ICCJ. Decizia nr. 5201/2007. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 606 din 18 iunie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC M. SA; a respins acțiunea formulată de reclamanții R.I.M., C.I.M. și R.I.A. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; acțiunea reclamanților, având drept obiect, astfel cum a fost precizat și completat, constatarea preluării abuzive, fără titlu a apartamentelor din București, și a cotelor părți comune ale imobilului; obligarea pârâtului M. SA să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001 trimisă în temeiul Legii nr. 10/2001; constatarea legalității acțiunii de privatizare a societății pârâte și obligarea la restituirea în natură a bunului, a fost respinsă ca neîntemeiată; cererea de intervenție principală formulată de F.N.P. și D.J.E., având drept obiect revendicarea unei părți din același imobil, a fost respinsă ca neîntemeiată.
în motivarea hotărârii se arată că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, că pârâta este o societate pe acțiuni, cu capital integral privat, urmare privatizării efectuate în 1994 conform legii, fiind astfel debitor de bună credință al imobilului și, drept urmare are un titlu preferabil celui prezentat de reclamanți, situație în care reclamanții și intervenienții pot solicita obligarea pârâtei să emită o decizie motivată prin care să se facă o ofertă în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1028/A din 6 mai 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți și de interveniente pentru motivele ce succed.
Tribunalul s-a pronunțat asupra modalității în care imobilul a trecut în proprietatea statului, deoarece nu s-a pus în discuție valabilitatea Decretului nr. 92/1950, deoarece în cererea de față se formulează contestație împotriva adresei nr. 2741 din 11 iulie 2001 emisă de către SC M. SA, făcându-se doar referire la faptul că se susține valabilitatea titlului în dispozițiile Decretului nr. 92/1950.
Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată deoarece SC M. SA s-a privatizat în temeiul și cu respectarea actelor normative în vigoare, că statul nu mai este acționar în societate și "nu îi sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 raportate la art. 480-481 C. civ.".
Se arată că, față de cele arătate, este nefondată și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 46 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Aceleași considerente sunt arătate și în motivarea respingerii apelului declarat de interveniente.
Se mai arată că și ultima critică, referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra capetelor de cerere, este nefondată, avându-se în vedere mențiunea din dispozitivul hotărârii, de respingere a acțiunii principale, precizate, ca neîntemeiată.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și intervenientele.
Reclamanții critică decizia din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar atunci când există ele sunt contradictorii atunci când se afirmă valabilitatea titlului statului, deși instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.
- Instanța a ignorat probele ce conduceau la ideea inaplicabilității Decretului 92/1950, carnetul de muncă al autorului lor, contractele de închiriere pentru destinația de birouri a imobilului solicitat, dovezile de deportare ale întregii familii.
- Instanțele au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 46 pct. 2 actual art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când au dat preferință titlului statului, față de dispozițiile art. 27 din lege.
Intervenientele critică decizia din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., invocând în fapt aceleași critici.
Recursurile sunt fondate.
Obiectul litigiului îl reprezintă, conform precizărilor și completărilor reclamanților (filele 53, 81, 90 și 190 din dosarul primei instanțe), constatarea preluării abuzive, fără titlu de către stat a apartamentelor situate în București; obligarea pârâtului SC M. SA să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării nr. 638 din 11 iunie 2001; constatarea legalității acțiunii de privatizare a societății pârâte și obligarea la restituirea în natură.
Obiectul cererii formulate de intervenienții principali îl reprezintă revendicarea unor apartamente din același imobil și lipsa titlului valabil al statului.
Conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății, cu indicarea, potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Examinând hotărârile pronunțate de instanțele de fond se constată că nu au făcut obiectul dezbaterii capetele de cerere referitoare la lipsa titlului statului, în sensul neîndeplinirii condițiilor cerute de actul de preluare, Decretul nr. 92/1950, obligarea pârâtei de a emite decizie/dispoziție asupra notificării, precum și asupra acțiunii în revendicare formulate de interveniente deoarece instanța s-a pronunțat doar asupra cererii de restituire în natură formulate de reclamanți.
Instanța de apel, față de criticile exprimate în apel, în sensul nepronunțării asupra tuturor capetelor de cerere arată că pronunțarea a existat atunci deoarece apare mențiunea, în dispozitivul sentinței, de respingere a acțiunii.
Numai că o asemenea mențiune nu este suficientă cât timp din considerente rezultă că instanța nu s-a preocupat de a examina mijloacele, argumentele și elementele de probă indicate de părți, neexistând nici măcar o motivare implicită a cererilor formulate.
Considerentele instanței de apel asupra problemelor de drept sunt generice fără raportare la probatoriile și argumentele aduse de apelanți.
Astfel cu privire la nulitatea actelor de privatizare datorită relei credințe a pârâtei, se arată doar că societatea "s-a privatizat în temeiul și cu respectarea actelor normative în vigoare", formulă ce semnifică nemotivarea soluției adoptate.
înalta Curte, reținând că instanțele fie nu s-au pronunțat asupra unor capete de cerere, art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fie nu au motivat în condițiile art. 261 C. proc. civ. hotărârea, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. au fost admise recursurile declarate.
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a fost casată decizia pronunțată în apel deoarece a soluționat procesul fără a cerceta întreg fondul cauzei și fără a motiva soluția pronunțată.
Pentru aceleași considerente, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., au fost admise apelurile reclamanților și intervenientelor și, drept consecință, sentința a fost desființată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță aceluiași tribunal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5186/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5181/2007. Civil → |
|---|
