ICCJ. Decizia nr. 5310/2007. Civil

Potrivit deciziei nr. 1232/R din 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Vîlcea, secția civilă, s-a admis recursul declarat de recurenții pârâți L.I.I. și L.I.G. împotriva sentinței civile 131 din 17 ianuarie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, recurs formulat în contradictoriu cu intimații-reclamanți P.I., ș.a.; s-a schimbat în parte sentința și în consecință: s-a respins capătul de cerere privind revendicarea față de pârâtul L.I. și s-a înlăturat obligarea acestuia la respectarea proprietății reclamanților pentru suprafața de 1573,72 mp din punctul "Căminul casei sub mal", ca și obligarea la desființarea gardului precum și s-a înlăturat obligarea la plata daunelor interese în cuantum de 184,22 lei; s-a stabilit linia de hotar între proprietățile limitrofe părților, conform anexei nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expertul Z.I. și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Decizia susmenționată a fost atacată cu recurs de către reclamantul P.G., cererea acestuia fiind pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, unde formează obiectul dosarului 4025/90/2006.

Recursul reclamantului, însă, a fost suspendat în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 1 februarie 2007.

încheierea, dată irevocabil, de către Curtea de Apel Pitești, secția civilă, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 4025/90/2006, a fost atacată cu recurs în cererea de față.

Potrivit dispozițiilor art. 2441 C. proc. civ. "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheierea care poate fi atacată u recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs".

Or, în speță, fiind suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., urmează că legea nu permite calea de atac a recursului la încheiere de suspendare dată în recurs.

De aceea, a fost respins ca inadmisibil recursul formulat în cauza de față.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5310/2007. Civil