ICCJ. Decizia nr. 521/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 521.
Dosar nr. 1531/33/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 647 din 25 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2324/1994, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins cererile precizate formulate de reclamanta S.N.C. C.A. Bistriţa Năsăud şi de intervenienţii în interes propriu C.S.D.R., U.J.S.D. Bistriţa Năsăud şi B.N.S., filiala Bistriţa Năsăud, având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare individualizate în dispozitiv, încheiate între pârâtul R.C.C.-C.N.S.L.R. F., în calitate de vânzător şi următorii pârâţi, în calitate de cumpărători: Consiliul judeţean Bistriţa; C.M. şi R.C.C. S.C. F. S.R.L.; S.C. R.C. SRL Bistriţa; SC R.C.C. E.C.S. SRL Bistriţa; SC B.C. SRL Bistriţa; SC A.R. SRL Bistriţa, privind diferite cote părţi din imobilele-clădiri, înscrise în C.F. 5874 Bistriţa, C.F. 5887/s Bistriţa, C.F. 5877/S Bistriţa, nr.top. 8486/11 şi 8486/S şi C.F. 430 Bistriţa nr. 8124/1/1/S.
A fost respinsă cererea reclamantului privind constatarea nulităţii contractului de concesiune încheiat la 1 septembrie 1999 între Consiliul judeţean şi A.J.O.F.M. Bistriţa.
S-a respins cererea reclamantului de rectificare a C.F. nr. 5877/S, C.F. 403 şi C.F. 403/S în privinţa pârâţilor cumpărători, cererea fiind admisă în privinţa pârâtului C.N.S.L.R. F.
S-a respins cererea reclamantului de notare în C.F. a procesului şi a interdicţiei de vânzare, cererea reclamantului şi a intervenientului în interes propriu privind obligarea pârâtului C.N.S.L.R. F. la raportarea valorică a fructelor civile pentru imobilul înscris în C.F. 430/S şi celelalte cereri ale pârâţilor, inclusiv cererile reconvenţionale formulate de C.N.S.L.R. F., SC E.C.S. SRL şi SC F. SRL.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă şi de intervenienta în interes propriu, potrivit deciziei civile nr. 321/A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Criticile apelanţilor, care au vizat greşita respingere a cererilor principale privind constatarea calităţii lor de proprietari asupra imobilelor în litigiu şi, pe cale de consecinţă, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de vânzătoarea neproprietară, C.N.S.L.R. F. cu ceilalţi pârâţi, au fost înlăturate cu motivarea că prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, pronunţată în alt proces, s-a statuat în sensul că situaţia juridică a bunurilor ce au aparţinut fostului U.G.S.R. nu a fost reglementată prin lege, şi că acordul încheiat între reclamante şi pârâta C.N.S.L.R. F., în cuprinsul căreia acestea „îşi declară voinţa şi hotărârea" de a administra în comun patrimoniul fostului U.G.S.R. nu poate fi asimilat unui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Acordul se referă la administrarea patrimoniului care este doar un atribut al dreptului de proprietate şi nu emană de la proprietari, proprietarul acestor bunuri fiind Statul Român, care nu a transmis valabil acest drept.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin motivele de apel au fost invocate şi motive, precum şi cereri noi, respectiv lipsa consimţământului exprimat de către proprietarul de drept al imobilelor, Statul Român, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, o cerere în pretenţie şi cererea de împrocesare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cereri ce nu pot fi formulate direct înaintea instanţei de apel, faţă de dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs apelantele C.N.S. C.A., filiala Bistriţa Năsăud, şi C.S.D.R., U.J. Bistriţa-Năsăud.
În motivarea cererii de recurs, recurentele au prezentat conţinutul cererilor de chemare în judecată şi au arătat că prin Decizia nr. 6005/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit irevocabil că „atât reclamanţii cât şi pârâta C.N.S.L.R. „F." nu au calitate de proprietari sau coproprietari asupra imobilelor în discuţie", situaţie reţinută şi de instanţa de fond, care a şi dispus radierea din C.F. a pârâtei C.N.S.L.R. F. şi revenirea la situaţia anterioară.
Se susţine că, dacă nici reclamanţii, nici pârâtul nu puteau dobândi în mod legal dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, se poate presupune că Statul Român este cel îndreptăţit, situaţie în care, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, ar fi avut obligaţia de a se sesiza din oficiu, aflându-se în faţa unui motiv de ordine publică, şi de a împrocesa în cauză Statul Român.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Recurentele invocă generic încălcarea de către instanţele anterioare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fără a indica norma de procedură pretins încălcată sau greşit aplicată.
În realitate, soluţia preconizată de recurente, în sensul „împrocesării, din oficiu", de către instanţă a unei persoane fizice sau juridice care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, nu-şi găseşte corespondent în nici una din prevederile Codului de procedură civilă.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii.
Conform acestui principiu, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţele sunt obligate să se pronunţe în limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în judecată şi prin eventualele cereri reconvenţionale sau de intervenţie.
Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât şi al părţilor între care se derulează litigiul, este cel fixat de părţi, nefiind permis instanţei ca, din oficiu, să se pronunţe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se poartă procesul.
Recurentele arată că dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată şi al cererii principale de intervenţie ar aparţine Statului Român, care ar fi trebuit să fie introdus în cauză.
Pentru asemenea ipoteză, legiuitorul a prevăzut în art. 57 C. proc. civ., procedura chemării în judecată a altor persoane, stabilind în alin. (1) că: „Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul", cu precizarea că o astfel de cerere nu poate fi formulată decât în primă instanţă.
Cum părţile din prezentul proces nu au uzat de procedura menţionată în faţa instanţei de fond, în mod corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că cererea de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, formulată de apelante pentru prima dată în această etapă procesuală, este inadmisibilă.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N.S. C.A. Bistriţa Năsăud şi intervenienta C.S.D.R. C.S.DR., U.J.S.D. Bistriţa Năsăud împotriva deciziei nr. 321 A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5252/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5161/2007. Civil → |
|---|
