.
Pe de altă pare, în faza procedurii judiciare, reclamanţii au completat înscrisurile doveditoare cu actul de vânzare-cumpărare nr. 196 din 19 februarie 1932 transcris sub nr. 1535/1938 prin care autorul S.N. a dobândit terenul în suprafaţă de 2490 mp cu vecinătăţile precizate în act, situat în comuna Tătaru, judeţul Brăila (f. 76 dosar nr. 13596/3/2005) procesul-verbal din 18 iunie 1948 aflat în dosarul nr. 229/1948 al Primăriei comunei Niculeşti-Jianu cu privire la moara şi presa de ulei fostă proprietatea N.S., naţionalizată la 18 iunie 1948 prin Legea nr. 119/1948 (f. 46-50 dos. nr. 13596/3/2005), certificatul nr. 80180 din 25 iulie 1990 emis de Filiala arhivelor statului judeţul Brăila prin care se atestă că în tabelul cu întreprinderile naţionalizate la data de 1 martie 1949 şi la poziţia nr. 32 apare S.N. cu o moară şi presă de ulei naţionalizate în comuna Niculeşti Jianu, judeţul Brăila (f. 51 dos. nr. 13596/3/2005); hotărârea nr. 2178 din 30 septembrie 1946 emisă de Camera de Comerţ şi de Industrie Brăila prin care S.N. a fost autorizat de a adnota firma „presă de ulei ţărănească", pe cont propriu la acelaşi sediu din comuna Niculeşti Jianu, judeţul Brăila (f. 52 dos. nr. 13596/3/2005); fişa întreprinderii naţionalizate, dată în administrarea Primăriei Niculeşti Jianu, judeţul Brăila fostă proprietatea N.S. (f. 68 dos. nr. 13596/3/2005).
Din cele expuse rezultă că în speţă, reclamanţii au făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al autorului lor S.N. cu privire la imobilul în litigiu.
Susţinerea recurentei că menţionatele înscrisuri trebuiau depuse până la data de 1 iulie 2003, conform OUG nr. 10/2003 este contrazisă de chiar prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data emiterii deciziei contestate şi care statuează că actele doveditoare care nu au fost anexate notificării puteau fi depuse în termen de cel mult 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii (termenul a fost prelungit succesiv prin mai multe Ordonanţe ale Guvernului până la 14 februarie 2004).
Aşa cum deja s-a evidenţiat, reclamanţii au anexat notificării o serie de înscrisuri ce atestau deţinerea proprietăţii asupra imobilului în litigiu de către autorul S.N., înscrisuri pe care le-au completat în faza procedurii judiciare, procedeu corect şi în acord cu dispoziţiile art. 129 şi art. 130 C. proc. civ. care obligă judecătorul să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Aşadar, termenul menţionat de recurentă, chiar dacă ar fi avut un caracter imperativ vizează exclusiv faza procedurii administrative şi nu poate fi opus instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei/dispoziţiei emise de unitatea notificată.
În ceea ce priveşte susţinerea din recurs potrivit căreia A.V.A.S. nu era competentă să restituie în natură imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 30 decembrie 1989 deşi este corectă excede obiectul litigiului.
Astfel, prin precizarea de acţiune, reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 27 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv titluri de valoare nominală sau acţiuni, având în vedere că moara în litigiu era deţinută de SC M. SA Brăila, unitate privatizată de A.V.A.S.
În acest context, alin. (2) al art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la data notificării şi a soluţionării litigiului în fond statua că notificarea se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizare, în speţă A.V.A.S..
O prevedere similară o conţin dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată care fac trimitere şi la art. 26 alin. (1) din lege cu precizarea că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Prin urmare, susţinerile recurentei potrivit căreia A.V.A.S. nu ar avea calitate procesuală pasivă, respectiv nu ar fi competentă să soluţioneze notificarea, nu pot fi primite.
De altfel, prin emiterea deciziei nr. 366 din 14 decembrie 2004 chiar A.V.A.S. a considerat că este competentă să examineze şi să se pronunţe asupra notificării nr. 16/2002 formulată de reclamanţi, întrucât chiar dacă a respins-o soluţia dată viza, aşa cum deja s-a relevat, motive de fond, respectiv pretinsa nedepunere a titlului de proprietate al autorului S.N., iar nu lipsa de competenţă în rezolvarea notificării.
În fine, este adevărat că potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Aceasta însă nu scuteşte entitatea investită cu soluţionarea notificării să emită dispoziţie motivată pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Faţă de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 482 A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimaţilor-reclamanţi N.M., S.M. şi S.A. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5781/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 519/2007. Civil → |
|---|
