ICCJ. Decizia nr. 5210/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 647 din 25 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2324/1994, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins cererile precizate formulate de reclamanta S.N.C. C.A. Bistrița Năsăud și de intervenienții în interes propriu C.S.D.R., U.J.S.D. Bistrița Năsăud și B.N.S., filiala Bistrița Năsăud, având ca obiect anularea contractelor de vânzare-cumpărare individualizate în dispozitiv, încheiate între pârâtul R.C.C.-C.N.S.L.R. F., în calitate de vânzător și următorii pârâți, în calitate de cumpărători: Consiliul județean Bistrița; C.M. și R.C.C. S.C. F. S.R.L.; S.C. R.C. SRL Bistrița; SC R.C.C. E.C.S. SRL Bistrița; SC B.C. SRL Bistrița; SC A.R. SRL Bistrița, privind diferite cote părți din imobilele-clădiri, înscrise în C.F. 5874 Bistrița, C.F. 5887/s Bistrița, C.F. 5877/S Bistrița, nr.top. 8486/11 și 8486/S și C.F. 430 Bistrița nr. 8124/1/1/S.
A fost respinsă cererea reclamantului privind constatarea nulității contractului de concesiune încheiat la 1 septembrie 1999 între Consiliul județean și A.J.O.F.M. Bistrița.
S-a respins cererea reclamantului de rectificare a C.F. nr. 5877/S, C.F. 403 și C.F. 403/S în privința pârâților cumpărători, cererea fiind admisă în privința pârâtului C.N.S.L.R. F.
S-a respins cererea reclamantului de notare în C.F. a procesului și a interdicției de vânzare, cererea reclamantului și a intervenientului în interes propriu privind obligarea pârâtului C.N.S.L.R. F. la raportarea valorică a fructelor civile pentru imobilul înscris în C.F. 430/S și celelalte cereri ale pârâților, inclusiv cererile reconvenționale formulate de C.N.S.L.R. F., SC E.C.S. SRL și SC F. SRL.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă și de intervenienta în interes propriu, potrivit deciziei civile nr. 321/A din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Criticile apelanților, care au vizat greșita respingere a cererilor principale privind constatarea calității lor de proprietari asupra imobilelor în litigiu și, pe cale de consecință, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de vânzătoarea neproprietară, C.N.S.L.R. F. cu ceilalți pârâți, au fost înlăturate cu motivarea că prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, pronunțată în alt proces, s-a statuat în sensul că situația juridică a bunurilor ce au aparținut fostului U.G.S.R. nu a fost reglementată prin lege, și că acordul încheiat între reclamante și pârâta C.N.S.L.R. F., în cuprinsul căreia acestea "își declară voința și hotărârea" de a administra în comun patrimoniul fostului U.G.S.R. nu poate fi asimilat unui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Acordul se referă la administrarea patrimoniului care este doar un atribut al dreptului de proprietate și nu emană de la proprietari, proprietarul acestor bunuri fiind Statul Român, care nu a transmis valabil acest drept.
Instanța de apel a mai reținut că, prin motivele de apel au fost invocate și motive, precum și cereri noi, respectiv lipsa consimțământului exprimat de către proprietarul de drept al imobilelor, Statul Român, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, o cerere în pretenție și cererea de împrocesare a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cereri ce nu pot fi formulate direct înaintea instanței de apel, față de dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs apelantele C.N.S. C.A., filiala Bistrița Năsăud, și C.S.D.R., U.J. Bistrița-Năsăud.
în motivarea cererii de recurs, recurentele au prezentat conținutul cererilor de chemare în judecată și au arătat că prin decizia nr. 6005/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit irevocabil că "atât reclamanții cât și pârâta C.N.S.L.R. "F." nu au calitate de proprietari sau coproprietari asupra imobilelor în discuție", situație reținută și de instanța de fond, care a și dispus radierea din C.F. a pârâtei C.N.S.L.R. F. și revenirea la situația anterioară.
Se susține că, dacă nici reclamanții, nici pârâtul nu puteau dobândi în mod legal dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, se poate presupune că Statul Român este cel îndreptățit, situație în care, atât instanța de fond cât și cea de apel, ar fi avut obligația de a se sesiza din oficiu, aflându-se în fața unui motiv de ordine publică, și de a împrocesa în cauză Statul Român.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Recurentele invocă generic încălcarea de către instanțele anterioare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fără a indica norma de procedură pretins încălcată sau greșit aplicată.
în realitate, soluția preconizată de recurente, în sensul "împrocesării, din oficiu", de către instanță a unei persoane fizice sau juridice care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, nu-și găsește corespondent în nici una din prevederile Codului de procedură civilă.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității.
Conform acestui principiu, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în judecată și prin eventualele cereri reconvenționale sau de intervenție.
Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se poartă procesul.
Recurentele arată că dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată și al cererii principale de intervenție ar aparține Statului Român, care ar fi trebuit să fie introdus în cauză.
Pentru asemenea ipoteză, legiuitorul a prevăzut în art. 57 C. proc. civ., procedura chemării în judecată a altor persoane, stabilind în alin. (1) că: "Oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul", cu precizarea că o astfel de cerere nu poate fi formulată decât în primă instanță.
Cum părțile din prezentul proces nu au uzat de procedura menționată în fața instanței de fond, în mod corect, în aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că cererea de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de apelante pentru prima dată în această etapă procesuală, este inadmisibilă.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5165/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5152/2007. Civil → |
|---|
