ICCJ. Decizia nr. 5313/2007. Civil

Prin notificarea adresată Primăriei Slatina, petenta M.N. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Slatina, județul Olt, alcătuit din 939 mp teren și construcții.

Prin dispoziția nr. 4027 din 14 decembrie 2005, Primăria municipiului Slatina, a respins cererea de restituire în natură a imobilului motivat de faptul că pe acesta sunt în prezent edificate blocuri de locuințe și alte investiții publice, iar construcția a fost demolată.

Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr. 10/2001, pentru imobilul compus din 939 mp teren, imposibil de restituit în natură.

La data de 19 ianuarie 2006, reclamanta M.N., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Slatina, a solicitat anularea dispoziției nr. 4027 din 14 decembrie 2005 emisă de aceasta și obligarea pârâtei la restituirea prin echivalent a contravalorii construcțiilor demolate și a terenului aferent afectat de construcții prin emiterea unei noi dispoziții care să conțină valoarea exprimată în bani a despăgubirilor, conform Legii nr. 10/2001.

Fiind astfel investit, Tribunalul Olt, prin sentința civilă nr. 183 din 15 martie 2006, a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus, în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. înaintarea dosarului către pârâtă pentru a proceda la predare-primire către Secretariatul Comisiei Centrale conform Titlului VII, capitolul V din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 2053 din 7 iunie 2006, Curtea de apel Craiova, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința nr. 183/2005 și a trimis cauza spre competentă soluționare aceluiași tribunal, respectiv Tribunalul Olt.

Prin sentința civilă nr. 894 din 26 septembrie 2006, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 s-a introdus o procedură nouă de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar competența determinării cuantumului acestora nu mai revine instanțelor judecătorești.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de apel Craiova care, prin decizia civilă nr. 60 din 1 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta M.N. invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât din prevederile legii speciale rezultă posibilitatea exprimării în bani a sumelor cuvenite pentru imobile imposibil de restituit în natură, cum este și cazul în speță. Susține că în mod greșit în cuprinsul dispoziției contestate nu s-a precizat cuantumul despăgubirilor cuvenite.

Recursul este nefondat.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, s-a instituit o procedură specială de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Legea specială determină imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, instituind noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor, competența de evaluare a cuantumului despăgubirilor revenind evaluatorului desemnat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta din urmă procedând, în baza raportului de evaluare, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

în atare situație, menționarea unui anumit cuantum al despăgubirilor cuvenite, fie prin dispoziție a unității deținătoare, fie prin hotărâre a instanței, ar fi lipsită de eficiență, în condițiile existenței regulilor procedurale speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și a fost respins în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5313/2007. Civil