ICCJ. Decizia nr. 5307/2007. Civil
Comentarii |
|
La data de 12 august 2002 reclamanții S.C., K.A. și K.G. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș, SC F.A. SA Târgu-Mureș, SC R. SRL Târgu Mureș, A.P.A.P.S., SC L. SA Târgu-Mureș, Primăria Târgu-Mureș, C.I., H.V. și H.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare, inclusiv a celor făcute în cadrul procesului de privatizare a farmaciei A. nr. 3, ca fiind îndeplinite cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și având ca obiect părți din imobilul înscris în C.F. nr. 800/II Târgu-Mureș, nr.top 1249/2, 1123, 1124 și 1247/2, precum și în C.F. nr. 714, cu nr.top 1123 și 1124, compus din 7 camere și dependințe, situat administrativ în Târgu-Mureș, imobil ce a trecut în proprietatea statului abuziv și cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.
Prin aceeași acțiune reclamanții au mai solicitat restabilirea situației anterioare de carte funciară prin înscrierea ca proprietar al imobilului pe antecesorul reclamanților, K.A., precum și evacuarea pârâților din imobil.
Investit inițial cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 632 din 29 noiembrie 2002, a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanți împotriva pârâților Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș, SC L. SA Târgu-Mureș, Primăria municipiului Târgu Mureș, C.V., C.I., H.V. și H.S. Prin aceeași sentință s-au disjuns capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare a farmaciei A. nr. 3, restabilirea situației anterioare de carte funciară și evacuarea din imobilul litigios formulate de reclamanți împotriva pârâților SC F.A. SA Târgu-Mureș, SC R. SRL Târgu-Mureș și A.P.A.P.S., capete de cerere ce au fost trimise spre soluționare la Secția comercială a Tribunalului Mureș.
După sesizarea Judecătoriei Târgu-Mureș, la data de 5 noiembrie 2003, în fața acestei instanțe, reclamanții au formulat o precizare de acțiune prin care au solicitat: să se constate faptul că imobilele situate în Târgu-Mureș, apartamentele nr. 1 și 2 au trecut în proprietatea statului cu încălcarea normelor în vigoare la acea dată, deci fără titlu; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 100/1997 încheiat SC L. SA Târgu-Mureș și C.V. și C.I., precum și a contractului nr. 141/1997 încheiat între SC L. SA Târgu-Mureș și H.V. și H.S.; să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea ca proprietar al imobilelor a antecesorului reclamanților, K.A.
Sesizată în condițiunile rezumate mai sus, Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 5382 din 20 septembrie 2004, a respins acțiunea reclamanților.
Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr. 124 din 23 martie 2006 a respins excepția invocată de reclamanții-apelanți privind lipsa competenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș. Aceeași instanță a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 5382 din 20 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu-Mureș și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași judecătorie.
împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs reclamanții care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la respingerea excepției lipsei competenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș.
în fața instanței de recurs, la data de 10 ianuarie 2007, reclamanții K.G., S.C. și K.A. au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 1201 C. civ. sub cuvânt că sunt contrare prevederilor art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2) și art. 21 din Constituția României,art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință, s-a solicitat suspendarea soluționării cauzei în recurs și sesizarea Curții Constituționale.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin încheierea din 4 aprilie 2007, a hotărât că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că cele două dispozițiile legale, art. 163 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., nu au legătură cu cauza, cât timp atât instanța de fond, cât și cea de apel, au soluționat pricina în fond și nu în baza unei excepții procedurale.
împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în termen legal, au declarat recurs reclamanții K.G., S.C. și K.A., care au invocat următoarele critici: încheierea atacată nu a fost motivată potrivit legii; instanța a făcut aplicarea prevederilor abrogate din Legea nr. 47/1992 și a ignorat motivele invocate de recurenți în susținerea excepției de neconstituționalitate; acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, modificată, astfel că instanța competentă în acest caz este secția civilă a tribunalului în raza căruia se află sediul unității deținătoare, astfel cum dispun prevederile art. 24 alin. (8) din aceeași lege; cu toate acestea, Tribunalul Mureș, prin sentința nr. 632/2002, a disjuns acțiunea, în sensul declinării competenței către Judecătoria Târgu-Mureș, iar pentru constatarea nulității actelor de privatizare a fost învestită secția comercială a Tribunalului Mureș; deși în fața instanțelor unde acțiunea a fost disjunsă, reclamanții au invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei, atare excepție a fost respinsă invocându-se autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentința civilă nr. 632/2002 a Tribunalului Mureș, hotărâre prin care a fost greșit investită judecătoria; trebuie să se dea prevalență principiului respectării ordinii publice, față de cel al autorității de lucru judecat; de aplicarea prevederilor criticate ca neconstituționale depinde pronunțarea unei hotărâri justă în cauză.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar în conformitate cu alin. (6) al aceluiași articol "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".
Pentru a fi admisibilă excepția de neconstituționalitate, legiuitorul a impus, printre alte condiții, ca dispoziția din lege criticată ca neconstituțională să aibă "legătură cu soluționarea cauzei". Analizând această condiție la speța dedusă judecății așa cum cauza a fost mai sus rezumată, se constată că nemulțumirea reclamanților nu vizează atât faptul că art. 163 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. ar intra în coliziune cu unele prevederi constituționale, cât împrejurarea că acțiunea introductivă de instanță, care în opinia reclamanților reprezintă un tot unitar, a fost disjunsă, cu o parte din petitele acțiunii fiind învestită judecătoria, iar cu o altă parte a fost învestită secția comercială a tribunalului.
Cu alte cuvinte, sub aparența sau la adăpostul excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. reclamanții au formulat, în realitate, critici ce vizează nelegalitatea sentinței civile nr. 632/2002 a Tribunalului Mureș prin care acțiunea fost disjunsă, cât și critici ce se referă la necompetența materială a judecătoriei de a soluționa atare cauză. Nu excepția puterii lucrului judecat îi nemulțumește pe reclamanți ori că prevederile ce o consacră ar fi, în adevăr, neconstituționale, ci nesoluționarea în tot a acțiunii de aceeași secție civilă a tribunalului, ca instanță de fond.
Or, atât soluția de disjungere a unei acțiuni, cât și chestiunea competenței materiale a unei instanțe de a soluționa o cauză anume constituie aspecte ce privesc jurisdicția generală și intră în atribuțiunea de control judiciar cu care este investită instanța de casare, aspecte care nu formează obiect al jurisdicției constituționale.
Față de cele ce preced, recursul reclamanților se privește ca nefondat și a fost respins în consecință.
← ICCJ. Decizia nr. 5419/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5243/2007. Civil → |
---|