ICCJ. Decizia nr. 5218/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 472 din 12 mai 2004 Tribunalul Prahova, secția civilă, rejudecând după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.M.A., G.E.O., G.D.V., G.G.N., G.Ș.L. și G.S.R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Educației Naționale și Consiliul Local Breaza și a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului construcție și teren în suprafață de 2899 mp situat în orașul Breaza, județul Breaza.
Sentința menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 977/2005 și decizia 472/2005 ale Curții de Apel Ploiești.
Prin cererea înregistrată la 15 septembrie 2006 reclamanții au cerut revizuirea sentinței menționate, invocând incidența art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
în motivarea cererii revizuienții au susținut că nu au știut că terenul care a aparținut autorilor lor măsoară în realitate 3218 mp și nu 2899 mp, astfel cum au solicitat și s-a stabilit prin decizia atacată cu revizuire, aspect de care au luat cunoștință ulterior, prin consultarea încheierii de intabulare și a documentației cadastrală, înscrisuri care le-au fost eliberate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară abia la data de 31 august 2006.
Prin sentința civilă nr. 1436 din 17 noiembrie 2006 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins excepția tardivității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Educației și învățământului.
Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanți.
în motivarea sentinței instanța a reținut că încheierea de intabulare și documentația cadastrală, înscrisuri noi și determinante, nu întrunesc însă cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât nu au fost reținute de partea potrivnică iar reclamanții nu au făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința lor care să-i fi împiedicat să le procure și să le depună la dosarul cauzei.
Prima instanță a reținut și faptul că art. 41 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare prevede posibilitatea ca orice persoană interesată să poată cerceta cartea funciară iar la cerere să i se elibereze extrase, certificate sau copii conforme cu originalul de pe cărțile funciare planuri sau înscrisuri. Ca atare, instanța a reținut că nu poate primi apărarea reclamanților în sensul că nu ar fi putut obține astfel de relații în cursul procesului finalizat cu pronunțarea hotărârii atacată cu revizuire, sub motiv că încă nu li se recunoscuse dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 113 din 6 martie 2007 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienta W.G.G.N. pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.
în motivarea deciziei instanța a mai reținut și faptul că nu se poate reține că aceste înscrisuri ar fi fost determinante și ar fi condus la darea unei alte soluții în litigiul anterior în condițiile în care, prin ele însele, nu fac dovada dreptului de proprietate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuienta W.G.G.N., invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului revizuienta susține că imposibilitatea obiectivă de a înfățișa înscrisurile în fața instanței nu a fost determinată de imposibilitatea de a le procura, astfel cum greșit au reținut instanțele de fond, ci a fost consecința directă și imediată a imposibilității obiective de a cunoaște despre existența lor.
Revizuienta susține totodată că înscrisurile noi, anume documentația cadastrală și încheierea de intabulare au fost întocmită și respectiv pronunțată, la cererea părții adverse care, cu rea credință, nu Ie-a prezentat instanței investite cu judecata cererii de revendicare și fără vreo culpă din partea revizuienților sub acest aspect, fapt ce echivalează "cu motivul mai presus de voința lor" care a "determinat imposibilitatea prezentării anterioare a înscrisurilor invocate".
Totodată, revizuienta susține că aceste înscrisuri erau determinante pentru soluționarea litigiului, concluzie ce se impune din faptul că instanța a admis doar în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, mențiune determinată doar în raport de întinderea suprafeței de teren. Ca atare, revizuienta apreciază că dacă instanța ar fi avut cunoștință de documentația cadastrală ar fi observat că raportul de expertiză întocmit în timpul procesului nu se coroborează cu aceasta și ar fi putut aprecia cu privire la întreaga suprafață de 3218 mp.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Cu alte cuvinte, înscrisul doveditor nou invocat trebuie, în primul rând, fie să fi fost reținut de partea potrivnică, fie să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Or, în speță, în mod corect instanțele de fond au reținut că înscrisurile invocate de revizuienti, anume documentația tehnică de înscriere în carte funciară întocmită de Oficiul de cadastru, geodezie și cartografie al jud. Prahova, la cererea proprietarului Ministerul Apărării Naționale înregistrată sub nr. 18/S din 4 februarie 2004 și, respectiv, încheierea nr. 1285 din 15 aprilie 2004 a Judecătoriei Câmpina, biroul de carte funciară nu întrunesc o asemenea cerință.
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență al cadastrului general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din același teritoriu administrativ și, respectiv, are ca scop instituirea posibilității pentru orice persoană interesată să poată cerceta și să se poată informa în acest sens.
Mențiunile cuprinse în aceste registre și evidențe nu întrunesc cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât fiind publice și întocmite în scopul informării oricărei persoane interesate despre situația unui imobil ele pot fi consultate oricând de către părțile implicate într-un litigiu și pot fi verificate de către experții care întocmesc lucrări în legătură cu astfel de imobile.
în acest context al analizei este de menționat că nu poate fi primită nici apărarea recurentei în sensul că nu ar fi cerut în timpul procesului de revendicare consultarea acestor evidențelor publice sub motiv că nu ar fi știut de existența acestora, întrucât o asemenea necunoaștere îi este imputabilă.
Mai mult, cerința prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la imposibilitatea obiectivă de prezentare a unor înscrisuri, presupune ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fi fost determinat fie de ascunderea acestora de către partea potrivnică fie de existența unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat partea să le descopere, împrejurări care să fi fost mai presus de voința acesteia.
Cerința nu este îndeplinită cât timp aceste înscrisuri nu au fost ascunse de partea potrivnică și, respectiv, nu au fost descoperite și înfățișate instanței ca urmare a unei atitudini subiective a părții interesate, adică urmare a unei conduite neglijente adoptată de aceasta constând în omisiunea de a consulta un registru public.
Cu alte cuvinte, revizuirea unei hotărâri judecătorești irevocabile nu poate fi primită cât timp partea interesată invocă motive subiective pentru care nu a prezentat unei instanțe judecătorești anumite înscrisuri, cum se invocă și în speța dedusă judecății, și nu motive obiective, astfel cum prevede legea.
Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea criticii referitoare la caracterul determinant al înscrisurilor invocate, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5235/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5200/2007. Civil → |
|---|
